Noutăți:
Română (România)English (United Kingdom)
Home Judo Secţia de Judo Feminin CS Dinamo Bucureşti

Secţia de Judo Feminin CS Dinamo Bucureşti

Judo: Aproape patru decenii pe Tatami

 

1928 este  anul  introducerii judo-ului în România de către Heishichi Ishiguro, un discipol al întemeietorului acestui fantastic sport, celebrul Jigoro Kano. Orele le ţinea la ONEF (ANEF-ul de mai tarziu). Cursul a fost preluat, ulterior, de căpitanul Emilian Teacă, cel care avea să formeze primii instructori de judo. Primele competiţii au avut loc în anul 1934, beneficiind de organizarea binevoitoare  a unităţilor de jandarmi şi pompieri din Bucureşti şi Câmpina.

 

Începând cu anul 1947, acest sport aproape dispare, centrele studenţeşti fiind singurele care încearcă o oarecare activitate. Abia după mai bine de două decenii, în anul 1968,  se oficializează  Federaţia Romana de Judo. Nu  trec decât patru ani şi, în anul 1972, Dinamo reuşeşte să-şi înfiinţeze o secţie ce avea să beneficieze de un excepţional tehnician, anume  antrenorul  Gheorghe Donciu. 

Primele succese al judoului dinamovist aveau să apară destul de repede iar printre deschizătorii de triumf s-au numărat: Gheorghe Nache, fratii Loghin, Ion Lazăr, Arpad Szabo (autorul primei medalii pentru judo-ul românesc: bronz la C.E. de la  Ludwigshaffen, în 1977! ), Mihalache, Roman, Codrea. 

Cel de-al doilea titlu european  pentru Romania este obţinut, în anul 1981, de către Constantin Niculae, la Debreţin, în Ungaria: în finala categoriei semiuşoară îl învinge pe Thierry Rey - campionul olimpic de la acea vreme! Din acel moment, Dinamo devine o forţă a judo-ului din ţară şi începe tot mai mult să aibă un cuvânt  greu de spus şi în plan internaţional. Sportivi precum Mihai Cioc, Alexandru Ciupe, Dragoş Bolbose  şi mulţi alţii au adus judo-ul dinamovist în prim-planul secţiilor sportive ale clubului nostru. Însă „vârful” ultimelor două decenii la masculin a fost, fără îndoială, Adrian Croitoru, multiplu medaliat la Mondiale şi Europene. 

În prezent, judo-ul dinamovist este împărţit între Bucureşti, unde se pregătesc în mod special fetele, şi Braşov, unde este fieful băieţilor. În ultimii ani, cele mai bune performanțe au fost realizate de fete, datorită muncii unui antrenor de mare calitate, precum Florin Bercean. Reperul olimpic este Corina Căprioriu, vicecampioană olimpică în 2012 la Londra.  

 

Judo Palmares
Jocurile Olimpice
1 medalie (1 argint), 2 V
Campionate Mondiale
11 medalii (4 argint, 7 bronz)
Campionate Mondiale ale Poliţiei
7 medalii (4 aur, 2 argint, 1 bronz)
Campionate Europene
56 medalii (12 aur, 13 argint, 31 bronz)
Campionate Europene ale Poliţiei
7 medalii (2 aur, 3 argint, 2 bronz)
Campionate Balcanice
224 medalii (51 aur)
Campionate Balcanice ale Poliţiei
19 medalii (16 aur, 2 argint, 1 bronz)
Jocuri Mondiale Universitare
1 medalie de bronz
Cupa Europei Intercluburi
1 medalie de bronz
Cupa Mondială
6 medalii (1 aur, 2 argint, 3 bronz)

 

Baza de date sportivi CS Dinamo - Secţia de Judo Masculin

Baza de date sportivi CS Dinamo - Secţia de Judo Feminin

Program Competitional

Săptămâna 18-23 mai 2026

Baschet. LNBM, semifinale (meci 4), marți 19 mai, ora 18:00: Dinamo – CSM CSU Raiffeisen Oradea. Sala Dinamo. Digi Sport 

Polo. Superliga Suzuki, finala pentru bronz (meci 3), marți 19 mai, ora 20:00: Rapid București – Dinamo. Bazin Giulești

Polo. Superliga Suzuki, finala pentru bronz (meci 4), joi 21 mai, ora 20:00 (dacă mai este cazul): Rapid București – Dinamo. Bazin Giulești

Baschet. LNBM, semifinale (meci 5), vineri 22 mai (dacă mai este cazul): CSM CSU Raiffeisen Oradea - Dinamo. Sala Dinamo. Digi Sport 

Fotbal. Liga 2, baraj menținere (retur), sâmbătă 23 mai, ora 11:00: CSC Șelimbăr – CS Dinamo. Stadion Măgura - Cisnădie

Rugby. Liga de Rugby Kaufland (etapa 8), sâmbătă 23 mai, ora 12:00: Dinamo – RC Gura Humorului. Stadion Florea Dumitrache Dinamo

Fotbal. Superliga Romania, play-off (etapa 10), sâmbătă 23 mai, ora 18:00: U* Cluj Napoca – FC Dinamo 1948

Academia de Inot Dinamo

Agrement Fitness

Initiere/Agrement Tenis

Program bazin 31 mai - 1 iunie

În perioda 31.05 - 1.06.2026 inclusiv, BAZINUL ESTE ÎNCHIS.

Abonamentele de înot agrement se prelungesc automat cu 2 zile (cu excepția AGR 365), iar şedințele de inițiere se reprogramează pe WhatsApp la 0740 100 030.

CS Dinamo vă urează o minivacanță frumoasă!

ANUNȚ PUBLICITAR

ANUNT_interes_public

ANUNȚ PUBLICITAR privind transmiterea  fără plată la alte instituții publice sau unități de cult religios recunoscute din România a unor mijloace fixe de resort auto (3 autovehicule) din cadrul Clubului Sportiv Dinamo București.  Informațiile vor fi publicate pe 01.06.2026 AICI

ANUNȚ PUBLICITAR privind transmiterea fără plată la alte instituții publice sau unități de cult religios recunoscute din România a unor bunuri materiale de resort auto (piese de schimb) din cadrul Clubului Sportiv Dinamo București. Informațiile vor fi publicate pe 01.06.2026  AICI

IA ATITUDINE

2_InfoCons

Vizitatori online

Avem 108 vizitatori online