Campionatul Național open la gimnastică artistică feminină, desfășurat în zilele de 20-21 noiembrie la Ploiești, a marcat revenirea Larisei Iordache (24 de ani) într-o competiție oficială după o pauză de trei ani. Larisa a concurat și a fost notată, chiar dacă rezultatele ei nu au contat în clasamentul final (a participat în afara concursului).
Cu emoții la debut, Larisa și-a făcut bine exercițiile de la bârnă (13.733), sol (13.567) și sărituri (14.367 / cea mai mare notă din concurs). Eleva antrenorilor Lăcrămioara și Cristian Moldovan a concurat și a doua zi, în finalele pe aparate, la bârnă și paralele. Larisa a avut o pauză de două săptămâni înainte de Naționale din cauza COVID 19.
► În prima zi a Naționalelelor s-au desfășurat întrecerile de la individualul compus și concursul pe echipe.
La echipe, în formula Daniela Trică, Antonia Duță, Ana Turcu, Dinamo s-a clasat pe locul doi, după CS Farul Constanța.
La individual compus, Antonia Duță a fost pe 6 (49.400), Daniela Trică pe 7 (49.267), iar Ana Turcu pe 11 (48.034).
Medaliile obținute de gimnastele de la Dinamo în concursul pe aparate
Senioare
Locul 2: Antonia Duță – paralele (11.600)
Locul 2: Daniela Trică – bârnă (13.367)
Locul 3: Antonia Duță – bârnă (13.000)
Locul 3: Daniela Trică – sărituri (12.184)
Locul 3: Daniela Trică – sol (11.433)
Junioare
Locul 2: Ana Maria Turcu – sol (12.500)
CS Dinamo, 22 noiembrie 2020
Săptămâna 10-16 august 2026
Înot. Campionatul European de la Paris (David Popovici, Denis Popescu), 10-16 august
Atletism. Campionatul European de la Birmingham (Rareș Toader), 10-16 august
Gimnastică. Campionatul European de la Zagreb (Maria Ceplinschi – competiția senioarelor; Aniela Tudor și Ariana Tamași la junioare), 13-16 august
Handbal. Turneu de pregătire în Portugalia: meciuri cu Benfica Lisabona (marți 11 august) și Aguas Santas (joi 13 august)
Fotbal. Cupa României Betano (turul 3), miercuri 12 august, ora 11:00: SC Popești Leordeni - CS Dinamo. CNF Buftea
Rugby. Liga de Rugby Kaufland (etapa 11), vineri 14 august ora 17:00: Dinamo - SC USMV Timișoara. Stadion Florea Dumitrache (TVR Sport)
Fotbal. Liga 2 (etapa 3), sâmbătă ora 11:00: CS Dinamo – Metalul Buzău. Baza Sportivă Daco-Getica București
Fotbal. Superliga Romania (etapa 4), sâmbătă 15 august, ora 21:30: Rapid – Dinamo 1948
Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise. Link informații (AICI)
Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI