Noutăți:
Română (România)English (United Kingdom)
Home Volei feminin Volei – Divizia A1, feminin: etapa I

Volei – Divizia A1, feminin: etapa I

CSV 2004 Tomis Constanţa – Dinamo Bucureşti: 3 - 2

Din_Tomis__001Ieri, 22 octombrie, au avut loc partidele din etapa inaugurală a Campionatului de volei feminin – Divizia A1. Această etapă a programat o partidă cu valoare de derby al campionatului, pe care am fi dorit să o vedem, mai degrabă, undeva spre mijlocul turului, între echipe cu mari pretenţii şi şanse la titlul de lider al campionatului: Tomis Constanţa şi Dinamo Bucureşti.

Cine a fost prezent la Constanţa a asistat, mai mult ca sigur, la o partidă extrem de disputată în care constănţencele au trebuit să înfrunte ambiţia şi dorinţa de victorie a dinamovistelor care par mai decise ca oricând să nu piardă titlul naţional, beneficiind şi de un lot pe măsura acestor pretenţii.

Dinamovistele au pierdut în faţa campioanei en-titre la mare luptă iar evoluţia scorului pe seturi demonstrează cu prisosinţă acest lucru: 25-21, 20-25, 25-19,22-25, 15-12.

Aşteptăm cu mult interes etapele următoare, în care evoluţia fetelor, alături de cea a băieţilor, sperăm că vor transforma voleiul în vedeta sporturilor de echipă ale Clubului Sportiv Dinamo Bucureşti, în această ediţie de campionat.

 

Program Competitional

Săptămâna 7-13 septembrie 2026

Handbal. EHF Champions League (etapa 1), joi 10 septembrie, ora 19:45: Dinamo – Montpellier Handball (Franța). Sala Polivalentă Ioan Kunst Ghermănescu București

Handbal. Liga Națională (etapa 2), vineri 11 septembrie, ora 18:00: Dinamo – Steaua. Sala Dinamo, TVR

Fotbal. SuperLiga Romania (etapa 9), vineri 11 septembrie, ora 21:00: Csikszereda – FC Dinamo 1948

Rugby. Liga de Rugby Kaufland (etapa 14), vineri 11 septembrie, ora 16:00: Rapid – Dinamo. Stadion Florea Dumitrache Dinamo

Polo. Cupa României – turneul final, 9-13 septembrie, Focșani

Fotbal. Liga 2 (etapa 7), sâmbătă 12 septembrie, ora 11:00: CS Dinamo – Concordia Chiajna. Stadion Colentina

Baschet. Meciuri de pregătire, Memorialul George Ziguli, 11-12 septembrie, Pitești: 11 septembrie vs CSU Sibiu; 12 septembrie vs FC Argeș Pitești

Volei feminin. Meciuri de pregătire în Grecia, Panionios vs Dinamo (11-12 septembrie)

Academia de Inot Dinamo

Agrement Fitness

Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise

 banner_carusel_mic_SGG

 Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschiseLink informații (AICI)

Hidrokinetoterapie

Initiere/Agrement Tenis

Platforma e-Consultare

banner_carusel_mic_e_consultare

Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI

IA ATITUDINE

2_InfoCons

Vizitatori online

Avem 732 vizitatori online