Noutăți:
Română (România)English (United Kingdom)
Home Box Box – Campionatele Mondiale de la Baku (Azerbaidjan)

Box – Campionatele Mondiale de la Baku (Azerbaidjan)

    Box__111 La 21 de ani, Juratoni câștigă bronzul mondial și se califică pentru Londra

    Boxul dinamovist ține, încă o dată, stindardul românesc în arena mondială, de această dată prin tânărul pugilist Bogdan Juratoni.

   Deși astăzi, 7 octombrie, a pierdut calificarea în finala mondială, în fața ucraineanului Levgen Khytrov, Bogdan se întoarce din Azerbaidjan cu o binemeritată medalie de bronz și – mult mai important – calificarea la Olimpiada de la Londra, din 2012, după competiția de cea mai mare anvergură la care a participat în cariera lui sportivă de până acum!

     Așadar la numai 21 de ani, Bogdan reușește un parcurs extraordinar pentru vârsta lui, la categoria de 75kg. De acum înainte se poate considera consacrat in acest sport iar dacă va fi bine indrumat, are toate șansele să devină ceea ce ne dorim și noi împreună cu el, adică un mare sportiv al României.

    Vom reveni, în curând, cu noi informații despre acest tânăr teribil al boxului dinamovist și românesc.

 

Program Competitional

Săptămâna 10-16 august 2026

Înot. Campionatul European de la Paris (David Popovici, Denis Popescu), 10-16 august

Atletism. Campionatul European de la Birmingham (Rareș Toader), 10-16 august

Gimnastică. Campionatul European de la Zagreb (Maria Ceplinschi – competiția senioarelor; Aniela Tudor și Ariana Tamași la junioare), 13-16 august

Handbal. Turneu de pregătire în Portugalia: meciuri cu Benfica Lisabona (marți 11 august) și Aguas Santas (joi 13 august)

Fotbal. Cupa României Betano (turul 3), miercuri 12 august, ora 11:00: SC Popești Leordeni - CS Dinamo. CNF Buftea

Rugby. Liga de Rugby Kaufland (etapa 11), vineri 14 august ora 17:00: Dinamo - SC USMV Timișoara. Stadion Florea Dumitrache (TVR Sport)

Fotbal. Liga 2 (etapa 3), sâmbătă ora 11:00: CS Dinamo – Metalul Buzău. Baza Sportivă Daco-Getica București

Fotbal. Superliga Romania (etapa 4), sâmbătă 15 august, ora 21:30: Rapid – Dinamo 1948

Academia de Inot Dinamo

Agrement Fitness

Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise

 banner_carusel_mic_SGG

 Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschiseLink informații (AICI)

Hidrokinetoterapie

Initiere/Agrement Tenis

Platforma e-Consultare

banner_carusel_mic_e_consultare

Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI

IA ATITUDINE

2_InfoCons

Vizitatori online

Avem 333 vizitatori online