Noutăți:
Română (România)English (United Kingdom)
Home Volei masculin Volei. A murit Eduard Derszei, campion european și dublu câștigător al CCE cu Dinamo

Volei. A murit Eduard Derszei, campion european și dublu câștigător al CCE cu Dinamo

eduard_derszeiFamilia Dinamo a mai pierdut o legendă. Eduard Derszei, unul dintre cei mai titrați voleibaliști din istoria CS Dinamo, s-a stins joi din viață, la vârsta de 81 de ani. Născut în 1934 la Baraolt, Derszei a fost dublu câștigător al Cupei Campionilor Europeni cu Dinamo, edițiile 1966 și 1967. La echipa națională, vârful carierei sale îl reprezintă titlul european din 1963 și cele patru medalii mondiale: argint în 1956 și 1966, bronz în 1960 și 1962.

Palmaresul său mai cuprinde medalii de argint la Europenele din 1955 și 1958, precum și locul 4 la Jocurile Olimpice din 1964. Pe plan intern, a cucerit un titlul național în 1958. Pentru rezultatele excelente obținute pe plan intern și internațional a fost distins cu titlul de maestru al sportului. A ocupat funcția de vicepreședinte la CS Dinamo Brașov, iar în anul 2000 i s-a conferit medalia națională ”Serviciul Credincios Clasa III”.

Dumnezeu să-l odihnească!

CS Dinamo, 21 mai 2015, ora 20:00

Program Competitional

Săptămâna 10-16 august 2026

Înot. Campionatul European de la Paris (David Popovici, Denis Popescu), 10-16 august

Atletism. Campionatul European de la Birmingham (Rareș Toader), 10-16 august

Gimnastică. Campionatul European de la Zagreb (Maria Ceplinschi – competiția senioarelor; Aniela Tudor și Ariana Tamași la junioare), 13-16 august

Handbal. Turneu de pregătire în Portugalia: meciuri cu Benfica Lisabona (marți 11 august) și Aguas Santas (joi 13 august)

Fotbal. Cupa României Betano (turul 3), miercuri 12 august, ora 11:00: SC Popești Leordeni - CS Dinamo. CNF Buftea

Rugby. Liga de Rugby Kaufland (etapa 11), vineri 14 august ora 17:00: Dinamo - SC USMV Timișoara. Stadion Florea Dumitrache (TVR Sport)

Fotbal. Liga 2 (etapa 3), sâmbătă ora 11:00: CS Dinamo – Metalul Buzău. Baza Sportivă Daco-Getica București

Fotbal. Superliga Romania (etapa 4), sâmbătă 15 august, ora 21:30: Rapid – Dinamo 1948

Academia de Inot Dinamo

Agrement Fitness

Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise

 banner_carusel_mic_SGG

 Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschiseLink informații (AICI)

Hidrokinetoterapie

Initiere/Agrement Tenis

Platforma e-Consultare

banner_carusel_mic_e_consultare

Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI

IA ATITUDINE

2_InfoCons

Vizitatori online

Avem 327 vizitatori online