Robert Glință (22 de ani) a realizat baremul olimpic în proba de 100 m spate, în cadrul primei etape a FINA Champions Swim Series 2019, desfășurată la Guangzhou. În China, Robert a cucerit și două medalii (bronz și argint).
Robert Glință (CS Dinamo) este primul sportiv român calificat la JO Tokyo 2020. Sportivul antrenat de Silviu Anastase a încheiat cele două lungimi de bazin ale probei de 100 m spate în 53,70 (baremul olimpic era de 53,85).
Competiţia s-a desfăşurat la Guangzhou (China, 27-28 aprilie), cu un format inedit: la cele 14 curse individuale incluse în program au fost invitaţi câte patru înotători de top mondial, medaliaţi la cele mai mari competiţii ale lumii.
În prima zi a competiţiei ce totalizează premii de 3 milioane de dolari, Robert Glinţă a luat startul la proba de 100 m spate, alături de Xu Jiayu (China / vicecampion olimpic în 2016, campion mondial în 2017), Kliment Kolesnikov (Rusia / de şase ori medaliat la CE 2018, de trei ori cu aur) şi Ryosuke Irie (Japonia / triplu medaliat olimpic în 2012).
Cu un start bun, Glinţă a încheiat cursa pe locul 3, cu 53,70, după Xu (52,98) şi Irie (53,25). Robert l-a învins pe Kolesnikov (53,99).
În cea de a doua zi, pe 28 aprilie, Robert Glință a luat startul și în proba de 50 de metri spate. Valorosul înotător dinamovist a parcurs distanța în 24,59 secunde, nou record național! Aurul a fost câștigat de rusul Kliment Koleșnikov, cu 24,58 (o sutime de secundă diferență!).
Robert Glinţă va participa şi la celelalte două etape ale circuitului ”FINA Champions Swim Series”, de la Budapesta şi Indianapolis, dar este invitat numai la 50 m spate.
CS Dinamo, 2 mai 2019
Săptămâna 28 septembrie - 4 octombrie 2026
Baschet. FIBA Europe Cup, faza calificărilor (retur), miercuri 30 septembrie, ora 19:00: Dinamo – BK Peja (Kos). Sala Dinamo
Handbal. Liga Națională (etapa 4), vineri 2 octombrie, ora 18:00: Politehnica Timișoara – Dinamo. TVR Sport
Baschet. LNBM BCR (etapa 1), sâmbătă 3 octombrie, ora 17:00: Rapid – Dinamo. Sala Rapid. Digi Sport
Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise. Link informații (AICI)
Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI