Prima reuniune indoor a sezonului atletic s-a desfășurat sâmbătă și duminică la sala de atletism din complexul sportiv Lia Manoliu.
Dinamo, cu o echipă restrânsă dar valoroasă, a obținut patru locuri I. Valorosul nostru triplusaltist, Marian Oprea a debutat cu o săritură bună - 16,36 m - dar să nu uităm că Marian a sărit și 18,02 m în februarie 2006, rezultat cu care încă ocupa locul doi mondial după francezul Tedy Tomgha care are o săritură de 17,92 m., reușită în 2011.
Marian Oprea încă este un săritor care poate să câștige la competiții importante și, dacă va fi în plenitudinea forțelor sale, chiar va veni cu rezultate de valoare.
Un alt atlet de mare valoare este și săritorul în înălțime Mihai Donișan care a câștigat clar proba cu 2,19 m. Sigur că Mihai mai are ceva până la acel miraculos 2,40 m reușit de cubanezul Javier Sotomayor în 1988 și care, iată, încă rezistă. Să nu uităm însă că Mihai a sărit și un excelent 2,30 m anul trecut, în ianuarie.
Tot locul I a obținut și Mihai Grasu la greutate, cu o aruncare de 18 m. Aruncarea greutății nu este proba lui Mihai, de aceea nici rezultatul nu se apropie de topul mondial.
În probele feminine, Andreea Huzum a câștigat proba de greutate cu un rezultat de 14,75m. Antrenorul sportivei noastre, profesorul Costel Grasu, merge pe mâna acestei tinere și talentate sportive și ne promite că, în câțiva ani, Andreea va fi în topul mondial al probei. Etapa a doua a sezonului de sală se va desfășura la Bacău sâmbăta și duminica viitoare.
Autorul articolului și foto: Mihai Neacșu – CS Dinamo, 30 ianuarie 2014, ora 1300
Săptămâna 31 august - 6 septembrie 2026
Fotbal. Cupa României, miercuri 2 septembrie, ora 19:00: Sporting Liești - Dinamo 1948
Handbal. Liga Zimbrilor (etapa 1), joi 3 septembrie, ora 18:00: CSM Constanța – Dinamo
Rugby. Liga de Rugby Kaufland (etapa 12), vineri 4 septembrie, ora 11:00: Steaua – Dinamo. Stadion Ghencea. TVR Sport
Fotbal. Superliga Romania (etapa 8), sâmbătă 5 septembrie, ora 20:30: FC Dinamo – FCSB. Stadion Arcul de Triumf
Fotbal. Liga 2 Casa Pariurilor (etapa 6), sâmbătă 5 septembrie, ora 11:00: Unirea Slobozia – CS Dinamo. Stadion 1 Mai - Slobozia
Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise. Link informații (AICI)
Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI