CSM Agronomia București - CS Dinamo București: 0-3 (21-25, 23-25, 19-25).
Gruparea dinamovistă, neînvinsă pentru a 8-a oară consecutiv!
Dinamo a tranșat destul de repede ostilitățile în favoarea sa și asta printr-un joc aproape perfect. Cu o preluare bună și cu un ridicător exact, dinamoviștii și-au pus în valoare jocul celor doi centri, Mureșan și Șoloc care au spulberat apărarea CSM-ului.
În sextetul de bază a fost prezent și Dincă, un jucător absent anul acesta din echipă datorită unor accidentări. De asemenea, a intrat pentru puțin timp și Roman care sperăm să ajungă cât mai repede la forma care l-a consacrat.
Cu rezultatul de azi, Dinamo își apără poziția a 3-a din clasament, distanțându-se la 5 puncte de băimăreni (care au o partidă mai mult disputată) și la 9 puncte de LPS Piatra Neamț, așa încât credem că nimic care să amenințe participarea băieților noștri în play-off nu se mai poate întâmpla. Rezumând, echipa joacă frumos, eficient și chiar arată ca o echipă care poate fi campioană în această primăvară.
Etapa viitoare programează o întâlnire cu mult mai dificilă pentru elevii lui Daniel Rădulescu, urmând să primească vizita constănțenilor într-o partidă cu adevărat spectaculoasă, pentru ca, peste numai câteva zile să urmeze cel mai greu meci al returului de campionat, la Zalău. Totuși, forma deosebită și evoluția impecabilă a dinamoviștilor, din ultimele 8 meciuri, ne dau mari speranțe pentru aceste 2 încercări de foc cărora trebuie să le facă față băieții noștri.
Autorii articolului: Mihai Neacșu și Florin Nan. Foto: Mihai Neacșu - CS Dinamo, 23 februarie, ora 0000
Săptămâna 2-8 noiembrie 2026
Baschet. FIBA Europe Cup (etapa 5), miercuri 4 noiembrie, ora 20:00: Zastal Zielina Gora (Pol) – Dinamo. YouTube FIBA
Volei masculin. Divizia A1 (etapa 3), miercuri 4 noiembrie, ora 17:00: Știința Baia Mare - Dinamo
Polo. Superliga (etapa 5), vineri 6 noiembrie, ora 19:00: CSM Oradea – Dinamo.
Fotbal. Superliga Romania (etapa 15), vineri 6 noiembrie, ora 20:30: FC Argeș – FC Dinamo 1948
Volei masculin. Divizia A1 (etapa 4), sâmbătă 7 noiembrie, ora 15:00: Dinamo – CS U Cluj-Napoca
Volei feminin. Divizia A1 (etapa 4), sâmbătă 7 noiembrie, ora 18:00: Dinamo – CSU Medicina CNUE Tg. Mureș
Baschet. LNBM BCR (etapa 6), duminică 8 noiembrie, ora 18:00: CSO Voluntari – Dinamo FRB TV
Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise. Link informații (AICI)
Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI
Acord colectiv privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici cu statut special - polițiști din Ministerul Afacerilor Interne: link