Un articol de Alexandru Enciu (foto – Mihai Neacșu)
Florin Popescu a intrat în grupul select al oamenilor de sport cu dublă carieră de aur – atât ca sportiv, cât și ca antrenor. După o viață de performer aureolată cu un titlu olimpic (2000) și șapte titluri mondiale, fostul mare canoist și-a completat palmaresul, săptămâna trecută, la Moscova, cu primul său titlu mondial obținut din postura de ”coordonator” al lotului național de canoe. Pentru el, performanța este cu atât mai apropiată de suflet cu cât aurul a fost cucerit de doi dintre sportivii săi de la CS Dinamo, clubul pe care l-a reprezentat și el ca sportiv și la care își desfășoară activitatea și în prezent. ”Am mai luat aur și în 2010, dar din postura de antrenor secund. Acum, mi-am îndeplinit un vis. Mai am unul ca antrenor, nu vreau să-l dezvălui”, a declarat tehnicianul pentru siteul oficial al CS Dinamo.
Mondialele de la Moscova, unde Liviu Alexandru Lazăr Dumitrescu și Victor Mihalachi au câștigat medalia de aur la canoe dublu – 1000 de metri (distanță olimpică) și pe cea de argint la canoe dublu – 500 de metri, s-au desfășurat într-un context special. Rezultatele nesatisfăcătoare de la Europenele din Germania au creat destulă presiune în jurul loturilor naționale. ”Nu știu ce au gândit alții, dar eu mi-am făcut o strategie care s-a dovedit bună. Pregătirea a mers normal, cu obiectiv principal Campionatele Mondiale. Nu ne-am concentrat pe Campionatele Europene și cred că am procedat bine”, spune Florin Popescu.
Despre dublul său de aur, Dumitrescu – Mihalachi, antrenorul care va împlinin 40 de ani la finele lunii august are numai cuvinte frumoase. ”Au muncit mult și s-a văzut acest lucru în timpul realizat de ei la Moscova. Au câștigat cu un timp record. Dacă mențin ritmul și rămân pe același palier, pot spera la o medalie olimpică. Poate că mulți nu mai aveau încredere în ei, ținând cont de rezultatele de după 2011, dar eu le știam valoarea. Îi cunosc de la 18 ani și știam că pot ajunge din nou sus. La Londra, cred că eșecul lor a fost doar o întâmplare nefericită”, susține Popescu.
În ce privește cursa de aur de la Mondiale, tehnicianul spune că a fost în totalitate gândită de sportivi: ”I-am lasat pe ei să discute și să stabilească strategia. Nici când eram eu sportiv nu venea antrenorul să-mi spună cum să-mi fac cursa. Nu i-am presat, iar decizia lor a fost inspirată. Au plecat tare și au contat doar ei și ungurii”.
Abia reîntors de la Mondiale, Florin Popescu a plecat alături de sportivii săi de la CS Dinamo la Campionatele Naționale de seniori, desfășurate la Bascov. Din echipa alb-roșie nu au lipsit campionii mondiali, Liviu Dumitrescu și Victor Mihalachi, care și-au respectat blazonul și au câștigat toate cele trei finale disputate la canoe dublu, pe distanțele de 200, 500 și 1000 de metri. ”Faptul că imediat după sosire au tras la naționale, spune multe despre caracterul lor. Sunt doi sportivi deosebiți”, a mai punctat Florin Popescu.
CS Dinamo, 16 august 2014, ora 16:30
Săptămâna 4-10 mai 2026
Volei masculin. Divizia A1, FINALA (meci 1), luni 4 mai, ora 18:00: Dinamo – CS Arcada Galați. Sala Dinamo
Volei masculin. Divizia A1, FINALA (meci 2), marți 5 mai, ora 18:00: Dinamo – CS Arcada Galați. Sala Dinamo
Baschet. LNBM, play-off sferturi (meci 5), miercuri 6 mai, ora 18:00: Dinamo – Rapid. Sala Dinamo
Handbal. Liga Națională (etapa 21), joi 7 mai, ora 15:00: SCM Politehnica Timișoara – Dinamo
Rugby. Liga de Rugby Kaufland (etapa 5), vineri 8 mai, ora 16:00: Dinamo – Steaua. Stadion Florea Dumitrache Dinamo (anulat / omolagat cu 5-0 pentru Dinamo)
Fotbal. Liga 2, play-out (etapa 7), sâmbătă 9 mai, ora 11:00: CS Dinamo – ASA Târgu Mureș. CNF Buftea
Fotbal. Superliga Romania, play-off (etapa 8), duminică 10 mai, ora 19:00: Dinamo - FC Argeș. Stadionul Național Arcul de Triumf
În vederea efectuării unor lucrări de amenajare a spațiilor exterioare, necesare fluidizării circulației auto în Complexul Sportiv DINAMO București, în perioada 06.05 - 08.05.2026 vom restricționa accesul autoturismelor din strada Barbu Văcărescu.
Mulțumim pentru înțelegere!