Noutăți:
Română (România)English (United Kingdom)
Home Kaiac-canoe Secţia de Kaiac-Canoe CS Dinamo Bucureşti

Secţia de Kaiac-Canoe CS Dinamo Bucureşti

Kaiac-Canoe sau naşterea visului de aur olimpic al României

 

Plămădirea secţiei de kaiac-canoe a Clubului Sportiv Dinamo Bucureşti s-a produs pe malul lacului Floreasca la iniţiativa câtorva pasionaţi ai acestui sport: Radu Huţanu, Mircea Anastasescu, Gheorghe Cojocaru, Nicolaie Bojescu, Radu Marinescu.

 

August, în 1949, a fost luna înfiinţării oficiale a secţiei care avea să devină un izvor de titluri şi medalii, una dintre secţiile cu cele mai răsunătoare succese ale sportului românesc.

 

 

 

Iar istoria ne obligă să amintim numele celui care a pus bazele superperformanţei în acest sport: Radu Huţanu! El a fost cel care a plecat la drum doar cu pasiunea şi cu flerul specific marilor antrenori. Profesorul Huţan a intrat în acest sport (care avea o traditie în Europa acelor vremuri) convins că va reuşi în temerara sa vocaţie. Iar prima confirmare a fost chiar Olimpada din 1956, de la Melbourne, unde Leon Rotman avea să devină primul român dublu campion olimpic! Şi, ca să confirme valoarea Kaiac-canoe-ului românesc, alţi doi dinamovişti mai cuceresc o medalie de aur: Dumitru Alexe şi Simion Ismailciuc. Din acel moment, Romania a devenit o forţă în acest sport spectaculos.

Au urmat sute de medalii olimpice, mondiale, europene, balcanice. Foarte multe ţări ale lumii nu au obţinut cu toate sporturile atâtea medalii ca această secţie a clubului nostru.

Şi nu putem să nu amintim de cel mai mare sportiv al României din toate timpurile, de marele nostru campion şi antrenor de canoe, dinamovistul Ivan Patzaichin, unul dintre cei mai valoroşi sportivi ai Planetei, şi nici de singurul campion olimpic la kaiac al României, Vasile Dâba, care a obţinut acest titlu în anul 1976, la Montreal, în proba de k1-500m.

"Amiralul Flotilei de aur" Ivan Patzaichin a caştigat tot ce se putea câştiga în materie de sport, atât ca sportiv, cât şi ca antrenor! Să nu uităm, Ivan i-a pregatit pe Mitica Pricop si Florin Popescu, campioni olimpici în 2000, la Sydney.

Să le mulţumim acestor oameni care au reuşit să ne dea o rază de lumină într-o perioadă destul de încărcată de…ceaţă a existenţei noastre.

 




 

 

 

 

 

 

 

Kaiac-Canoe Palmares 1948-2014
Jocurile Olimpice
28 medalii (10-aur, 7-argint, 11-bronz)
Campionate Mondiale
215 medalii (60-aur, 85-argint, 70-bronz)
Campionate Europene
173 medalii (63-aur, 63-argint, 47-bronz
Campionate Balcanice
262 medalii (220 aur)
Jocuri Mondiale Universitare
26 medalii (14 aur)

 

Baza de date sportivi CS Dinamo - Secţia de Kaiac-Canoe

Program Competitional

Săptămâna 18-23 mai 2026

Baschet. LNBM, semifinale (meci 4), marți 19 mai, ora 18:00: Dinamo – CSM CSU Raiffeisen Oradea. Sala Dinamo. Digi Sport 

Polo. Superliga Suzuki, finala pentru bronz (meci 3), marți 19 mai, ora 20:00: Rapid București – Dinamo. Bazin Giulești

Polo. Superliga Suzuki, finala pentru bronz (meci 4), joi 21 mai, ora 20:00 (dacă mai este cazul): Rapid București – Dinamo. Bazin Giulești

Baschet. LNBM, semifinale (meci 5), vineri 22 mai (dacă mai este cazul): CSM CSU Raiffeisen Oradea - Dinamo. Sala Dinamo. Digi Sport 

Fotbal. Liga 2, baraj menținere (retur), sâmbătă 23 mai, ora 11:00: CSC Șelimbăr – CS Dinamo. Stadion Măgura - Cisnădie

Rugby. Liga de Rugby Kaufland (etapa 8), sâmbătă 23 mai, ora 12:00: Dinamo – RC Gura Humorului. Stadion Florea Dumitrache Dinamo

Fotbal. Superliga Romania, play-off (etapa 10), sâmbătă 23 mai, ora 18:00: U* Cluj Napoca – FC Dinamo 1948

Academia de Inot Dinamo

Agrement Fitness

Initiere/Agrement Tenis

Program bazin 31 mai - 1 iunie

În perioda 31.05 - 1.06.2026 inclusiv, BAZINUL ESTE ÎNCHIS.

Abonamentele de înot agrement se prelungesc automat cu 2 zile (cu excepția AGR 365), iar şedințele de inițiere se reprogramează pe WhatsApp la 0740 100 030.

CS Dinamo vă urează o minivacanță frumoasă!

ANUNȚ PUBLICITAR

ANUNT_interes_public

ANUNȚ PUBLICITAR privind transmiterea  fără plată la alte instituții publice sau unități de cult religios recunoscute din România a unor mijloace fixe de resort auto (3 autovehicule) din cadrul Clubului Sportiv Dinamo București.  Informațiile vor fi publicate pe 01.06.2026 AICI

ANUNȚ PUBLICITAR privind transmiterea fără plată la alte instituții publice sau unități de cult religios recunoscute din România a unor bunuri materiale de resort auto (piese de schimb) din cadrul Clubului Sportiv Dinamo București. Informațiile vor fi publicate pe 01.06.2026  AICI

IA ATITUDINE

2_InfoCons

Vizitatori online

Avem 163 vizitatori online