Canotaj. Interviu cu antrenorul Antonio Colamonici (partea IV)

Un interviu de George Vescan
Traducere de Marius Băcăuanu

Prezentăm azi ultima parte a interviului cu antrenorul coordonator al loturilor olimpice de canotaj, Antonio Colamonici (foto, alături de familia sa). După trei ani, în care valoarea canotorilor români din loturile olimpice a crescut la un nivel de necontestat, îmi propun să prezint o perspectivă psihologică a viziunii lui Antonio asupra performanţei sportive.

Ca antrenor,  prima regulă este să trăiești în aceeași  realitate cu sportivul

La un nivel bazal-profund cu ce îl poate ajuta antrenorul pe sportiv? Am pus această întrebare fiind sigur că este dificilă, dar Antonio a răspuns imediat cu afectivitate în glas. “Este simplu, privește sportivul ca pe copilul tău. Oferă-i ceea ce îi dăruieşti copilului tău, nu îi face sportivului ce nu i-ai face copilului tău. Pentru că doar în felul acesta te poţi dărui sportivului cu acea empatie de care are el nevoie. Sportivul nu trebuie să perceapă antrenorul ca pe o figură dominantă, care să-i inhibe stima de sine, personalitatea sau încrederea. Ci ca pe un instrument, la fel ca și pe barca sa, un instrument care să îi permită să meargă mai repede şi mai departe. Dar pentru a face asta, instrumentul trebuie să fie de cea mai bună calitate şi prima calitatea a unui antrenor este să dea răspunsuri corecte. Dacă tu, ca antrenor, nu ai înțeles bine, şi nu îi poţi da sportivului răspunsurile bune, pe limba lui pentru a le înţelege, atunci îi poţi face rău. Antrenorul are multe funcții, dar la baza tuturor lucrurilor antrenorul trebuie să aibă viziune, să intuiască potenţialul sportivului. Antrenorul trebuie să aibă imaginea actualizată în prezent a sportivului. Trecutul trebuie şters pentru a putea trăi prezentul şi a avea viziune în viitor. De fiecare dată când un antrenor face o comparație cu trecutul sportivului este ca şi cum ar compara prezentul cu o lume care nu mai există, cum ai compara calul bunicului cu mașina ta. Deci ca antrenor prima regulă este să trăiești în aceeași realitate cu sportivul. Asta mă ajută să îmi dau seama de nevoile lor și ele mă împing spre lucruri noi. Dar când vorbim de performanţă sportivă, de întinderea limitelor umane, în  care poţi distruge corpul și spiritul sportivului, atunci trebuie să ştii foarte bine ceea ce îi ceri. Pentru a conduce mașina trebuie să înveți, să ai permis. Atunci ce trebuie să faci ca să conduci 100 de sportivi? Aceştia nu sunt mașini, sunt mai importanţi, de aceea trebuie să studiezi, să te documentezi, să fii atent. Trebuie să îi protejăm de fiecare dată când îi punem să facă ceva, trebuie să știm ce şi de ce îi punem să facă acel exerciţiu, de aceea totul trebuie studiat înainte. Nici un antrenament nu este făcut așa, ca să fie făcut. Răspunsurile antrenorului sunt foarte importante pentru că ele sunt mesaje prin care tu îi transmiţi sportivului ,,ai  încredere în mine”. Dar şi antrenorul trebuie să-şi arate încrederea în bunăvoinţa sportivilor de a se antrena. După etapa de încărcare maximală, conform noului program, sportivii pleacă acasă ca să își reia viața lor socială, bineînţeles antrenându-se, dar dintr-o inițiativă liber aleasă, iar antrenorii nu trebuie să pună la îndoială intenţia sportivilor de a se antrena. Este important ca sportivii să știe întotdeauna ce au de făcut, dar mai ales trebuie să se actualizeze de la o zi la alta, să descopere întotdeauna noutăți care să aducă însufleţire nouă următorului antrenament”.

Munca unui antrenor este de a facilita sportivilor un cadru pentru dezvoltarea propriocepției şi interocepţiei

