Divizia A1, etapa 4: Dinamo - Știința Bacău 3-1 (25-23, 25-15, 20-25, 25-18)
Sala Dinamo a găzduit sâmbătă primul derby al actualului sezon în Divizia A1 la volei feminin, între două echipe de podium. Dinamo a reușit o evoluție foarte bună, păstrând acasă toate cele trei puncte puse în joc.
Mobilizare extraordinară a fetelor de la Dinamo în meciul disputat sâțmbătă în Sala Dinamo, cu un excelent joc de echipă. Apărarea a fost la înălțime, serviciile au pus în dificultate preluarea băcăuană, iar Hashimoto a câștigat net duelul coordonatoarelor. Exceptând setul trei, câștigat de oaspete pe fondul unei relaxări a trupei ”alb-roșii”. Dinamo a dat tonul în teren, fiind echipa mai bună la toate capitolele.
Dinamo a început în formula: Martins Silva, Savic, Karakasheva, Pîrv, Burazer, Hashimoto – Vujic (libero). Au mai intrat: Adriana Maria Matei, Theodora Stan, Iulia Bratu. Antrenori: Stevan Ljubicic, Milos Gavrilovic și Alida Cioroianu!
Pîrv 18, Burazer 16, Savic 14, Karakasheva 14, Martins Silva 5, Hashimoto 3 au punctat pentru Dinamo.
Dinamo este neînvinsă din trei meciuri și are 9 puncte în Divizia A1. Dinamo nu a evoluat în etapa a treia, din cauza numărului impar de echipe înscrise în acest sezon.
CS Dinamo, 28 octombrie 2019
Vă informăm că, în perioada 20.07.2026 – 25.07.2026, sala de fitness va fi închisă pentru efectuarea unor lucrări de întreținere.
Ședințele neefectuate în această perioadă vor putea fi recuperate ulterior, iar abonamentele vor fi prelungite corespunzător.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumim pentru înțelegere!
Vă așteptăm cu drag începând cu 26.07.2026