Noutăți:
Română (România)English (United Kingdom)
Home Handbal masculin Handbal. Debut cu egal in noul sezon al Ligii Campionilor

Handbal. Debut cu egal in noul sezon al Ligii Campionilor

Liga Campionilor, Grupa D (etapa 1): Kadetten Schaffhausen – Dinamo 28-28 (14-15)

Kuduz_cu_WislaBannour și Kuduz, ambii cu câte 5 goluri, au fost principalii marcatori ai campioanei României în Elveția. Heidarirad a marcat un gol și a avut cel puțin 10 parade reușite. Shebib (2 goluri) și-a făcut debutul în alb-roșu.

Handbaliștii de la Dinamo au debutat în noul sezon al Ligii Campionilor cu un egal obținut în Elveția, cu Kadetten Schaffhausen. Meciul a fost în mare parte echilibrat și a avut un final pe muchie de cuțit în care Dinamo putea câștiga, dar la fel de bine putea pierde. ”Egalul este echitabil”, a declarat la conferința de presă antrenorul Sebastian Bota.

Stafful tehnic a mizat la începutul meciului pe o formulă deja rodată: Alouini, Bannour și Kuduz – la 9 metri, Asoltanei și Gavriloaia - extreme, Mousavi – pivot. În apărare, centrul a fost asigurat de Savenco și Mousavi. Pe teren au mai intrat în diferite formule și Shebib, Nantes Campos, Negru și Vujic.

Dinamo a punctat prima, prin Alouini, dar au fost de ajuns câteva erori în atac pentru ca elvețienii să de desprindă la 3-1. 

Kadetten a mizat încă de la început pe experimentații Sesum (33 de ani) și Csaszar (35 de ani), ambii trecuți pe la echipe mari din Europa, iar în jurul lor s-a construit totul.

Dinamo a egalat destul de repede, în minutul 11, prin Bannour, și a trecut la timonă. În minutul 19, un contraatac purtat de Asoltanei a adus pentru prima dată campioana României în avantaj de două goluri: 9-7.

Jocul a curs până la pauză într-o notă de echilibru, dar Dinamo a intrat totuși în avantaj de un gol la cabine, după un gol de generic al lui Bannour.

Repriza a doua a rămas în aceeași notă până în minutul 55, când Kadetten s-a desprins la două goluri, 26-24, după un contraatac precedat însă de un fault nesancționat.

Dinamo a strâns rândurile în apărare și a profitat de faptul că elvețienii au forțat victoria, atacând cu șapte jucători. Mingile recuperate în defensivă au fost concretizate cu goluri ușoare, două din poartă în poartă. La 28-28, cu un minut și 55 de secunde înainte de final, Dinamo a recuperat o nouă minge și a avut șansa desprinderii, dar căpitanul Savenco a ratat din poziție de ”unu la unu” cu portarul Pilipovic, cel mai bun jucător al elvețienilor pe final de meci.

La faza următoare, Alouini a primit cartonaș roșu, iar campioana României a fost nevoită ca în ultimele 75 de secunde dă joace cu om în minus. Din nou apărarea a rezistat și Dinamo a avut șansa unui atac de gol. Din păcate, și acesta nici acestanu a fost concretizat. În cele 15 secunde rămase, Kadetten nu a putut deschide apărarea dinamovistă.

Kadetten: Pilipovic, Biosca Garcia – L. Maros 6, Sesum 6, Csaszar 4, Kuttel 4, Frimmel 3, Romdhane 2, Beljanski 1, Herburger 1, Schopper 1,  F. Maros, Gerbi, Montoro Cabello, Schelker, Tominec. Antrenor: Werner Bosch.

Dinamo: Heidarirad 1 gol, Missaoui, Lazăr – Bannour 5, Kuduz 5, Alouini 4, Mousavi 4, Gavriloaia 3, Shebib 2, Asoltanei 1, Negru 1, Savenco 1, Vujic 1, Hossu, Nantes Campos, Zulfic. Antrenori: Ștefan Constantin, Sebastian Bota

CS Dinamo, 12 septembrie 2019

Academia de Inot Dinamo

Agrement Fitness

Hidrokinetoterapie

Initiere/Agrement Tenis

ANUNȚ SALA FITNESS

 

Vă informăm că, în perioada 20.07.2026 – 25.07.2026, sala de fitness va fi închisă pentru efectuarea unor lucrări de întreținere.

Ședințele neefectuate în această perioadă vor putea fi recuperate ulterior, iar abonamentele vor fi prelungite corespunzător.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumim pentru înțelegere!


Vă așteptăm cu drag începând cu 26.07.2026

 

IA ATITUDINE

2_InfoCons

Vizitatori online

Avem 406 vizitatori online