Tir. Interviu Laura Ilie: ”Talentul meu: răbdarea, munca, perseverența”

Un interviu de George Vescan (foto - Mihai Neacșu)

Laura Ilie (21 de ani) este studentă la Academia de Studii Economice București, legitimată la CS Dinamo secția de tir, medaliată la Campionatele Mondiale Universitare, octombrie 2014, multiplă campioană națională la probele de aer comprimat și glonț și deținătoare a celor mai mari recorduri la probele olimpice de tir feminin din România.

Foto: Laura Ilie a ccucerit medalia de bronz la CM Universitar de la Al Ain cu un nou record național (585 p), în proba de pușcă 50 metri - 3 poziții x 20 focuri. Ea este una dintre speranțele olimpice ale clubului Dinamo

Talent sau curiozitatea de a vedea cum reușeşti

În acest interviu voi căuta să identific structura nevăzută a evidentului talent pe care Laura îl exprimă din plin la antrenamente și la concursuri. Tirul este un sport al răbdării, în care progresele sunt lente și greu de obținut. Cum să nu vorbim de talent atunci când constatăm că Laura practică tirul doar de 4 ani și în primul an de seniorat a participat la Campionatele Mondiale, unde s-a întrecut de la egal cu sportive care au vechime de 10 ani la cel mai înalt nivel. Despre începutul acestei scurte dar intense cariere sportive, Laura povestește: „Am ajuns la tir dintr-o întâmplare. Primisem o notă de 3 la sport în liceu deoarece nu am respectat regula doamnei profesoare de a nu ne juca volei în pauză nesupravegheați și ca să obțin media 10 pe al doilea trimestru am acceptat să vin la tir. După două săptămâni de antrenament am câștigat prima medalie la o etapă națională și așa a început drumul meu în lumea sportului. Recunosc că în primele luni nu mi-a plăcut sportul acesta. Eu fiind o fire energică nu aveam răbdarea necesară de a sta în poziție foarte mult timp. De asemenea mi se părea un sport plictisitor. Am continuat totuși să vin la antrenamente cu perseverență chiar dacă uneori de-abia așteptam să se termine antrenamentul. Cu timpul a început să-mi placă foarte mult, această luptă cu mine pe drumul autodepășirii”.
Din cele declarate mai sus de Laura putem deduce că, atunci când există talent chiar dacă nu îți place domeniul de activitate sau nu te antrenezi cantitativ mult, poți performa. Dar cu toate astea dacă nu ar fi fost talent, ce altceva ar fi făcut diferența între sportivi ce se antrenau de ani de zile și Laura care se apucase de tir doar de două săptămâni? Răspunsul vine tot de la Laura, care explică: „La început eu trăgeam de curiozitate să văd ce reușesc. Nu aveam nicio încărcătură emoțională, nefiind altă motivație. Apoi toată lumea îmi spunea că e greu, complicat…, eu nu înțelegeam ce poate fi așa greu. În afara greutății armei totul îmi părea ușor. Făceam ce aveam de făcut și atât. Nu înțelegeam de ce ceilalți concurenți erau tensionați”.

Capcana talentului

„De când m-am apucat de sport mi s-a spus că sunt foarte talentată. Mi-a plăcut să mi se spună că sunt facută pentru acest sport, că sunt talentată și cu timpul am început să cred. Tendința a fost să devin superficială la antrenament și la concurs. Căci din moment ce sunt talentată înseamnă că totul trebuie să-mi iasă cu ușurință. Iar când au apărut eșecurile, am început să mă îndoiesc de mine, să mă întreb dacă chiar sunt talentată. Era o mare contradicție în mine, așa că am apelat la psihologul nostru de la Dinamo. Împreună cu domnul George Vescan am înțeles că eticheta de talent este o capcană pe termen lung. Talentul în sine nu poate fi perfecționat, te naști cu el sau nu, ceea ce înseamnă că performanța mea depinde de ceva ce nu poate fi controlat. Mi-a fost greu să renunț la eticheta de talentată și să recunosc că progresul meu a constat în seriozitatea și implicarea mea totală. Întradevăr sunt genul care mă gândesc la ce am de făcut în drum spre antrenament, în timpul antrenamentului nu las să treacă nici un foc fără concentrare, iar acasă când ajung, am momentele mele când încerc să găsesc soluții pentru antrenamentul de a doua zi. Dacă talentul meu constă în perseverența mea, seriozitatea și implicarea cu care abordez fiecare antrenament, atunci înseamnă că performanța mea depinde de mine, poate fi gestionată”, a rezumat Laura, concluzia uneia dintre ședințele noastre. Întradevăr multe studii psihologice au demonstrat că în spatele oamenilor talentați se află mulți ani de muncă. Mulți părinți și antrenori laudă copiii spunându-le că sunt foarte talentați (pentru a le da încredere), doar că la primul eșec acești copii își pun mari semne de întrebare dacă sunt sau nu talentați. Logic, dacă sunt talentați de ce nu câștigă mereu și dacă nu câștigă înseamnă că nu sunt talentați de ce să mai continue. Pe când, dacă acestora li se laudă munca, implicarea și progresele reale, ei își vor hrăni încrederea cu micile reușite pentru a le obține pe cele mari.

Performanța, între cantitate și calitate

În cadrul unui experiment simplu, psihologul francez Alfred Binet, a dat operații matematice de împărțire și înmulțire unor casieri de magazin (cu o vechime de 14 ani) și de partea cealaltă unor studenți considerați foarte talentați la matematică. Rezultatul a fost, că timpul de rezolvare al casierilor a fost mai scurt decât al talentaților. Cu alte cuvinte experiența de 14 ani a casierilor a fost mai importantă decât talentul tinerilor. În sport se spune că poți ajunge la măiestrie după 10 ani de practică. Cu toate acestea de ce sunt sportivi care ajung mult mai repede în vârful ierarhiei? Răspunsul îl putem decripta în declarația Laurei: „Am reușit în urma antrenamentelor psihologice să-mi controlez emoțiile, trăirile, gândurile în timpul concursurilor și antrenamentelor. Performanțele mele nu erau constante deorece depindeau de stări interioare pe care nu le puteam controla. Când mă simt încărcată de gânduri și trăiri amestecate, neordonate știu că nu pot face muncă de calitate și atunci primul obiectiv al meu este să-mi limpezesc mintea și să-mi găsesc starea interioară potrivită pentru ce am de făcut. Doar așa pot aduce calitate muncii mele. În rest sunt preocupată de cum să mă reglez mai bine pe toate planurile. Sunt conștientă și memorez stările de bine și reușitele de excepție pentru a le repeta. Astfel reușesc să integrez mai multe informații care să mă ajute să progresez. Datorită ședintelor de psihologie am reușit să învăț cum să mă concentrez, să-mi disciplinez gândirea și să am autocontrol emoțional”.

Așadar, cantitatea dacă nu este însoțită de calitate, rezultatele bune sunt amânate. Repetiția, atenția și implicarea totală ne ajută să învățăm. Cu toții am auzit un cântec de zeci de ori, dar dacă nu am fost atenți și nu ne-am propus să-l învățăm, nu îi vom ști toate cuvintele. Așa este și la antrenament, dacă execuți ce spune antrenorul dar mintea rătăcește, antrenamentul devine pierdere de timp. ”Dacă la început am avut rezultate la un nivel mic prin faptul că totul mi se părea ușor, acum pentru a avea rezultate bune pe plan internațional este nevoie ca toate resursele mele psihice și fizice să fie într-o armonie bine sincronizată. Concursurile au devenit acum o provocare, iar eu am început să mă schimb odată cu noile acumulări. Am devenit mai liniștită, răbdătoare, perseverentă și muncitoare. Acesta este acum talentul meu. Acum iubesc sportul pe care-l fac și sunt mândră de realizările mele de până acum”, a concluzionat Laura Ilie.

CS Dinamo, 20 octombrie 2014, ora 20:00