Scrima – Interviu cu sabrera Bianca Pascu

Bianca Pascu o sabreră cu adevărat luptătoare

Delegaţia României pentru Jocurile Olimpice de la Londra s-a mărit cu încă o dinamovistă, sabrera Bianca Pascu.

Mihai Neacşu: - Bianca, cum a fost concursul de la Bratislava?

Bianca Pascu: - A avut o încărcătură mare pentru că a contat pentru calificarea la Jocurile Olimpice. A fost o competiție specială în care primele 4 sportive clasate și-au asigurat un loc la marea competiție de la Londra. La start s-au aliniat 13 sportive, cate una de fiecare țară necalificată. Practic, fiecare ţară și-a trimis artileria grea pentru  a-i reprezenta cu succes.

M.N.: - Ce a însemnat pentru tine aceasta calificare?

 B.P.: - Această calificare pentru mine a fost în primul rând o satisfacție sufletească, o mare victorie după o perioadă foarte grea și lungă de pregatire intesă. Mi-am dorit din toată inima mea să mulțumesc oamenii care m-au ajutat și au fost langă mine. Când mi-a fost mai greu, un singur om a crezut cu adevărat în mine, atunci când nici eu nu mai credeam. Îi mulţumesc din suflet și toată victoria mea i se datorează lui și clubului care m-a susținut!

 M.N.: - Cum a fost posibilă această calificare, având în vedere că acum 6 luni ai avut ruptură de ligamente la genunchi?

B.P.: - A fost o minune! Cu o seară înainte de începerea concursului de calificare, am avut o scurtă şedință cu antrenorul meu, domnul Alexandru Chiculiță, care mi-a zis: "Bianca, acum 6 luni plângeai de durere, pe plansă, la Mondialele din Catania, mâine vreau să te văd că plângi de fericire!"

Acum 6 luni am trait cel mai groaznic episod din cariera mea. Eram la Mondiale, în Catania. Eram în mare formă, am avut prima zi de grupe unde m-am prezentat formidabil, lumea își punea speranțe în evoluția mea. Mă simțeam într-o formă extraordinară și... s-a întamplat tragedia: conduceam meciul cu 13-12 și aici s-a oprit totul; la o miscare de apărare, genunchiul stâng mi-a cedat, am căzut pe jos, am început să țip din toată inima, toată sala a înlemnit, am simțit o pocnitură puternică și o durere insuportabilă în genunchi, au urmat clipe de groază, a venit salvarea am fost luată cu targa de pe planșa de luptă pentru că nu mai puteam călca în el. În drum spre salvare pe holurile sălii, antrenorul meu a fugit după mine, m-a pupat pe frunte și mi-a zis: "Stai linistită, nu s-a terminat nimic!"

Am ajuns în România a doua zi și verdictul a fost scurt: ruptură de ligamente și m-au băgat urgent în operație. Rămăsesem conectată la dorința de a câștiga la acel Campionat Mondial multă vreme, chiar și după operație visam că sunt în noaptea dinaintea concursului și așteptam sa mă trezesc să plec la concurs dar nu mă puteam trezi. Dat fiind faptul ca pentru mine era a 3 operație, mai fusesem operată la genunchiul drept, de menisc, și apoi de ligamente la același picior ca și acum, cu 6 luni înainte de Olimpiada trecută.

Psihic am crezut că cedez, că nu o să mai am niciodată șansa să ajung înapoi pe planșă. Apoi nu a trecut o zi de la operație până în ziua de azi în care antrenorul meu să nu aibă grijă de mine din toate punctele de vedere. Revenirea a fost grea, cu ore multe de recuperare și depresie. Dar încet, încet, totul mergea bine și îmi reveneam spectaculos. Am început să cred și eu că visul nostru este posibil. Am muncit foarte multe ore în sala de recuperare apoi fuga la sala de scrimă să nu pierd nici un moment din antrenament. Petreceam zilele în recuperare - scrimă, au fost momente când simțeam că înebunesc dar le multumesc câtorva persoane care m-au susținut psihic și am resușit să merg mai departe.

La un moment dat a aparut un alt om minunat în programul meu de pregătire, este vorba de George Vescan, psihologul Clubului Dinamo, care a lucrat cu mine intens. Împreună cu el am ajuns la Bratislava într-o stare psihică extraordinară care a făcut marea diferență pe planșă. Părerea mea sincera și persoanală, acum, este că psihologul este foarte important în pregătirea psihică a unui sportiv care își dorește, cu adevărat, să se autodepășească, mai ales în situația în care eram eu, când veneam după o accidentare majoră. Acești 2 oameni mi-au dat încredere în mine, chiar dacă la concurs nu am fost 100% refacută. Ei m-au făcut să am convingerea că nu întâmplător am ajuns pe planșă după 6 luni de la accidentare, cu șanse reale de calificare. Acum sunt conștientă că omul are resurse extraordinare ascunse în el, care așteaptă să fie descoperite și exprimate în viață.

M.N.: - Care a fost cel mai spectaculos asalt de la acest concurs?

B.P. : - Competiția a fost scurtă dar concentrată: au fost 2 grupe de 6 sportive cu locul 1 care au stat. După grupe s-a facut clasamentul și eu am fost calificată direct în primele 8 unde am avut meci direct de calificare cu reprezentanta Spaniei, Aracelli Navaro, pe care am reusit să o înving cu scorul de 15-11. Deși venise cu o galerie de suporteri gălăgioși ca la un meci de fotbal, biletul de Londra a fost al meu.

M.N.: - Ce obiective ai in continuare?

B.P.: - Obiectivul principal este să ajung într-o formă cât mai bună la Londra, sa fiu sănătoasă și să dau tot ce e mai bun pe planșele londoneze. În urmatoarele zile vom stabili programul,unde se vor mai adăuga câteva concursuri și cantonamente.

M.N.: - Mulțumim Bianca, pentru exemplul de perseverență și dârzenie de care ai dat dovadă.

 Interviu realizat de Mihai Neacșu – C.S. Dinamo, 25 aprilie 2012