Ştiinţa Explorări Baia Mare – Dinamo Bucureşti: 1 – 3
Ieri, 22 octombrie, echipa dinamovistă s-a deplasat la Baia Mare pentru partida cu Ştiinţa Explorări din localitate, contând pentru etapa a 3-a campionatului.
Ce-a de-a treia partidă a adus şi a treia victorie pentru Dinamo într-un meci care se anunţa deosebit de dificil pentru dinamovişti, date fiind atât problemele de lot cu care se confruntă, cât şi intercalarea cu partidele tur-retur din Cupa CEV.
Deşi ne-am fi aşteptat, poate, ca elevii lui Daniel Rădulescu să se menajeze înaintea returului cu francezii de la Arago de Sete, ei s-au mobilizat exemplar iar băimărenii au fost învinşi cu 1-3 dar scorurile pe seturi (18-25, 24-26, 25-21, 23-25) demonstrează că a fost o partidă foarte disputată.
Victoria dinamoviştilor are şi darul de a da optimism echipei pentru meciul din Cupa CEV unde vom merge să-i susţinem în încercarea cu foarte mari şanse, de calificare în 8-imile competiţiei europene.
Săptămâna 10-16 august 2026
Înot. Campionatul European de la Paris (David Popovici, Denis Popescu), 10-16 august
Atletism. Campionatul European de la Birmingham (Rareș Toader), 10-16 august
Gimnastică. Campionatul European de la Zagreb (Maria Ceplinschi – competiția senioarelor; Aniela Tudor și Ariana Tamași la junioare), 13-16 august
Handbal. Turneu de pregătire în Portugalia: meciuri cu Benfica Lisabona (marți 11 august) și Aguas Santas (joi 13 august)
Fotbal. Cupa României Betano (turul 3), miercuri 12 august, ora 11:00: SC Popești Leordeni - CS Dinamo. CNF Buftea
Rugby. Liga de Rugby Kaufland (etapa 11), vineri 14 august ora 17:00: Dinamo - SC USMV Timișoara. Stadion Florea Dumitrache (TVR Sport)
Fotbal. Liga 2 (etapa 3), sâmbătă ora 11:00: CS Dinamo – Metalul Buzău. Baza Sportivă Daco-Getica București
Fotbal. Superliga Romania (etapa 4), sâmbătă 15 august, ora 21:30: Rapid – Dinamo 1948
Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise. Link informații (AICI)
Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI