Antrenorul Antonio Colamonici

Un interviu de George Vescan

Traducere de Naty Badea

După mulți ani, de când lucrez ca psiholog în domeniul sportului de performanță, timp în care am cunoscut antrenori cu rezultate excepționale, am avut oportunitatea de a interacționa în acest an (2017) cu un antrenor modern. Antonio Colamonici este un antrenor modern datorită viziunii sale umaniste. El reușește să catalizeze resursele ascunse ale sportivilor, punându-i în centrul atenției sale.

Pe Antonio nu îl interesează doar creșterea fizică și tehnică a sportivilor, ci și latura spirituală, psihologică, fiind preocupat de o dezvoltare holistică a sportivilor. Astfel reușește să transforme sportivi fără încredere și demotivați în sportivi implicați și responsabili în performanța lor.

Antonio își depășește cu mult rolul de antrenor, el fiind perceput de sportivi ca mentor, părinte, prieten, un model; sau poate asta înseamna să fii Antrenor. Este acel antrenor modern pe care încercam să-l descriu, în toți acești ani, la cursurile de perfecționare a antrenorilor din diverse ramuri sportive.

Așadar, vă propun să citiți un interviu din perspectivă psihologică, mai mult decât interesant, cu Antonio Colamonici - antrenorul Lotului olimpic de canotaj masculin. 

• Antonio Colamonici a terminat Academia de Studii Economice, este membru al Youth Rowing Commission FISA, fost director tehnic al SC Elpis, șef al Departamentului de juniori masculin la naționala Italiei în ultimii zece ani – perioadă în care a câștigat 10 medalii la Campionatele Mondiale de juniori (5 aur, 3 de argint, 2 bronz) și 15 medalii de Campionatul European (8 aur, 5 de argint, 2 bronz). A făcut performanță deși nu avea obligația de a câștiga medalii la juniori și tineret, ci doar de a livra lotului de seniori talente. Începând cu 2017, a devenit antrenor principal al Lotului olimpic masculin de canotaj din România. Printre activitățile curente, Antonio Colamonici predă lecții antrenorilor la nivel internațional în cadru FISA.

Metodologia sa pe care a început să o implementeze în România, chiar dacă a fost contestată la început „pe la colțuri”, s-a dovedit a fi capabilă de rezultate incredibile chiar și pentru cei mai optimiști. După 16 ani s-au obținut rezultate remarcabile la Campionatele Mondiale de canotaj de Sarasota-Bradenton (Florida/SUA) și la Campionatele Europene de seniori și tineret.

•CE seniori: o medalie de argint in proba de 4- (foto) și un loc 6 în proba de 8+1

•Cupa Mondială Lucerna Elveția: două locuri 4 în proba de 8+1 si 2-

•Campionatul Mondial de Tineret U23: două medalii și două locuri 4

•Campionatul European de Tineret U23: patru medalii de aur și una de bronz

•Campionatul Mondial de Seniori: locul 5 în proba de 8+1, locul 7 în proba de 2-, locul 10 în proba de 2x

Evoluția sportivilor este foarte mare în acest an 2017, iar acest lucru nu este produsul doar al unei metodologii noi, ci mai ales al unei alte relații dintre antrenor și sportiv, o relație care le oferă un spațiu de încredere, optim dezvoltării și visării spre obiective mărețe. 

Antonio a ajuns în România la propunerea antrenorului federal  Dorin Alupei. Secretarul general Sandu Pop, după consultări cu președintele Adrian Poeană și cu Elisabeta Lipă (ministru al tineretului și sportului la acea vreme), a dat curs acestei propuneri, iar Comitetul Executiv al FR Canotaj a aprobat și validat preluarea loturilor masculine de seniori și tineret de către Antonio, în calitate de antrenor principal.

Antrenorul federal Dorin Alupei declara la acea vreme: Îl cunosc pe Antonio de când a venit la conducerea echipei de juniori a Italiei. Ne-a pus de multe ori echipajele de juniori în dificultate la Campionatele Europene și Mondiale, astfel supremația în special la Campionatele Europene era împărțită între România și Italia. Am fost de multe ori în preajma echipajelor italiene de juniori înainte de plecarea la start și îmi plăcea enorm cum își motiva Antonio sportivii, părea un rezervor de energie de unde sportivii se alimentau parcă. După mai multe discuții despre echipa de seniori a Romîniei în anul 2016, Antonio accepta propunerea de a prelua conducerea echipei de seniori și tineret.

Din punctul meu de vedere cred că este cea mai bună alegere la ora actuală, iar rezultatele se vor vedea pe parcurs.

Interviu cu Antonio Colamonici

Despre recunoștință, respect și autodepășite

Întrebându-l pe Antonio Colamonici ce crede că i-a influențat cariera de antrenor mai mult, îmi răspunde cu o voce joasă, plecată dintr-o profundă recunoștință. ”Am fost foarte norocos. Ca sportiv am avut antrenori de excepție, cei mai buni din Italia. De exemplu, anul acesta la mondialele de seniori din SUA – Sarasota, primul meu antrenor, Andreea Copola, a câștigat cu sportivii săi 4 medalii de aur. Iar un alt antrenor al meu este Giusepe La Mura, unul dintre cei mai buni antrenori din lume. Este cel care îi antrena pe frații Abbagnale. Doctorul La Mura este un om de mare cultură, de profesie este medic, a studiat foarte mult biomecanica, a revoluționat canotajul aducând schimbări semnificative în tehnica comună a lui Rosemberg, transformând-o în Rosemberg-La Mura, având mai multe variante cu caractere biomecanice. Un om de o mare cultură eclectică. Cu el se poate aprofunda orice subiect, este un foarte bun psiholog, cu o profunzime filosofică rară, dar și cu simț practic. Este omul care mi-a schimbat viața. Am avut multe de învățat de la acești antrenori, dar peste toate acestea am învățat din greșelile lor. Din modul lor de a fi autoritari, am vrut să rezolv această problemă cu sportivii mei. Eu nu am vrut să fiu autoritar cu sportivii, ci autorevole (n.a. – respectat datorită profesionalismului). Adică, autoritar ești când dai comenzi și recompensezi sau pedepsești executantul în funcție de cât de bine a îndeplinit sarcina. Autoritarul se impune inducând teamă subordonaților, pe când autorevole este ascultat de bună voie pentru că este respectat”.

Am înțeles că ai învățat multe de la dr. La Mura, acest om cu o vastă cultură, dar ne poți spune o singură învățătură pe care o consideri mai importantă și are aplicație în sport? (Observam o oarecare tensiune dată de dificultatea întrebării, dar răspunsul nu a întârzit să vină cu precizie). ”Sunt multe învățături deosebite, dar există una care m-a însoțit în cariera mea. Dr. La Mura spune un lucru adevărat pentru antrenori, sportivi și în general pentru cei care vor să performeze: când începi un proiect este bine să te simți inadecvat, iar când îl termini să te simți nemulțumit. Când te simți inadecvat faci ceva pentru a ieși din zona de disconfort și lupți pentru autodepășire, iar când ai obținut ce îți doreai e bine să nu te mulțumești doar cu atât și să îți propui alt obiectiv mai înalt. Este o strategie a performanței, inadecvat când se pleacă, nemulțumit când se ajunge. Asta nu înseamnă că drumul acesta este lipsit de bucurii, ci din contră, suntem bucuroși/fericiți de câte ori suntem martorii evoluției noastre”.

Am fost surprins să constat cum aceste stări interioare pe care le putem numi negative se transformă în factori ai progresului, care la rândul său ne aduce bucurie.

Despre comunicarea de calitate și încredere

Există o abilitate importantă a antrenorului în relaţia cu sportivii? ”Nu este doar despre antrenori. Este despre toată lumea. Înainte a fost era nucleară, acum este era comunicării. Pentru că acum suntem capabili să trimitem multe informații într-o secundă oriunde în lumea asta. Dar ne-am pierdut abilitatea de a comunica între noi într-un mod real. Principala calitate a unui antrenor este comunicarea.  Să fii capabil să comunici, dar ca să comunici nu e nevoie doar să vorbești. Dar mai ales să știi să asculți. Este dificil să asculți pentru că trebuie să trăiești prezentul, cu curiozitate, să fii acolo pentru celălalt, fără idei preconcepute, respectând varietatea și individualitatea celuilalt. A asculta e singurul moment pe care îl avem ca să devenim mai buni. Pentru că atâta timp cât noi suntem rigizi în propriile noastre idei, suntem mereu aceiași, nu progresăm. Problema antrenorilor din ziua de astăzi este comunicarea, care include această ascultare de calitate. Comunicarea presupune să fii acolo, prezent, față în față, privindu-l în ochi”.

Ce altă calitate este importantă în relația antrenor – sportiv? ”Încrederea”, a venit brusc răspunsul lui Antonio. ”Comunicarea este capacitatea pe care trebuie să o aibă antrenorul. Dar calitatea pe care trebuie să o aibă este încrederea. Fără încredere nu există progres. Și încrederea trebuie cîștigată. Este vorba despre o încredere reciprocă. Trebuie să ne dăm seama că sportivul este o realitate dinamică, care trăiește, introdus într-un mediu schimbător. Deci trebuie să urmărim evoluția sportivului și să-i oferim diverse situații exterioare care să-l ajute să exploreze, iar prin integrarea experiențelor să evolueze în mediul intern. Sportivului căruia nu i se oferă stimuli și provocări care să-i satisfacă nevoia de a se dezvolta, se pierde. Ca orice analiză, și aceasta trebuie făcută în două linii directoare. Una centrată pe subiect, urmărindu-se răspunsurile motrice și alta despre stimulul extern. Uneori se schimbă subiectul, alteori se schimbă mediul. Iar alteori se modifică amândouă liniile și antrenorul trebuie să găsească soluții de a-l ajuta pe sportiv să se adapteze și să învețe din aceea experiență. Sportivul explorează situații noi dacă are încredere în antrenor. Încrederea se dezvoltă dacă antrenorul are încredere în sportiv, apoi sportivul vede că antrenorul are răspunsuri la problemele lui. Deși antrenorul preferă să îi ofere acele situații/stimuli exteriori pentru ca sportivul să descopere singur ce are de învățat. Astfel se adresează simțirii și nu doar zonei auditive a sportivului. Alegerea finală este a sportivului. Antrenorul este ca un medic, el vede, simte, face analize, apoi îi prezintă pacientului situația cu urmările sale. Iar acesta dacă are încredere că acel doctor nu greșește își lasă viața pe mâinile lui.  Dacă nu, pleacă suportând consecințele neîncrederii. Eu nu sunt aici ca să dau ordine, eu sunt un ghid. Dacă munca mea înseamnă să dau ordine și să pedepsesc, eu plec. Eu nu sunt antrenor pentru a împinge de la spate sportivii. Eu am informațiile, fac o analiză, le prezint analiza sportivilor și hotărâm împreună. Nu sunt un general de armată, sunt un profesionist al canotajului. Nu decid eu pentru că sportivii sunt cei care merg la start, nu eu. Suntem o echipă. La orice competiție nu știm dacă vom merge în Paradis sau în Infern, dar ce stim este că vom merge împreună. Iar adversarii ne pot bate, dar nu ne pot învinge spiritul de echipă!”.

Competiția este exaltarea tinereții

Am văzut adesea sportivi mergând abătuți spre locul de antrenament, gândindu-se la cât de greu le va fi. Ce ar fi bine să gândească un sportiv când merge la antrenament? ”Să se gândeasacă la cât este de frumos să se antreneze! Că este oportunitatea lui de a evolua, prin antrenament își exersează mintea, spiritul, corpul. Pentru ca antrenamentul, competiția, este exaltarea tinereții. Pentru că îi face să se simtă mai buni și pentru că îi face mai speciali. Fiecare dintre noi simte nevoia să se simtă special. Când nu îți termini antrenamentul aduni frustrări și neîncredere la un nivel profund al conștiinței, iar la concurs simți un complex de inferioritate, ai impresia că toți s-au antrenat mai bine ca tine. Cu mulți ani înainte se spunea că ai nevoie doar de corp puternic ca să câștigi sau că sportivul nu trebuie să gândească, el trebuie doar să execute. În prezent nu mai ajunge să fii puternic, pentru că toţi fac programe de forţă, au suplimente alimentare etc şi nici să te antrenezi științific, deoarece toţi au acces la informaţii. Acum este nevoie de mult mai mult: de suflet, psihic, să fii autentic în ceea ce faci ș.a. Antrenorii trebuie să se schimbe pentru că timpul s-a schimbat! Pentru că tinerii s-au schimbat! S-a schimbat jocul şi trebuie schimbate regulile!

Despre sport privit ca artă

Antonio, în tot acest an în care eu am lucrat împreună cu tine la Lotul olimpic de canotaj masculin, te-am observat cum le explici sportivilor, atitudinea ta profund umanistă, temele pe care mi le-ai propus să lucrez cu sportivii, m-au făcut să cred că ai cursuri psihologice de specialitate, cum ar fi Programare Neuro-Lingvistică, Coaching sau Gestalt. Aşadar, care dintre acestea te-au influenţat mai mult? L-am întrebat, sigur pe observaţiile mele, pe acest antrenor moder. ”Nu! Eu sunt îndrăgostit de artă, îmi place să vizitez muzee, să citesc, să ascult muzică, merg la teatru, la concerte. Arta în toate felurile sale de manifestare este un instrument indispensabil, deoarece mă încarcă cu vise. Arta poate fi sensibilă, puternică, fragilă, brută sau subtilă, cu uşurințele şi forţa sa, din această perspectivă eu pot înțelege sportivii mei. Arta mă face să visez, iar sportivii mei sunt originea viselor treze/lucide. Pentru că un sportiv este visul cel visează, iar el trebuie să schimbe lumea. La început sportivii sunt vise neşlefuite, brute, dar prin încredere în ei visele se șlefuiesc în realitatea acestei vieţi. Când am venit în România am observat că băieții nu visau, nu își permiteau să își dorească mai mult. Pentru a visa trebuie să distrugi autolimitările provenite din frică. Pentru că frica nu te lasă să visezi. Este frica învățată de la părinții care au încercat să îi prevină, să îi pondereze spunându-le că viața este grea, că nu poți avea totul în viață, că nu poți avea ce au alții etc. Frica indusă de antrenori când îi fac să se simtă mici, neștiutori și slabi în fața autorității lor.

Cu ajutorul artei am înţeles că pentru a zbura trebuie să te lansezi. Există o regulă a visării: dacă vrei să te lansezi, trebuie să o faci singur, nu trebuie să fii împins de la spate. Pentru a te lansa este obligatoriu să știi că poți zbura. Dacă nu te lansezi bine, nu zbori. Dacă îţi este frică, nu visezi. Iar când ești sus, dacă te uiți la hăul de sub tine, când un curent al destinului te împinge în jos trebuie să profiți de cădere pentru că acela nu este sfârșitul, ci doar avântul de care ai nevoie pentru a te relansa.

Trebuie să îi învățăm pe băieți ce este spiritul/sufletul. Este o valoare care în ziua de astăzi pare să nu folosească, dar care face diferența în lume. Pentru că este singurul lucru pe care îl avem. Restul, lucrurile materiale nu ne aparțin, pentru că atunci când murim, vor rămâne aici. Singurul lucru adevărat pe lumea asta este cu ce rămânem după moarte. După moarte rămâne ceea ce tu ai îmbunătățit în lume, contribuția ta în care ai pus suflet. Datoria fiecărui om este să lase lumea mai bună decât a găsit-o. Asta rămâne. Rămân copiii tăi care vor continua opera ta. 

Eu nu am studiat niciodată psihologia, am văzut Monet, Modigliani, am auzit opere lui Verdi, Mozart, Puccini... Cultura nu este închisă într-o carte. Sunt închise mesajele. Şi într-o bomboană de ciocolată (Baci Perugina - mesaje cu citate celebre) poate fi închis un mesaj care îţi poate schimba viaţa... Tu trebuie să le întelegi, să îţi dai seama de ele. Deci tu, poti găsi totul în orice. În fiecare lucru există un mesaj, problema e dacă tu ești în stare să îl înțelegi. Şi mai ales dacă acel mesaj este scris pentru tine. Mesajul poate fi chiar şi negativ. Pentru că cele negative sunt cele care te ajută cel mai mult. De exemplu: tatăl meu m-a iubit mult şi nu l-aş fi schimbat cu nimeni pe lume. Când a murit nu mi-a lăsat nimic, dar mi-a lăsat totul. Tatăl meu a fost un mare jucător, şi-a ruinat viața lui și pe a noastră! Eu nu am jucat niciodată, cea mai puternică învăţătură din viața mea a fost defectul său. Deci noi putem să primim mesaje şi să învăţăm din orice. Mie cele mai puternice învăţăminte mi le-au dau sportivii cei mai răi. Defectele lor mă fac să înteleg care sunt celelalte calităţi ale lor, dar și limitele mele de înțelegere.

Viața e artă! Mie îmi place să văd un profesionsit cum lucrează, un bucătar sau un meseriaș. Ce este un artist? Ce este arta? Înseamnă să ai o idee căreia să îi dai formă. Fiecare om este un artist. Pentru ca bărcile să ajungă pe apă, se nasc în imaginație și apoi tu ca un artist le modelezi. Antrenorul care face artă din meseria lui conturează sportivii în imaginația lui, apoi îi modelează pe fiecare în parte. Dar o altfel de modelare, nu după șablonul său, ci după esența lor ce vrea să fie eliberată. Este ca în filosofia lui Canova. Acest sculptor care spunea că nu trebuie să facă altceva decât să dea la o parte ceea ce este în plus. Opera lui Canova se numește Închisori, se vede omul care vrea să se elibereze din marmură, este pe jumătate eliberat din blocul de marmură brută. Michelangelo a preluat şi el această temă, iar Brâncuşi spunea “lemnul îşi are propriile-i forme, caracterul său individual, expresia sa naturală pe care o descopăr și o eliberez; să doreşti să îi transformi calităţile în altceva, înseamnă să îl nimiceşti, să îl faci steril”.

Pentru că un sportiv sau echipaj sunt oameni încastrați, care au aceeași idee, voință și vis. Dar oare ce îi blochează? Vezi, tot ceea ce ne înconjoară este artă. Când privești meseria ta, pe sportivii ca pe forme de exaltare a artei, atunci înțelegi care este misiunea ta. A trăi arta înseamnă să iei oxigen. Nu este doar frumos, este esențial, este un medicament pentru viață. Așadar obiectivul nostru este acela de a da la o parte tot ce îi ține blocați pe sportivi. Iar primul lucru care îi ține încastrați este frica. Teama nu ne lasă să vedem viitorul, nu ne permite să ne amintim trecutul, nu ne lasă să trăim realitatea prezentului. Trece timpul și nu reușim să trăim de frică. Teama se depășește când avem valori superioare ei. Cum face o mamă ca să se arunce în fața camionului ca să își salveze copilul? Cu niste valori superioare fricii de moarte. Acești băieți trebuie să aibă valori care sunt mai puternice decât frica sau durerea. Pentru că frica lor este una existențială. Este o frică copiată de la ceilalți care spun că viața este dificilă, urâtă și dură. Nu! Lumea e dreaptă, viața este frumoasă! Viața trebuie trăită ca pe o oportunitate și trebuie exploatată. A fost criza economică și a adus multe probleme, dar cea mai mare daună pe care ne-a dat-o a fost frica. Nu este normal ca tinerii să aibă frica zilei de mâine. Astfel nu mai reușesc să viseze. Probabil în România a fost puțin altfel, pentru că erau învățați cu opresiunea comunistă, nu exista voința de a face ceva extraordinar. Singura grijă a părinților era să îi învețe pe copii să muncească  pentru siguranța zilei de mâine. Și nu să viseze să devină cel mai bun din lume. Un copil trebuie să viseze că devine astronaut, că salvează lumea, un copil trebuie să viseze la cele mai extravagante lucruri, nu să fie un funcționar sau casier la magazin.

Despre vis și valori înălțătoare

Un poet spunea: ”nu fi primăvară fără flori, nu fi tânăr fără idealuri nobile în viață”! Avem nevoie de obiective mărețe? ”În limba italiană este o vorbă foarte frumoasă: țintește mereu spre lună. Că și dacă nu ajungi acolo, ai făcut oricum o magnifică plimbare printre stele. Acesta este obiectivul, să țintești spre lună. Pentru ca rezultatul să fie plimbarea printre stele. Frumusețea visului nu este un punct terminus, ci drumul. Într-o barcă cu pânze nu este important să ajungi undeva (pentru că ai putea folosi un alt mijloc de transport mai rapid), important este să navighezi”.

Ce altă valoare ai vrea să o aibă sportivii tăi? ”Onoarea este foarte importantă. Pentru că onoarea înseamnă să te pui pe tine, în cadrul unui sistem mai amplu. Onoarea este să respecți regulile grupului sau societății și să-ți aduci contribuția îmbunătățind-o. Onoare înseamnă glorie, cinste, stimă care urmează virtutea și talentul. Onoarea este să te respecți pe tine și pe ceilalți și ceva ce este deasupra ta, care în acest caz este patria ta, cu valorile sale. Atunci înseamnă că viața ta are un sens și sensul este acela ca să fii parte a ceva mai mare decât tine. Onoare este întotdeauna ultimul cuvânt pe care îl rostesc într-un discurs înainte de concursuri. Singurul cuvânt pe care sportivii trebuie să îl aibă în minte atunci când concurează”.

Talent și performanță

Crezi că doar cei talentați pot câștiga? ”Jurgen Grobler, unul dintre cei mai mari antrenori din lume, antrenorul echipei naționale din Marea Britanie, a pus să se scrie cu caractere mari în sala sa de antrenament o frază foarte frumoasă: Talentul va fi bătut de munca asiduă, dacă nu muncești asiduu. Astăzi talentul fără muncă asiduă nu folosește la nimic, dar această muncă nu trebuie considerată un chin”.

Antrenorul nu este deasupra sportivilor, el se topește în emergența lor

Când ai simțit că vrei să fi antrenor? ”Chemarea de a fi antrenor am simțit-o devreme, la 22 de ani, când am antrenat doi copii. Simțeam că sunt una cu barca lor. Antrenorul nu este cel care se simte deasupra echipajului, sau care judecă echipajul. Un antrenor este cel care reușește să se topească în coeziunea cu echipajul. Să se simtă parte din echipaj. Iubește sportivii săi, îi înțelege, îi ajută. Și eu am descoperit asta când am antrenat copiii aceia. Deși eram un sportiv la vremea aceea, eu nu gândeam că sunt mai presus de ei”.

Locul adevăratei lupte

Ce le spui sportivilor înainte de competiție? ”Ca să știi ce trebuie să le spui înainte de concurs, trebuie sa întelegi mai întâi ce înseamnă concursul. În limba engleză se foloseste un cuvânt, VENUE, ca să indici locul unde are loc concursul. VENUE înseamnă locul unde se întâmplă lucrurile. Și e adevărat pentru că exact acolo se întâmplă totul. Pentru că acolo ai o întâlnire cu curajul și cu frica, cu victoria și cu înfrângerea. Totul se întâmplă în acel moment. Totul se întâmplă în acel loc. Deci concursul este momentul de exaltare supremă în viața fiecărui sportiv și antrenor. Pentru că în concurs tu trebuie să scoți în afară partea cea mai bună din tine și să bați partea cea mai rea din tine. Concursul e mereu între doi, între partea mai bună și mai rea. Adversarul exterior nu contează. Pentru că important nu e să câștigi, pentru că dacă ceilalți sunt mai puternici decât tine, te vor bate, e corect să fie așa. Sunt curse proaste pentru că chiar dacă am câștigat nu mi-am făcut cursa mea, nu m-am autodepășit. Victoria nu are nicio importanță. Dar ceea ce este important este să bați partea cea mai rea din tine, făcând concursul acela cel mai bun pe care îl poți face. Înainte de un concurs, eu le spun că acel concurs este momentul cel mai frumos al vieții lor, pentru că exaltarea puterii lor are o oportunitate unică de a bate cel mai teribil dușman pe care îl au și care este partea cea mai rea a lor. Pentru ca ei să facă asta, trebuie să folosească tot curajul lor, toată onoarea lor.

Despre patriotism și rolul său

Patriotismul, după foarte mulți ani în care a fost minimalizat și bagatelizat sistematic în diverse mijloace de comunicare în masă, mai are vreun rol în lupta sportivilor la nivel mondial? ”Patriotismul este fundamental, pentru că sportivii nu reprezintă doar federația respectivă. Reprezintă întreaga națiune. E modul de exprimare pe care îl au pentru a îmbunătăți conștiința națională. Toți sportivii trebuie să simtă această apartenență. Eu nu sunt român. Dar ca italian o simt. Să porți un tricou de o altă culoare este dureros. Dar sportivilor mei trebuie să le explic care e valoarea pe care trebuie să o arate. Chiar dacă în diverse ziare comerciale se vorbește defăimător la adresa românilor, ei au posibilitatea de a arăta altceva. Acum au posibilitatea cu adevărat să schimbe lucrurile. Să lăsați în urma voastră o familie a canotajului performantă pentru tinerii care vor urma. Am vorbit cu sportivii de la lotul de tineret, am spus, mulți dintre voi nu vor putea rămâne în lotul de seniori. Dar cine vrea să fie aici în lotul se seniori, trebuie să merite, pentru că ăsta este raiul. Ca să ajungi în rai e greu. Deci fiecare are responsabilitatea, are datoria să facă bine pentru cine vine după el. I-am întrebat dacă le place cum se antrenează sportivii mari, dacă li se par puternici? Acum au exemple pozitive cei mai mici. Anul trecut a fost o mare problemă că nu aveau modele de urmat. Nu era nimeni înaintea lor care să îi încurajeze prin exemplul lor. Anul acesta este diferit. Ei trebuie să-i privească pe cei mai puternici care au o responsabilitate acum și mai mare. Într-o lume perfectă, cei bogați trebuie să aibă grijă de cei săraci și cei puternici de cei mai slabi. Lumea ar fi perfectă așa. Din păcate lumea timpurilor noastre nu este așa, dar în lumea mea mică trebuie să fie așa.

Câștigi cu oameni câștigători

Acum la finalul interviului ce dorești să le transmiți sportivilor tăi? ”În canotaj, sunt modele diferite care fac performanță, modelul Australian, Italian, German etc. Dar noi nu putem copia modelul lor și să fim mai buni decât ei. Trebuie să avem modelul nostru. Modelul românesc nu se poate diferi de al altora prin tehnică, biomecanică sau ambarcațiuni, toți au acces la aceste informații, dar modelul românesc poate fi câștigător cu oameni câștigători! Sportivii mei sunt unici și trebuie să se simtă ca atare! Viața lor trebuie sa fie specială! Și dacă pierd din vedere asta, pierd din vedere cel mai important lucru. Felul lor de a fi unici. Doar cine se simte unic e dispus să facă lucruri excepționale.

În sport există o regulă: unul singur câștigă, toți ceilalti pierd, deci Victoria este o anomalie a sistemului! Și noi trebuie să fim extraordinari, să fim anormali pentru a intra în anomalie!

CS Dinamo, 28 decembrie 2017