Divizia A1, etapa 2: Dinamo - Steaua 3-1 (25-22, 21-25, 28-26, 25-22)
Voleibaliștii de la Dinamo și-au trecut în cont prima victorie în noul sezon competițional. Succesul a fost cu atât mai dulce cu cât a fost obținut în fața rivalei tradiționale din București, Steaua. Meciul a fost spectaculos și a fost decis de jocul mai exact, atât în apărare, cât și în atac, al jucătorilor antrenați de Daniel Rădulescu și Ionuț Harbuz.
Dinamo a început în formula Șoloc, Mureșan, Munoz, Rhein, Caio de Pra, Kaszap - Mărieș (libero). Pe parcurs au mai intrat Milutinovic și Peric.
Caio de Pra și Mureșan au fost cei mai constanți jucători în acest meci, brazilianul punctând de 29 de ori (25 pe atac), iar Mureșan de 15 ori! Bogdan Mureșan a făcut unul dintre cele mai bune meciuri ale sale, atât la blocaj (6 puncte), cât și pe atac.
Fiecare dinamovist a contribuit la victoria importantă din meciul cu Steaua. Americanul Scott Rhein a avut serii bune în primul set, când oaspeții se desprinseseră la trei puncte. Mai întâi a reușit două blocaje de excepție, pentru ca pe serviciul său Dinamo să întoarcă de la 8-11 la 12-11.
Munoz s-a apărat foarte bine și a punctat când echipa avea mai mare nevoie, Peric a intrat în setul trei, dar a reușit să adune 10 puncte, Milutinovic a fost peste tot la fileu, iar Kaszap a știut să-și pună colegii în valoare.
Steaua a contat mai mult prin jocul lui Cherbeleață, însă prea puțin în fața unei echipe motivate, cum a fost Dinamo.
Trupa alb-roșie a cedat un singur set, pe al doilea, dar și în acel ”parțial”, a condus cu 11-5. Setul trei a fost cel mai tensionat. Dinamo și l-a adjudecat la a patra minge decisivă, luând opțiunea pentru victorie. În setul 4, au fost mai multe răsturnări de scor (1-3, 8-6, 11-14, 18-18, 22-18), însă Dinamo a fost mai clară pe final și și-a adjudecat cele trei puncte puse în joc.

CS Dinamo, 13 octombrie 2017
Săptămâna 21-27 septembrie 2026
Fotbal. Liga 2 Casa pariurilor (etapa 8), marți 22 septembrie, ora 20:00: FC ASA Târgu Mureș – CS Dinamo. Stadion Trans-Sil
Baschet. FIBA Europe Cup (calificări / tur), miercuri 23 septembrie, ora 21:30: KB Peja (KOS) – CS Dinamo
Handbal. Liga Națională (etapa 3), vineri 25 septembrie, ora 18:00: ACS HC Buzău – Dinamo. Sala Romeo Iamandi
Rugby. Liga de Rugby Kaufland (FINALA), sâmbătă 26 septembrie, ora 15:00: Dinamo – SCM USV Timișoara. Stadion Arcul de Triumf
Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise. Link informații (AICI)
Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI