Larisa Iordache a participat în perioada 3-6 iunie la Cupa Mondială Challenge de la Cairo (Egipt), etapă de verificare și pregătire în vederea Jocurilor Olimpice de la Tokyo. Larisa a fost însoțită de antrenorii Lăcrămioara și Cristian Moldovan și a participat la numai două aparate, paralele și bârnă. La ambele a urcat pe podiumul de premiere: aur la bârnă și bronz la paralele.
Prima finală a fost cea de la paralele, desfășurată sâmbătă, 5 iunie. Larisa a fost notată cu 13.166, ceea ce i-a adus medalia de bronz.
Duminică, a urnat finala de la bârnă, unde Larisa a avut cea mai mare notă în calificări. Gimnasta de la CS Dinamo a avut un exercițiu curat, însă a ratat la piruetă, ceea ce i-a scăzut nota finală (13.370). Chiar și așa, valoarea exercițiului i-a permis să încheie concursul pe primul loc.
CS Dinamo, 6 iunie 2021
Săptămâna 10-16 august 2026
Înot. Campionatul European de la Paris (David Popovici, Denis Popescu), 10-16 august
Atletism. Campionatul European de la Birmingham (Rareș Toader), 10-16 august
Gimnastică. Campionatul European de la Zagreb (Maria Ceplinschi – competiția senioarelor; Aniela Tudor și Ariana Tamași la junioare), 13-16 august
Handbal. Turneu de pregătire în Portugalia: meciuri cu Benfica Lisabona (marți 11 august) și Aguas Santas (joi 13 august)
Fotbal. Cupa României Betano (turul 3), miercuri 12 august, ora 11:00: SC Popești Leordeni - CS Dinamo. CNF Buftea
Rugby. Liga de Rugby Kaufland (etapa 11), vineri 14 august ora 17:00: Dinamo - SC USMV Timișoara. Stadion Florea Dumitrache (TVR Sport)
Fotbal. Liga 2 (etapa 3), sâmbătă ora 11:00: CS Dinamo – Metalul Buzău. Baza Sportivă Daco-Getica București
Fotbal. Superliga Romania (etapa 4), sâmbătă 15 august, ora 21:30: Rapid – Dinamo 1948
Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise. Link informații (AICI)
Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI