Noutăți:
Română (România)English (United Kingdom)
Home Volei feminin Volei – Divizia A1, feminin: etapa a XVIII-a

Volei – Divizia A1, feminin: etapa a XVIII-a

SCM CSU Argeș - Dinamo Romprest: 1-3 (25-27, 25-23, 15-25, 23-25)

DiF__03Privind evoluția scorului partidei de volei feminin din cadrul etapei a 18-a, desfășurată sâmbătă, 18 februarie, la Pitești, putem spune că Dinamo s-a confruntat cu un adversar destul de bun, care a încercat să se impună mai ales în primele două seturi. Totuși, fetele noastre au confirmat, înca o dată, valoarea lotului dinamovist și s-au impus, până la final, într-o manieră destul de categorică.

Dinamovistele erau, de fapt, obligate să câștige la un scor cât mai bun, având în vedere faptul că mai sunt puține etape până la sfârșitul campionatului iar lupta pentru zona de play-off este acerbă. Nu trebuie decât să spunem că cele 5 echipele clasate pe locurile 2-6 sunt cuprinse într-un interval de doar 3 puncte care le despart pe prima de ultima clasată în această ierarhie intermediară. În aceste condiții, orice este posibil iar fiecare punct câștigat poate conta enorm în șansa calificării în play-off.

În etapa următoare, Dinamo primește vizita echipei CSM Lugoj, într-o partidă din care sperăm ca, din nou, dinamovistele să obțină maximum de puncte.

Autorul articolului: Florin Nan. Foto: Mihai Neacșu - CS Dinamo Bucureşti, 19 februarie ora 2200

Program Competitional

Săptămâna 19-25 octombrie 2026


BASCHET. FIBA Europe Cup (etapa 3), marți 20 octombrie, ora 21:30: Coretec Oostende (Bel) – Dinamo. Live YouTube FIBA

HANDBAL. EHF Champions League (etapa 5), miercuri 21 octombrie, ora 19:45: Dinamo – SAH Aarhus. Digi Sport / Prima Sport

RUGBY. Cupa României (etapa 3), sâmbătă 24 octombrie, ora 11:00: Dinamo – Steaua. Stadion Florea Dumitrache Dinamo

VOLEI MASCULIN. Divizia A1 (etapa 1), sâmbătă 24 octombrie, ora 18:00: SCMU Craiova - Dinamo

VOLEI FEMININ. Divizia A1 (etapa 2), sâmbătă 24 octombrie, ora 18:00: Volei Alba Blaj - Dinamo

FOTBAL. Liga 2 (etapa 11), sâmbătă 24 octombrie, ora 11:00: CS Dinamo – Popești Leordeni. CNF Buftea

HANDBAL. Liga Națională (etapa 6), duminică 25 octombrie, ora 17:00: U Cluj Napoca – Dinamo

FOTBAL. Superliga Romania (etapa 13), duminică 25 octombrie, ora 19:00: CFR Cluj – FC Dinamo 1948

Academia de Inot Dinamo

Agrement Fitness

Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise

 banner_carusel_mic_SGG

 Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise. Link informații (AICI)

Hidrokinetoterapie

Initiere/Agrement Tenis

Platforma e-Consultare

banner_carusel_mic_e_consultare

Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI

Acord colectiv - raporturi de serviciu

Acord colectiv privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici cu statut special - polițiști din Ministerul Afacerilor Interne: link

banner_site_Acord_Colectiv

IA ATITUDINE

2_InfoCons

Vizitatori online

Avem 454 vizitatori online