Noutăți:
Română (România)English (United Kingdom)
Home Canotaj Canotaj. Medalie de bronz la Europenele din Germania

Canotaj. Medalie de bronz la Europenele din Germania

beres-opreaEchipajul feminin format din Mădălina Bereș (CS Dinamo) și Laura Oprea (Steaua) a cucerit medalia de bronz la Campionatele Europene de canotaj de la Brandenburg (Germania), în proba de doi rame fără cârmaci. Finalele s-au desfășurat pe o vreme neprielnică (vânt puternic, valuri), iar specificul pistei a dezavantajat culoarele 5 și 6. Bereș și Oprea au plecat de pe culoarul 5, iar la puțin timp după start, barca s-a oprit, din cauză că una dintre fete a scăpat rama din mână.

Bereș și Oprea au recuperat însă frumos pe partea a doua a cursei și au reușit să încheie cursa pe podium. Ele au încheiat proba în 7:47,180.. Aurul a revenit campioanelor olimpice Glover - Stanning (Marea Britanie / 7:35,93), iar argintul nemțoaicelor Hartmann – Marchand (7:43,81).

Al doilea echipaj prezent într-o finală de medalii a fost cel de la dublu categorie ușoară, Ionela Livia Lehaci și Andreea Asoltanei (ambele CS Dinamo). Incomodate de valuri și vânt, cele două sportive au stăpânit cu greu barca și au încheiat cursa pe locul 6.

Ultimul echipaj din finalele A a fost cel de 8+1, cu cinci canotoare de la Dinamo în componență (Ioana Strungaru, Mihaela Petrila, Adelina Boguș, Andreea Boghian, Irina Dorneanu). Fetele au plecat de pe culoarul cinci și au întâmpinat aceleași probleme. Ele au încheiat cursa pe locul 4 (6:58.26), după Marea Britanie (6:51,46), Olanda (6:51,83) și Rusia (6:55,43).

Campionatele Europene au fost ultima cursă înainte de Regata de la Lucerna (22-24 mai), unde se vor pune la bătaie ultimele bilete pentru JO de la Rio. România va încerca să califice echipajele de 8+1 și dublu categorie ușoară, ambele feminin.

CS Dinamo, 08 mai 2016

Academia de Inot Dinamo

Agrement Fitness

Initiere/Agrement Tenis

Program bazin 31 mai - 1 iunie

În perioda 31.05 - 1.06.2026 inclusiv, BAZINUL ESTE ÎNCHIS.

Abonamentele de înot agrement se prelungesc automat cu 2 zile (cu excepția AGR 365), iar şedințele de inițiere se reprogramează pe WhatsApp la 0740 100 030.

CS Dinamo vă urează o minivacanță frumoasă!

ANUNȚ PUBLICITAR

ANUNT_interes_public

ANUNȚ PUBLICITAR privind transmiterea  fără plată la alte instituții publice sau unități de cult religios recunoscute din România a unor mijloace fixe de resort auto (3 autovehicule) din cadrul Clubului Sportiv Dinamo București.  Informațiile vor fi publicate pe 01.06.2026 AICI

ANUNȚ PUBLICITAR privind transmiterea fără plată la alte instituții publice sau unități de cult religios recunoscute din România a unor bunuri materiale de resort auto (piese de schimb) din cadrul Clubului Sportiv Dinamo București. Informațiile vor fi publicate pe 01.06.2026  AICI

IA ATITUDINE

2_InfoCons

Vizitatori online

Avem 219 vizitatori online