Canotaj. Interviu cu antrenorul Antonio Colamonici înainte de debutul la Jocurile Olimpice de la Tokyo. ”Distracție plăcută”

Un interviu de dr. George Vescan

Traducere de Marius Băcăuanu

Timp de 15 zile am împărțit forfota zilnică din cantonamentul de la Snagov cu sportivii din loturile olimpice de canotaj, înaintea plecării la Tokyo. Ca psiholog, am avut același regim de ”carantină” cu delegația olimpică, iar în toată această perioadă le-am simțit frământările, gândurile, dar și puterea. Nu puteam rata prilejul unui interviu cu antrenorul coordonator Antonio Colamonici pe tema Jocurile Olimpice.

Obiectivul meu a fost să construiesc o echipă olimpică și să o fac competitivă. Acest obiectiv a fost îndeplinit! Acum a mai rămas doar să mergem la Olimpiadă, să vedem cât de buni suntem

Observându-l pe Antonio Colamonici relaxat, mereu surâzător, acum înaintea plecării la competiţia supremă l-am întrebat dacă totuşi simte presiunea acestei competiţii. Surprins şi aproape uimit de întrebare, răspunde: “Eu nu mă simt sub presiune deoarece undeva în mintea mea, în esenţă, eu am câștigat deja. Am construit în aceşti ani, împreună cu colegii mei şi cu ajutorul F.R.C., o echipă competitivă, numeroasă, s-au calificat nouă ambarcaţiuni, aproape toate, aceasta este deja o performanţă mare. În acest ciclu olimpic sportivii antrenaţi sub coordonarea mea au câștigat multe concursuri și întotdeauna am fost în față. Obiectivul meu a fost să construiesc o echipă olimpică și să o fac competitivă, acest obiectiv a fost îndeplinit. Acum a mai rămas doar să mergem la Olimpiadă, să vedem cât de buni suntem. Și sunt convins că o să ne prezentăm foarte bine. Înaintea medaliilor contează de câte ori vor fi fotografiați în fotofinish. Simt şi eu presiune, dar numai atunci când ceea ce fac depinde de mine. Iar acum, de mine nu mai depinde mai nimic. Eu trebuie doar să continui să îmi fac treaba și atât, iar pentru ce mai am de făcut nu mă simt tensionat”.

Dacă eu nu am încredere în sportivi atunci cum aş putea pretinde încrederea lor, încrederea este pe primul loc

Aşadar, ai încredere în aceşti sportivi acum când au demonstrat că sunt în elita mondială. Am tras eu o concluzie. Antonio intervine repede, vrând parcă să nu se înţeleagă ceva greşit. “Şi când pierdeau aveam încredere în ei, am încredere în toţi. Încrederea este prima condiție care reglementează un raport uman. Dacă eu nu am încredere în sportivi atunci cum aş putea pretinde încrederea lor? Încrederea este pe primul loc. Am încredere în cei care merg la , dar şi în cei care nu s-au calificat, în cei care câştigă, dar şi în cei care pierd. Nu sunt diferiți unii faţă de alţii, doar că cei care au reuşit în prezent s-au desfăşurat mai bine, au fost mai implicaţi. Ceilalaţi vor fi şi ei învingători când vor transforma greşelile în soluţii şi progres, când vor fi pregătiţi cu adevărat.

Antrenorii sunt filtrele care protejează, care separă sportivii de lumea înconjurătoare care ar putea pune presiune

Ce efect are presiunea pe care unii antrenori o transmit sportivilor acum? “Antrenorii nu trebuie să pună presiune pe sportivi, antrenorii sunt filtrele care protejează, care separă şi protejează sportivii de lumea înconjurătoare care ar putea pune presiune pe ei. Antrenorii sunt instrumentele care favorizează concentrarea, asta înseamnă să îi ajuţi pe sportivi să pună în centru obiectivul urmărit. Când cineva se concentrează, selectează din mediul extern şi intern acele elemente care îi servesc scopului său. Un antrenor are această sarcină de a-l ajuta pe sportiv să-şi selecteze acel punct din ambient sau din mintea lui pe care să se focalizeze. În aceeaşi măsură antrenorii trebuie să focalizeze atenţia sportivilor doar pe ceea ce au de făcut şi ştiu că pot face. Astfel uşurăm presiunea venită din obligativitatea de a câştiga atunci când nu şti dacă o să câştige.

Dacă îţi poţi imagina că zbori, corpul va simţi aceea senzaţie de uşurare, de plutire și pentru o clipă o să te simţi într-o altă dimensiune. 

