Noutăți:
Română (România)English (United Kingdom)
Home Gimnastică feminin Gimnastica. Larisa, campioana nationala la individual compus

Gimnastica. Larisa, campioana nationala la individual compus

larisa-iordache_rozDeși a fost la un pas să nu concureze la Campionatele Naționale de la Cluj, din cauza unei accidentări suferite marți, LARISA IORDACHE și-a respectat statutul și a câștigat un nou titlu național la individual compus. Valoroasa sportivă de la CS Dinamo a totalizat 56.963 puncte, în condițiile în care nu a putut etala toate elementele. Ea a prezentat exerciții simplificate, astfel încât să nu forțeze, cu atât mai mult cu cât își reluase de puțin timp antrenamentele după operația de la mâna stângă.

Chiar și așa, Larisa a dovedit că este cea mai valoroasă gimnastă din România! Cea mai mare notă a obținut-o la bârnă (și cea mai mare din tot concursul!!), 15.100, chiar și fără cel mai important element de dificultate. Celelalte note obținute de Larisa: 14.500 la sol, 14.133 la sărituri și 13.200 la paralele.

Săptămâna viitoare, Larisa are programat un concurs în Franța. "Pentru mine, naționalele reprezintă un început promițător. Nu sunt mulțumită pe deplin, dar pot să spun că a fost un concurs bunicel", a declarat Larisa.

Din păcate, cea de a doua gimnastă de la Dinamo înscrisă în concurs, Anda Butuc, s-a accidentat după primul aparat și nu a mai putut continua concursul!

CS Dinamo, 02 iulie 2016

Program Competitional

Săptămâna 28 septembrie - 4 octombrie 2026

Baschet. FIBA Europe Cup, faza calificărilor (retur), miercuri 30 septembrie, ora 19:00: Dinamo – BK Peja (Kos). Sala Dinamo

Handbal. Liga Națională (etapa 4), vineri 2 octombrie, ora 18:00: Politehnica Timișoara – Dinamo. TVR Sport

Baschet. LNBM BCR (etapa 1), sâmbătă 3 octombrie, ora 17:00: Rapid – Dinamo. Sala Rapid. Digi Sport

Academia de Inot Dinamo

Agrement Fitness

Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise

 banner_carusel_mic_SGG

 Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise. Link informații (AICI)

Hidrokinetoterapie

Initiere/Agrement Tenis

Platforma e-Consultare

banner_carusel_mic_e_consultare

Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI

IA ATITUDINE

2_InfoCons

Vizitatori online

Avem 306 vizitatori online