Dorind să aflu ce poate face în plus un antrenor modern atunci când are ca temă   optimizarea tehnicii, l-am întrebat pe Antonio ce metodă consideră ca fiind eficientă. “Experimentarea este prima metodă pentru a învăța, este baza învățământului empiric. Un lucru important pe care trebuie să îl înțeleagă sportivii este că de multe ori rezolvarea problemelor tehnice nu se rezolvă corectând doar la nivel fizic. Deoarece, adesea cauza se găseşte la nivelul unor mecanisme inconștiente şi atunci degeaba le explici sportivilor ce greşesc şi cum trebuie să facă, pentru că explicaţiile rămân doar informaţii abstracte. Atunci ei trebuie ajutaţi să se cunoască în profunzime prin experimentare. Munca unui antrenor este de a facilita sportivilor un cadru pentru dezvoltarea propriocepției şi interocepţiei. Proprioceptivitatea este sensibilitatea musculară a comportamentului motor (schema mişcării şi fazele ei), interocepţia se referă la sensibilitatea viscerală, organică, acestea împreună cu memoria corporală sunt elemente fundamentale ale inteligenţei corporale. Dezvoltarea acestor două elemente crește capacitatea de cunoaștere a universului individual și de coordonare motrică. Pe de altă parte, interocepția este conectată bazal la procesele motivaționale, ceea ce înseamnă că supramotivaţia sau submotivaţia vor influenţa starea organismului, astfel rezultând execuţii neadaptate cerinţei. Percepția interoceptivă are un rol foarte important în gestiunea emoțiilor, cogniției și a reglării comportamentului motric. Antrenorul poate ghida sportivii spre o percepere superioară, implicată conştient în execuţia tehnică, până când aceştia descoperă starea interioară optimă execuţiei. Este eficient să învățăm sportivii să-şi înțelegă corpul, oferindu-le stimuli diferiţi, chiar contrari pentru ca ei să simtă cum anumite percepţii le distorsionează comanda neuro-motrică, iar alţii sunt optimi, apoi să înveţe să-şi găsească starea interioară ideală sarcinilor motrice. Optimizarea tehnică a unui sportiv trebuie înţeleasă din perspectiva sistemului nervos şi emoţional”.

Echipajul feminin de 8+1, medaliat cu aur la Campionatele Europene din 2019

La Tokyo văd fructul muncii celor patru ani

Referindu-mă la ambarcaţiunile deja calificate la Tokyo, l-am întrebat pe Antonio ce mai este important de făcut în această perioadă până la Jocurile Olimpice 2020? “Toate concursurile din acești trei ani au fost momente de creștere. Se întâmplă în viață să auzim de niște oameni care au moștenit averi, iar de alții că le-au construit. La nivel material pot ajunge la egalitate cu bogăţia, dar la nivel calitativ cel care a construit are o bogăție mai mare. Pentru că el ştie cum se face. Noi avem pretenția ca sportivii să obțină rezultate maxime rapid, dar performanța se construiește cărămidă cu cărămidă. Acești trei ani am avut nevoie de proiecte care să ne facă competitivi cu cei mai puternici din lume, să ne calificăm pentru obiectivul Tokyo. Acum urmează să concretizăm la Tokyo. La Tokyo văd fructul muncii celor patru ani, nu vreau să văd un simplu concurs, pentru că la Tokyo va fi un concurs de cel mai înalt nivel, iar noi în acești trei ani am făcut mereu curse de nivel foarte înalt. Dacă ajungeam la Tokyo fără aceste concursuri ar fi fost dificil să improvizăm, dar acum ştim cine suntem şi ce putem. Important este să continuăm să facem bine ceea ce facem bine şi să îmbunătăţim cu mici detalii. Cine va fi la J.O. cu siguranță a început de mult să lucreze la asta, nu cred că în ultimele 6 luni se poate schimba ceva radical. Trebuie să avem tenacitatea și curajul de a face ceea ce putem face. Datoria mea și a Federației Române de Canotaj este să ducem cât mai mulţi sportivi la J.O., iar ei să fie pregătiţi să ia ce este al lor, rodul muncii lor. Rezultatele care vor fi nu trebuie să fie doar un moment de celebrare a acelor care vor lua medalii, va trebui să fie și un moment de apreciere a creșterii, un imbold încurajator pentru următoarele olimpiade”.

Împreună cu antrenorii suntem prieteni, suntem frați, suntem o echipă

Cum te simți în România? Am întrebat scurt, iar Antonio răspunde cu un zâmbet larg. “Mă simt mulțumit şi bine. Când am venit aici prima dată, în această bază din Snagov, îmi amintesc că vedeam uscătoarele de rufe pe coridorul îngust şi întunecat, camera mea mică și nu mă simțeam la locul meu, eram trist. Vedeam şi simţeam toate astea deoarece percepţia mea era influenţată de frica de schimbare, de a nu mă adapta. Aceasta nu mă lăsa să văd frumosul din jurul meu. După ce a cedat frica, la Snagov am început să văd una dintre cele mai frumoase baze sportive, alei înflorite, soare, dar mai ales dimineţile în care mă întâlnesc cu sportivi şi îmi spun bună dimineaţa zâmbind mulţumiţi de ei. Acum aici mă simt acasă. Îmi lipsește familia când sunt aici, dar mă simt acasă pentru că sunt cu persoanele cărora le vreau binele, împreună cu antrenorii suntem prieteni, suntem frați, suntem o echipă. Și eu mă simt foarte bine!”.

CS Dinamo, 18 februarie 2020