Noutăți:
Română (România)English (United Kingdom)
Home Box Box. Interviu cu antrenorul Dumitru Dorobanţu, un adevărat coach

Box. Interviu cu antrenorul Dumitru Dorobanţu, un adevărat coach

Un interviu de George Vescan

box.dorobantuCui îi place boxul şi se gândeşte vreodată la filmul Rocky poate îşi aminteşte şi de antrenorul acestuia, Mickey Goldmill. Sau, cel care a practicat vreodată un sport greu, dar care venea la sală cu plăcere pentru că îl aştepta antrenorul, căruia îi păsa de el, de viitorul său și îl aprecia, va înțelege importanța antrenorului. Cine a cunoscut boxeri bine educați, cu un limbaj civilizat și o purtare cuviincioasă, a simțit că este meritul antrenorului. Maestrul Dumitru Dorobanțu face parte din categoria acestor antrenori cu suflet mare, cărora le pasă de sportivii lor, nu neapărat ca de viitorii mari performeri, ci ca viitori oameni, sănătoşi, educați şi realizaţi. La fel ca și antrenorul lui Rocky, maestrul Dorobanţu crede în potenţialul copiilor. Chiar dacă cei ce intră în sala de antrenament nu arată după standardele parametrilor antropometrici specifici boxul, îi primește și încearcă să le descopere talentul.

Și toate acestea, nu pentru că ar fi un idealist incorigibil, ci pentru că își face meseria cu pasiune. În ultimii ani, aud tot mai mulți antrenori oftând atunci când vine vorba de viitoarele performanțe ale sportivilor români: „nu mai vin copiii să facă sport, nu se mai găsesc copii cu calități fizice deosebite, nu avem bani, nu le putem oferi un viitor etc”. Maestrul Dorobanțu nu ignoră toate aceste realități doar că prioritățile sale sunt necesitățile copiilor, iar aceștia la rândul lor motivați intrinsec, depășesc neajunsurile exterioare. 

 “În sala de box mă regăsesc”

Maestrul Dorobanţu a fost boxer de performanţă al C.S. Dinamo Bucureşti, antrenat la juniori de Furenz Ghezea şi la seniori de Titi Dumitrescu şi Constantin Nour (părinții boxului dinamovist). Antrenează din 1993 şi a câştigat cu sportivii săi peste 20 titluri naţionale şi Cupe ale României, a scos sportivi medaliaţi cu argint la Campionatul Mondial de juniori din Mexic, cum ar fi Răzvan Andreiana, sau George Ştefănescu - bronz la Campionatele Europene. În legătură cu aceste performanțe remarcabile maestrul Dorobanțu precizează: „Pentru mine este foarte important că pe lângă acești boxeri de top, care au câștigat titluri și medalii internaționale, au trecut prin sală sute de copii care au rămas cu o minimă educație, au fost mulți care au făcut carieră în Ministerul de Interne în trupele de intervenție speciale sau la direcția crimă organizată, cum ar fi de exemplu Andrei Mihalache și Bogdan Dinu sau care au făcut carieră în boxul profesionist precum Răzvan Cojanu care boxează  pentru echipa Journeyman din Los Angeles”.

dorobantuBox pentru dezvoltare psiho-fizică

”O satisfacție nemăsurată am atunci când reușesc ca pe un copil rebel cu tendințe infracționale să-l îndrum pe calea respectului pentru muncă sau atunci când îmi intră în sală un copil slăbănog, cu probleme fizice evidente și după ani de muncă ajunge un tânăr puternic și de ce nu, campion la box. De exemplu, acum 4 ani doctoral Ștefan Tiron mi-a propus să îl bag în programul de antrenamente pe un copil de 11 ani, Gherbali Damian, un copil timid, slab, cu platfus și scolioză. În 2013, Damian a câștigat medalia de bronz la Campionatele Europene Școlare ținute la Dublin în Irlanda, iar în prezent este câștigătorul Cupei României la categotia 90 kg. Boxul nu este bătaie, așa cum cred majoritatea oamenilor, boxul este scrimă pugilistică bazat pe arta atacului și al apărării, dezvoltă calități extraordinare, de a avea reacții prompte, luciditate în cele mai surprinzătoare situații, încredere dm sine și lipsă de complexe, este un sport foarte atletic care te menține suplu, mobil și rezistent la orice efort”.

Secretul succesului: „Dezvolți mai întâi ce are mai bun sportivul”

Deși am înțeles că maestrul Dorobanțu are o bună comunicare cu sportivii săi, reușind astfel să îi facă să se simtă importanți, remarcându-le potențialul ei devin motivați de viziunea antrenorului, am vrut să aflu mai mult din partea nevăzută a succesului. Întrebându-l despre ce este important în primii pași de când intră un copil în sală, am aflat că: ”Majoritatea copiiilor vin la box să învețe să se bată, să devină bătăuși și să plece, dar eu le ofer un mediu prietenos, am grijă ca între ei să vorbească și să se poarte frumos, eu le ofer atenție și înțelegere, asta îi transformă, îi educă. Agresivitatea copiiilor este efectul unui mediu ostil, lipsa educației lasă locul instinctelor primare. Apoi e vorba de „miros”, de intuiția mea, când văd că un copil este fricos îl învăț mai întâi să se apere, să prindă curaj și apoi îl învăț să atace, sau, dacă îl văd războinic, că îi place lupta, îl învăț să atace, căci asta îi place cel mai mult, nu îl plictisesc cu scheme de apărare. Trebuie descoperit și dezvoltat mai întâi ce au mai bun copiii în nativul lor. Pe copilul timid nu îl arunci repede în luptă, îl ții până este sigur pe el și atunci îi dai un adversar accesibil lui. De exemplu: Marian Simion vicecampion olimpic la Sydney, în 2000, și campion mondial în 1999, era la început cam fricos, atunci a apărut marele antrenor Mircea Simon, vicecampion olimpic la Montreal în 1976, care a insistat pe apărarea lui Marian. Mircea Simon a avut un mare merit în performanțele lui Marian Simion și Dorel Simion, de asemenea un pugilist de mare valoare. Eu cred că individualizarea antrenamentelor tehnico-tactice este primul pas în creșterea calității antrenamentelor”.

 Sportivul este oglinda antrenorului

 Și pentru că tot ce spuneți are un sens, ce vă propuneți în continuare?, l-am întrebat pe acest antrenor care se pare că ar fi putut să vorbească ore întregi despre box. „În primul rând mi-ar plăcea să văd sala mai plină de copii, pentru că ei sunt o condiție necesară pentru ca secția de box a C.S. Dinamo să redevină ce a fost odată pe plan european și mondial. Știu că din toți care se apucă de box, mulți se vor retrage înainte să urce pe podium, dar sunt convins că vor pleca și vor spune lucruri frumoase despre antrenor și multe altele pe care le-au învățat în această sală de box a Clubului Dinamo. Pentru mine ca antrenor, boxul este pasiunea care îmi acordă o mare satisfacție și îmi doresc ca oricine intră în sala de box să trăiască aceste sentimente. Întotdeauna am considerat că sportivul este oglinda antrenorului”.

CS Dinamo, 18 iulie 2014, ora 23:00

Program Competitional

Săptămâna 08-14 aprilie 2024

Fotbal. SuperLiga Romania, play-out (etapa 3), luni 8 aprilie, ora 20:30: Oțelul Galați – Dinamo 1948

Baschet. LNB Getica 95, play-off, sferturi de finală (meciurile 1 și 2), 10 aprilie și 12 aprilie (ora 19:00 în ambele zile): U BT Cluj Napoca – Dinamo. Se joacă sistem 3/5

Handbal. Liga Națională (etapa 21), miercuri 10 aprilie, ora 18:30: HC Buzău – Dinamo

Polo. Superliga, play-off semifinală (meci 2), miercuri 10 aprilie, ora 19:00: CSM Oradea – Dinamo

Volei feminin. Divizia A1, semifinală 5-8 (meci 2), miercuri 10 aprilie, ora 17:00: CSM București – Dinamo. Dacă Dinamo câștigă, meciul 3 va fi sâmbătă 13 aprilie, în Sala Dinamo

Volei masculin. Divizia A1, semifinală 1-4 (meci 2), miercuri 10 aprilie, ora 18:00: Dinamo – Arcada Galați. Sala Dinamo. Dacă Dinamo câștigă meciul 3 va fi sâmbătă 13 aprilie, la Galați

Rugby. Liga Națională (etapa 1), sâmbătă 13 aprilie, ora 11:00: Dinamo – Rapid București. Stadion Florea Dumitrache Dinamo

Fotbal. Liga 3, seria 4, play-off (etapa 3), sâmbătă 13 aprilie, ora 17:00: CS Blejoi – CS Dinamo

Handbal. Liga Națională (etapa 23), duminică 14 aprilie, ora 15:00: Potaissa Turda – Dinamo

Fotbal. Superliga România, play-out (etapa 4), duminică 14 aprilie, ora 18:15: Dinamo 1948 – Poli Iași. Stadion Arcul de Triumf

Academia de Inot Dinamo

Agrement Fitness

Agrement Tenis de Masa

Hidrokinetoterapie

Initiere/Agrement Tenis

ANUNTURI

În perioada 12-14 aprilie, Bazinul olimpic acoperit Anatolie Grințescu Dinamo găzduiește un turneu de polo, motiv pentru care activitatea de agrement se va desfășura după următorul program:

SÂMBĂTĂ, 13.04.2024: 13:30 - 18:00

DUMINICĂ, 14.04.2024: 12:00 - 19:00

IA ATITUDINE

2_InfoCons

Vizitatori online

Avem 708 vizitatori online