La finele săptămânii trecute, Larisa Iordache și Diana Bulimar au participat, alături de echipa feminină de gimnastică a României, la Cupa Novara (Italia), competiția ce a reprezentat ultimul test înainte de Mondialele de la Glasgow (23 octombrie – 1 noiembrie). Așa cum s-a întâmplat și la ultimele concursuri, Larisa Iordache și-a adjudecat locul întâi la individual compus, cu un total de 59.750 puncte.
Conform siteului oficial al FR de Gimnastică, Larisa Iordache a fost de departe cea mai bună gimnastă. Sportiva de la CS Dinamo a evoluat cu dezinvoltură, dominând toate aparatele (sărituri: 15.000; paralele: 14.850; bârnă: 15.300; sol: 14.600), pentru a realiza un scor total de 59.750, apropiat de ceea ce a realizat la Mondialele din 2014, de la Nanning (59.765), când a cucerit medalia de argint. Dacă Larisa și-ar fi realizat exercițiu de la sol așa cum a făcut de pildă la naționale, unde a obținut 15.200 (notă de plecate 6.3, față de 6.0 la Novara), atunci totalul ei ar fi trecut de 60.000.
Remarcabil și efortul Dianei Bulimar, care a făcut patru aparate, în condițiile în care abia a revenit în competiții după operația de la genunchi. Notele Dianei au fost următoarele: sărituri – 14.100, paralele – 12.900, bârnă - 14.250, sol - 14.350. Total: 55.600. Dacă nu ar fi căzut la paralele, ar fi urcat pe podium.
La echipe, România a ocupat locul întâi, cu 226.500, pe locurile următoare fiind Italia 225.150, Belgia 218.550 și Spania 211.200. Echipa a fost formată din Larisa Iordache, Diana Bulimar, Anamaria Ocolișan, Laura Jurca, Silvia Zarzu, Andreea Iridon (antrenori Cristian Moldovan, Lăcrămioara Moldovan, Lucian Sandu).
CS Dinamo, 11 octombrie 2015
Săptămâna 28 septembrie - 4 octombrie 2026
Baschet. FIBA Europe Cup, faza calificărilor (retur), miercuri 30 septembrie, ora 19:00: Dinamo – BK Peja (Kos). Sala Dinamo
Handbal. Liga Națională (etapa 4), vineri 2 octombrie, ora 18:00: Politehnica Timișoara – Dinamo. TVR Sport
Baschet. LNBM BCR (etapa 1), sâmbătă 3 octombrie, ora 17:00: Rapid – Dinamo. Sala Rapid. Digi Sport
Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise. Link informații (AICI)
Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI