Larisa Iordache (24 de ani) a încheiat în triumf participarea sa la Campionatul European din Turcia. Valoroasa sportivă dinamovistă a reușit să cucerească trei medalii în concursul pe aparate: două de aur – la bârnă și la sol, și una de argint – la sărituri. Cu argint de la echipe, Lari se întoarce acasă cu patru medalii.
Larisa n-a mai participat la un Campionat European din 2017, de la Cluj-Napoca. De atunci, cariera ei a fost întreruptă de o accidentare gravă (ruptură de tendon ahilian), care a necesitat trei intervenții chirurgicale. Larisa nu a renunțat însă la visul ei, iar anul acesta, alături de antrenorii Lăcrămioara și Cristian Moldovan, și-a făcut revenirea în competiții.
Chiar dacă timpul de pregătire a fost scurt și nu a putut ajunge la o formă sportivă maximă, Larisa Iordache a fost peste oricare dintre gimnastele prezente la startul competiției de la Mersin.
În ziua finalelor pe aparate, Larisa a început cu un argint la sărituri (medie de 13.875 / 14.200 și 13.550), după Zsofia Kovacs (Ungaria / 14.050). Au urmat paralele, unde s-a claat pe locul 4 (13.250).
Bârna i-a adus prima medalie de aur, cu o notă de 14.000, locul 2 fiind ocupat de Silviana Sfiringu (13.800). În fine, ultima evoluție a fost la sol, unde s-a consumat și un moment tensionat. Larisa a concurat ultima, având nevoie de o notă de peste 13.100 pentru a o depăși pe turcoaica Goksu Sanli Uctas. Larisa a trasat diagonale frumoase, a avut o evoluție sigură, dar la final brigada de arbitri i-a acordat numai 13.050. Imediat, antrenorul Cristian Moldovan a depus contestație, solicitând verificarea notei de plecare (5.2 inițial). Juriul de apel a ținut întreaga asistență cinci minute cu sufletul la gură, după care a stabilit nota finală: 13.450 (notă de plecare 5.6)! Aur pentru sportiva dinamovistă.
Larisa încheie Campionatul European cu patru medalii (2 aur și 2 argint), un succes de moral în vederea calificării la JO de la Tokio 2021. Cele două titluri continentale sunt primele ale ei după o pauză de șase ani (de la ediția 2014).
CS Dinamo a mai punctat la Europene și prin Antonia Duță (argint cu echipa / locul 5 în finala de la sol cu 12.600) și Daniela Trică (argint cu echipa).
CS Dinamo 20 decembrie 2020
Săptămâna 28 septembrie - 4 octombrie 2026
Baschet. FIBA Europe Cup, faza calificărilor (retur), miercuri 30 septembrie, ora 19:00: Dinamo – BK Peja (Kos). Sala Dinamo
Handbal. Liga Națională (etapa 4), vineri 2 octombrie, ora 18:00: Politehnica Timișoara – Dinamo. TVR Sport
Baschet. LNBM BCR (etapa 1), sâmbătă 3 octombrie, ora 17:00: Rapid – Dinamo. Sala Rapid. Digi Sport
Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise. Link informații (AICI)
Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI