Noutăți:
Română (România)English (United Kingdom)
Home

Anunț - organizare concurs

Clubul Sportiv DINAMO Bucureşti scoate la concurs, în vederea încadrării prin recrutare din sursă internă din rândul ofiţerilor M.A.I. care îndeplinesc condiţiile legale, conform Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare şi Ordinului ministrului nr. 665/2008 privind unele activităţi de management resurse umane din unităţile M.A.I., toate cu modificările şi completările ulterioare, precum şi Ordinului M.A.I. nr. 69/2009 pentru aprobarea Ghidului carierei poliţiştilor şi cadrelor militare din M.A.I., funcţia de şef serviciu din cadrul Serviciului Resurse Umane, prevăzut la poziţia 22 din statul de organizare al clubului.

         1. Candidaţii trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiţii :

-            să fie absolvenţi de studii superioare, cu diplomă de licenţă în domeniul ştiinţelor juridice;

-            să fi absolvit studii de masterat sau studii postuniversitare în domeniu;

-            să aibă 3 (trei) ani vechime în specialitatea structurii pentru care se organizează examen/concurs;

-            să aibă 2 (doi)  ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei;

-            să aibă 5 (cinci) ani vechime în muncă din care 2 (doi) în M.A.I.;

-            să nu fie sub efectul unei sancţiuni disciplinare şi să nu fie puşi la dispoziţie în condiţiile art. 65 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, sau după caz ale art. 89 din Legea nr. 80/1995, privind Statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare;

-            să nu fie în curs de urmărire penală;

-            să fi obţinut în ultimii 2 (doi) ani calificativul de cel puţin „Foarte bun” la evaluarea/aprecierea profesională individuală;

-            să fie declaraţi „apt” din punct de vedere psihologic şi medical pentru promovare în funcţii de conducere.

         2. Concursul se va desfăşura la sediul Clubului Sportiv Dinamo Bucureşti, Şos. Ştefan cel Mare, nr. 7-9, sector 2, la data de 21.12.2011, orele 1000 şi va consta în susţinerea unui interviu structurat pe subiecte profesionale.

         3. Cererile de înscriere la concurs  (însoţite de curriculum vitae şi diplomele care să ateste studiile /cursurile absolvite) vor fi adresate preşedintelui clubului şi depuse la secretariatul clubului până la data de 02.12.2011, orele 1500 .

        4. Dosarele de recrutare se vor depune până la data de 15.12.2011, ora 12.00 la secretariatul comisiei de concurs şi vor cuprinde documentele prevăzute de art. 36 din Anexa nr. 2 la O.M.A.I. nr.665/2008, astfel:

- curriculum vitae;

- copii legalizate ale documentelor care atestă nivelul şi specializarea studiilor impuse de cerinţele postului;

- documente stare civilă (în copii legalizate): certificat naştere candidat, certificat căsătorie, certificat naştere soţie/soţ şi copii;

- carte/buletin de identitate (copie);

- cazier judiciar;

- autobiografie şi tabel nominal cu rudele candidatului;

- declaraţie de confirmare a cunoaşterii şi acceptare a condiţiilor de recrutare;

- recomandare/caracterizare de la ultimul loc de muncă din care să rezulte profilul profesional şi moral;

- adeverinţă medicală;

- certificat de evaluare psihologică;

- 3 fotografii tip C.I.;

- 2 fotografii color 9x12cm;

La concurs pot participa numai candidaţii al căror dosar este complet şi corect întocmit.

         Pentru relaţii suplimentare candidaţii se pot adresa la Serviciul Resurse Umane din cadrul clubului, tel. 23062 şi 021/ 2105935.     

 

TEMATICA ŞI BIBLIOGRAFIA

recomandate candidaţilor înscrişi la concursul organizat pentru ocuparea funcţiei de şef serviciu la Serviciul Resurse Umane

TEMATICA

  1. Încadrarea, numirea şi promovarea în unele funcţii conform Ghidului Carierei;
  2. Pensionarea personalului Ministerului Administraţiei şi Internelor;
  3. Organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Consiliilor de Disciplină;
  4. Evaluarea personalului din Ministerul Administraţiei şi Internelor;
  5. Evidenţa statistică şi nominală a personalului Ministerului Administraţiei şi Internelor;
  6. Dinamica de personal;
  7. Organizarea şi desfăşurarea concursurilor / examenelor pentru ocuparea posturilor vacante în Ministerul Administraţiei şi Internelor;
  8. Perioada de stagiu/probă şi definitivarea în profesie.
  9. Exercitarea tutelei profesionale în Ministerul Administraţiei şi Internelor;
  10. Modificarea raporturilor de serviciu / de muncă ale personalului Ministerului Administraţiei şi Internelor;
  11. Suspendarea şi punerea la dispoziţie a poliţiştilor;
  12. Răspunderea disciplinară a poliţiştilor: cercetarea prealabilă, acordarea recompenselor şi aplicarea sancţiunilor disciplinare;
  13. Structurile şi personalul care desfăşoară activităţi de psihologie în Ministerul Administraţiei şi Internelor;
  14. Activitatea de inspecţie a muncii în unităţile din aparatul central, structurile şi instituţiile aflate în subordinea/coordonarea M.A.I;
  15. Cursurile de carieră;
  16. Examenele de carieră;
  17. Reguli de evoluţie în carieră;
  18. Procedura de aprobare a exceptării prevăzute de lege de la obligativitatea participării la cursurile de capacitate profesională/capacitate şi de perfecţionare în specialitate, prevăzute în ghid;
  19. Competenţele de gestiune a resurselor umane;
  20. Sistemul de gestiune a datelor de personal;
  21. Protecţia datelor cu caracter personal;
  22. Fişa postului;
  23. Salarizarea personalului M.A.I.;
  24. Atribuţiile structurilor şi ale ofiţerilor cu responsabilităţi privind pregătirea continuă a personalului;
  25. Pregătirea continuă a personalului organizată de unităţi;
  26. Selecţia personalului în vederea pregătirii continue prin cursuri în instituţii de învăţământ şi prin alte forme de pregătire în afara unităţii;
  27. Cerinţe minime de securitate şi sănătate pentru locul de muncă;
  28. Atribuţiile inspecţiei muncii;
  29. Stabilirea locurilor de muncă şi activităţilor cu condiţii deosebite, condiţii speciale şi alte condiţii, specifice pentru poliţişti;
  30. Compensaţia lunară pentru chirie cuvenită poliţiştilor;
  31. Acordarea concediului de odihnă, studii şi învoiri plătite pentru poliţişti;
  32. Clasificarea informaţiilor;
  33. Declasificarea şi trecerea informaţiilor clasificate la un nivel inferior de clasificare;
  34. Măsuri minime de protecţie a informaţiilor clasificate;
  35. Accesul la informaţii clasificate;
  36. Reguli generale privind evidenţa, întocmirea, păstrarea, procesarea, multiplicarea, manipularea, transportul, transmiterea şi distrugerea informaţiilor clasificate;
  37. Obligaţiile şi răspunderile ce revin autorităţilor, instituţiilor publice şi altor persoane juridice pentru protecţia in formaţiilor secret de stat;
  38. Protecţia juridică a informaţiilor clasificate;
  39. Protecţia fizică a informaţiilor clasificate;
  40. Protecţia personalului care are sau urmează să aibă acces la informaţii clasificate;

    BIBLIOGRAFIE
  1. Legea nr. 360/2002 – privind Statutul Poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare;
  2. Legea nr.677/2001 privind protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor personale şi libera circulaţie a acestora;
  3. Ordinul ministrului nr. 257 din 1 august 2007 privind activitatea de psihologie în ministerul Administraţiei şi Internelor;
  4. Legea nr. 40 din 31 martie 2011, pentru modificarea si completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii;
  5. Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice;
  6. Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice;
  7. Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice;
  8. Legea nr. 108/1999 privind înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii;
  9. Legea nr. 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă;
  10. Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate;
  11. Hotărârea Guvernului nr. 1425/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 319/2006;
  12. Hotărârea Guvernului nr. 1091/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate în muncă;
  13. H.G. nr. 1822/2004 privind stabilirea locurilor de muncă şi activităţilor cu condiţii deosebite, speciale şi alte condiţii, specifice pentru poliţişti;
  14. H.G. nr. 284/2005 privind stabilirea cuantumului şi condiţiilor de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie cuvenite poliţiştilor;
  15. H.G. nr. 1578/2002 privind condiţiile de bază cărora poliţistul are dreptul la concediu de odihnă, concedii de studii şi învoiri plătite, concedii fără plată, bilete de odihnă, tratament şi recuperare, cu modificările şi completările ulterioare.
  16. Hotărârea Guvernului nr. 585/2002 pentru aprobarea standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România;
  17. Ordinul M.A.I. nr. 498/2008 privind organizarea, coordonarea şi controlul activităţilor de inspecţie a muncii, de prevenire a riscurilor profesionale şi de protecţie a lucrătorilor la locul de muncă în Ministerul Administraţiei şi Internelor;
  18. Ordinul M.A.I. nr. 69/2009 pentru aprobarea Ghidului carierei poliţiştilor şi cadrelor militare din Ministerul Administraţiei şi Internelor;
  19. Ordinul M.A.I. nr. 600/2005 pentru aprobarea competenţelor de gestiune a resurselor umane ale ministrului administraţiei şi internelor, secretarilor de stat, secretarului general şi şefilor/comandanţilor unităţilor Ministerului Administraţiei şi Internelor;
  20. Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din Ministerul Administraţiei şi Internelor;
  21. Ordinul M.A.I. nr. 300/2004 privind activitatea de management resurse umane în unităţile Ministerului Administraţiei şi Internelor;
  22. Ordinul M.A.I. nr. 665/2008 privind unele activităţi de management resurse umane în unităţile Ministerului Administraţiei şi Internelor;
  23. Ordinul M.A.I. nr. 353/2002 pentru aprobarea normelor de aplicare a standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în unităţile M.A.I.;
  24. Instrucţiunile M.A.I. nr. 363/2002 privind pregătirea continuă a personalului Ministerului Administraţiei şi Internelor;
  25. Dispoziţia directorului general al Direcţiei Generale Resurse Umane nr. II/960/2004 privind procedurile şi formularele utilizate în activitatea de management resurse umane în unităţile Ministerului Administraţiei şi Internelor.

  

PREŞEDINTELE COMISIEI DE CONCURS/EXAMEN,

Chestor de poliţie

dr. ELISABETA LIPĂ

Program Competitional

Săptămâna 22-28 aprilie 

Handbal. EHF European League, sferturi de finală (meci tur), marți 23 aprilie, ora 19:45: Dinamo – Skjern Handbold (Danemarca). Sala Dinamo

Fotbal. Superliga România, play-out (etapa 6), marți 23 aprilie, ora 19:30: FC Botoșani – Dinamo 1948

Baschet. LNB Getica 95, locurile 5-8 (meci 1), joi 25 aprilie, ora : Rapid București – Dinamo

Fotbal. Superliga România, play-out (etapa 7), vineri 26 aprilie, ora 20:00: Dinamo 1948 – FC Voluntari. Stadion Arcul de Triumf

Volei masculin. Divizia A1, finala mică (meciurile 3 și 4), sâmbătă 27 aprilie, ora 18:00, și duminică 28 aprilie, ora 18:00: Dinamo – Rapid București. Sala Dinamo

Volei feminin. Divizia A1, locurile 7-8 (meci 2), sâmbătă 27 aprilie, ora 17.00: Corona Brașov – Dinamo

Rugby. Liga Națională Kaufland (etapa 3), sâmbătă 27 aprilie, ora : SCM USV Timișoara – Dinamo

Fotbal. Liga 3, play-off (etapa 5), sâmbătă 27 aprilie, ora 17:00: SC Popești Leordeni – CS Dinamo

Baschet. LNB Getica 95, locurile 5-8 (meci 2), duminică 28 aprilie, ora : Dinamo – Rapid București. Sala Dinamo


Academia de Inot Dinamo

Agrement Fitness

Agrement Tenis de Masa

Hidrokinetoterapie

Initiere/Agrement Tenis

ANUNTURI

ANUNȚ

Mâine, 26.04.2024, sala fitness Dinamo se va inchide de la ora 13:00 pentru activități de dezinsecție.

Mulțumim pentru înțelegere!


PROGRAMUL BAZINULUI OLIMPIC ACOPERIT ȘI AL SĂLII DE FITNESS ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR PASCALE.

BAZIN OLIMPIC ACOPERIT (AGREMENT)

01 - 07.05.2024 – ÎNCHIS

*Valabilitatea abonamentelor se va prelungi cu perioada în care bazinul este închis

SALA FITNESS

04 - 06.05.2024 – ÎNCHIS

IA ATITUDINE

2_InfoCons

Vizitatori online

Avem 350 vizitatori online