| Tir – Campionatul Național |
|
Etapa a VI-a A.C. (aer comprimat) 2012 În perioada 3 – 5 februarie Complexul de Tir Sportiv "Iosif Sîrbu" din Băneasa a găzduit ultima etapă, a VI-a, de aer comprimat și, ca de obicei, sportivii dinamoviști au fost printre protagoniștii acestei întreceri.
Pentru cei mai puțin familiarizați cu concursurile de tir, facem precizarea că decarul realizat în concurs pleacă de la 10,0 și poate ajunge la 10,9, motiv pentru care apar rezultate cu zecimale. La pistol 60 F aer comprimat, dinamovistul Florin Păun s-a clasat pe prima treaptă a clasamentului. La pusca 40F aer comprimat, Matei Ghiță s-a clasat pe locul I iar la juniori Ioana Cristea – pușcă aer comprimat – a câștigat concursul cu 395 de puncte. Atât Ioana Cristea, cât și Laura Ilie vor participa la Campionatul European de Juniori care va avea loc în perioada 14-16 februarie în localitatea finlandeză Heinola-Vierumaki. În aceeași localitate, între 16 și 18 februarie, seniorii vor concura pentru titlul continental, din partea României urmând să participe dinamovistul Alin Moldovan la proba de pușcă aer comprimat, precum și sportiva de la CSM Arad, Lucia Moldoveanu, în proba de talere. Le urăm succes sportivilor noștri în cadrul competițiilor internaționale la care vor participa. |