Atunci când ambarcaţiunile se apropie de viteza maximă te aud dând comanda “să zboare barca”. Chiar te aştepţi să zboare? Am întrebat eu mai mult în glumă. Dar antrenorul magician a continuat să explice acest concept cu toată seriozitatea:  “Important este să trăieşti zborul ca senzaţie, chiar dacă eşti cu picioarele pe pământ sau alunecând cu barca pe apă. Când le spunem sportivilor să simtă zborul bărcii, senzaţia de plutire sau alunecare le transmiteam un concept, o metaforă care să îi facă să simtă, să-i conectez la resursele inconştiente. Activitatea principală a antrenorilor ar fi bine să fie cea în care să-şi dezvolte capacitatea de a transmite sportivilor senzaţia de care au nevoie în acţiunea lor şi de a-i învăţa cum să simtă, să înţeleagă şi să-şi programeze corpul. Pentru că sportivii gândesc, vorbesc, simt cu corpul lor, iar antrenorii trebuie să învețe limbajul corporal al sportivilor. Mintea înțelege, dar corpul este cel care acţionează. Dar cum te poţi adresa corpului pentru ca el să înţeleagă? Folosind metafore care să trezescă anumite percepții, senzaţii, sentimente. Care se adresează viselor lor, trăirilor care activează corpul în direcţia dorită. Dacă îţi poţi imagina că zbori, corpul va simţi aceea senzaţie de uşurare, de plutire și pentru o clipă trăieşti într-o altă dimensiune şi asta te ajută să faci barca să alunece uşor pe apă, pentru că au deja aceea reprezentare. De multe ori pentru a vedea mai bine trebuie să schimbăm perspectiva, aşa că ne uităm mai de departe, de sus, de jos, putem să vedem mai puțin ca să vedem mai bine. De multe ori pentru a înţelege realitatea este nevoie să închidem ochii, să creăm o iluzie, doar așa reușim să percepem adevărul acolo unde ochii ne mint iar urechea ne înşeală, acolo unde cuvintele nu reușesc să exprime viziunea și ăsta este cel mai dificil lucru în comunicarea antrenor-sportivi.

Primești inspirație de la sportivi şi asta e posibil dacă există o comunicare de calitate în care vezi, auzi şi simţi sportivii

În toţi aceşti ani de când lucrezi cu canotorii români, sportivii şi sportivele au învăţat multe lucruri noi despre mintea lor, corpul lor şi cum să zboare spre visele lor. Dar tu ce-ai învățat de când lucrezi cu ei? Antonio cu emoţie în glas răspunde fără ezitare: “Totul! Multe, foarte multe. Pentru că antrenorul creşte cu sportivii. Practic odată cu creşterea sportivilor şi antrenorii cresc. Fiecare etapă din pregătire, în fiecare an aduce în față probleme pe care nici nu ți le imaginai și lucrul cel mai frumos din jocul acesta este să primești inspirație de la sportivi şi asta e posibil dacă există o comunicare de calitate în care vezi, auzi şi simţi sportivii. Sportivii de cele mai multe ori nu vorbesc o serie de lucruri, dar pe care le transmit printr-un limbaj corporal, care devine un cod imperceptibil pentru o persoană din exterior. Dar pe care antrenorul ca și sportivii îl recunosc datorită empatiei create de dorinţa de a înţelege în profunzime, de a găsi soluţii şi inspiraţia, care generează creșterea pentru amândoi. În această comunicare empatică nu poţi minţii, nu ai cum să ascunzi adevărul pentru că sufletul vorbeşte.

Sportivii nu sunt mașinării, nu sportivii urmăresc programul ci programul urmărește şi se adaptează la sportivi

La ce foloseşte inspiraţia antrenorilor în coordonarea antrenamentelor? “Inspiraţia bazată pe înţelegerea empatică face de multe ori ca programul să se schimbe. Planul de pregătire nu are decât o logică secvențială asupra lucrurilor care trebuiesc făcute ca să creştem. Dar sportivii nu sunt mașinării, nu sportivii urmăresc programul, ci programul urmărește şi se adaptează la sportivi. Obiectivul nu este îndeplinirea antrenamentului conform planului, acesta este doar un instrument, obiectivul principal este creşterea, să fii din ce în ce mai bun. Această adaptare a programului o poți face doar dacă ești în sintonie cu sportivii. Este ca atunci când gătești, îți dai seama din miros, din gust, din ceea ce vezi dacă mai este nevoie să schimbi ceva. Dacă gătește cineva care nu simte mirosul şi gustul sau nu are în simţire acea savoare la care trebuie să ajungă, atunci ce face? Nu este de ajuns să aplici o reţetă scrisă pe hârtie de altcineva, atunci când vrei să găteşti ceva extraordinar de bun. Le spun colegilor mei antrenori că interpretarea este cel mai important lucru. Ei trebuie să se axeze pe capacitatea lor de a interpreta programul. Este la fel ca un portativ musical. Chiar dacă conține cea mai frumoasă muzică din lume este doar o foaie de hârtie cu niște note pe ea. Cel care cântă face diferența. Interpretarea trebuie să fie atât a antrenorului, cât și a sportivilor. Dar antrenorul este filtrul care produce interpretarea. Asta este capacitatea empatică despre care vorbeam”.

Atunci au putut să vadă toată panorama vieţii, dar rămânând ghidaţi spre înainte de strălucirea viselor lor

Cum ai reuşit să schimbi mentalitatea sportivilor în aceşti ani? “Eu nu am făcut nimic, doar le-am deschis mintea. Problema a fost când am venit în România că acest grup de sportivi erau educați să aibă o viziune unidirecţională ca şi cum ar fi văzut viaţa printr-un cilindru. Eu i-am ajutat să dea jos acest cilindru.  Mental la început s-au simţit dezorientaţi, dar atunci i-am ajutat să-şi vadă visele, dorinţele puternice în faţa lor şi atunci au putut să vadă toată panorama vieţii, dar rămânând ghidaţi de strălucirea viselor lor, ca un punct de destinaţie care îţi arată drumul. Atunci când suntem pe un drum sigur pentru că ştim unde vrem să ajungem şi ce avem de făcut, frumuseţea este că în timpul călătoriei nu pierzi nimic, vezi totul ce este înjurul tău şi ai timp pentru a te bucura pentru că nu este nimic care să îți acopere panorama. Deci eu nu am făcut nimic, doar am deschis porțile”.

Antrenamentul este instrumentul prin care dintr-un corp firav de copil se modelează în timp, o statuie grecească

Şi care a fost efectul acestei deschideri în planul performanţei sportive? “În plan sportiv a fost revoluționar. Pentru că normalitatea în aşa numitele ţări dezvoltate este că un sportiv se antrenează pentru că el consider că este frumos să te antrenezi. Pentru că este lucrul cel mai frumos pe care îl poate face un tânăr: să trăiască exaltarea tinereții lui, a forței lui. Antrenamentul este instrumentul prin care dintr-un corp firav de copil se modelează în timp o statuie grecească. Când ai mintea liberă, fără condiţionări şi obligaţii impuse, te poți antrena. Obiectivul unui sportiv nu trebuie să fie în principal să câștigi medalii, bani şi apoi să înceapă o viaţă uşoară în care să facă tot ce nu a făcut în ani de restricţii, să umple viaţa cu băutură, ţigări, mâncare nesănătoasă care să îl facă obez peste măsură. Atunci când canotajul devine un stil de viață pentru că îi place, când corpul devine instrumentul care îl uneşte cu mintea sănătoasă şi spiritul, corpul îi devine un lucru sacru și se va comporta frumos cu el pentru o viaţă sănătoasă. Pentru că cel mai frumos lucru pe care-l poți face în educaţia copilului tău sau unui sportiv este să îl ajuţi ca sistemul fizic şi cu cel mental să fie în sintonie, să lucreze şi să rezoneze la aceaşi frecvenţă, în aceeaşi direcţie. Deoarece atunci când nu sunt împreună unul se va opune celuilalt, iar în cele din urmă unul va ceda, astfel dezechilibrând întregul sistem. Sportivii mei sunt armonioşi, când îi văd trecând prin fața mea, văd opere de artă, corpuri perfecte de o eleganță infinită care exprimă forță, ușurință şi lejeritate şi asta pentru că nu au nici o crispare mentală, emoţională sau fizică. Sunt relaxaţi chiar şi în regim de efort pentru că ei ştiu cine sunt, ştiu ce vor şi atunci sunt una cu acţiunea”.

Toate lucrurile frumoase din lume au un lucru în comun, armonia

Pentru că ai comparat corpul armonios al unui sportiv cu o statuie grecească, simbol al idealului grecesc în care frumuseţea corporală este în armonie cu spiritul, ce asemănări vezi între artă şi sport? Antonio, cu afecţiune în glas, spune: “Eu sunt pasionat de artă, îmi place foarte mult. Arta o găsești peste tot, în orice activitate umană unde este nevoie de inspiraţie, armonie şi de a exprima frumosul pentru a lăsa un mesaj, toate acestea au legătură cu arta. Artistul este cel care reușește să perceapă niște gânduri sau senzaţii și să le dea o formă. Şi eu am făcut acelaşi lucru cu sportivii. Pictorul pune tabloul pe un perete pentru a fi admirat. Pe al meu lumea îl vede la competiţii și la antrenamente. Calităţile sportivilor cresc atunci când mintea lor se înnobilează cu modele de frumuseţe, de aceea este important ca ei să citească, să meargă la teatru, la muzee, să se uite la un film bun, acestea îi ajută să fie inspiraţi de frumos să facă conexiuni specific gândirii laterale. De exemplu, un tablou care trezeşte senzaţia de armonie şi echilibru, pe un canotor îl poate ajuta să facă un transfer în senzaţiile interoceptive astfel încât să îl facă să înțelegă frumusețea, echilibrul şi armonia mișcării din canotaj, pentru că toate lucrurile frumoase din lume au un lucru în comun, armonia.

Noi avem o programare ancestrală care ne împinge mereu să facem un pas peste limita noastră.

Cum este posibil ca sportivilor să le placă antrenamentele extrem de grele sau competițiile cele mai grele? Contrariat Antonio se încruntă puţin şi spune: “Cum adică, cum e posibil!? Asta nu trebuie să explic eu, este scris în genetica umană. Noi avem o programare ancestrală care ne împinge mereu să facem un pas peste limita noastră. Anormal este să vedem tineri a căror programare spre evoluţie este virusată de fricile şi precauţile celor apropiaţi. Frustrarea intervine când frica ne oprește de a merge mai departe. Dacă o persoană nu este proiectată să treacă peste limitele ei atunci trebuie să evalueze credinţele, convingerile şi valorile care îi estompează exprimarea realei ei identităţi. Aici este anormalitatea. Nu în nevoia fundamentală de a ne autodepăși. Asta este normalitatea. Este o scenă în Divina Comedie de Dante în care autorul împreună cu Virgiliu se întâlnesc cu Ulise în al optulea cerc al lumii infernale şi vrea să afle de ce se află eroul mitologic în acel loc de pedeapsă. Din „Canto di Ulisse“ reiese că pe lângă faptele viclene (ademenirea lui Ahile şi calul Troian), Ulise este pedepsit şi pentru dorinţa lui neţărmuită de autodepăşire, de a întrece prin explorări şi cunoaştere limitele omeneşti impuse de zei. Acesta întors după lungul său pelerinaj acasă nu poate rezista tentației de a începe o nouă călătorie în necunoscut , dincolo de granițele lumii. Aşadar, ajunşi la Pilonii lui Hercule – graniţa hotărâtă de zei, Ulise le ţine un discurs motivator tovarăşilor săi pentru a le trezi dorinţa de cunoaştere şi astfel să depăşească credinţele limitatoare. El le spune: “Luaţi în considerare seminţia voastră: nu aţi fost făcuţi să trăiţi ca nişte animale, ci să urmaţi virtutea şi cunoaşterea” (Dante, canto XXVI al Iadului).  Tot în aceeaşi idee a dorinţei de cunoaştere, întoarcându-se din războiul Troian către Itaca trece pe lângă insula sirenelor. Ştiind la ce pericol se expuneau Ulise le propune marinarilor să le pună ceară în urechii, dar el să fie legat strâns de catarg în așa fel încât să nu se poată dezlega singur, dar să audă cântecul, să aibă această experienţă unică, să cunoască.

Această reprogramare în primul rând ne șterge visele, încrederea, speranța

Totuşi dacă există un program arhetipal al fiinţei noastre să programeze evoluţia noastră, de ce sunt mulţi programaţi să nu facă nimic special în viaţa lor? “Pentru că din păcate nu suntem programați doar de Dumnezeu sau de natură. Suntem reprogramaţi de societate, de tot ce este ostil în jurul nostru şi ne trezeşte frica de eşec. Acestă reprogramare în primul rând ne anulează visele, încrederea, speranța și lasă doar partea mai rea care este alcătuită din mediocritate. Atunci viziunea pe care ți-o oferă lumea este plată, pentru că dacă toți suntem aplatizati, răul doare mai puțin, durerea este mai acceptabilă. Iar dacă îi vedem pe ceilalţi că evoluează, aceştia devin oglinda falimentului nostru”.

Distracţie plăcută!

În final, dacă ar fi o frază, un îndemn, pe care ai vrea să-l transmiți sportivilor, acum la începutul Jocurile Olimpice (Tokyo 2020), care ar fi acela? “Este același întotdeauna. Distracţie plăcută! Asta o spun întodeauna la cele mai importante compeţii sportivilor mei. Spune Antonio zâmbind din nou fericit.

CS Dinamo, 22 iulie 2021