Dinamo M Călărași – U Transilvania Cluj: 33–28 (15-15). Final de campionat.
Ultima etapă a Ligii Naționale a programat duminică, la Călărași, meciul dintre Dinamo și U Transilvania Cluj, două echipe condamnate să câștige pentru a evita barajul retrogradării.
Importanța punctelor și-a pus amprenta pe evoluția celor două echipe care au început timid partida și au mers cap la cap, până în minutul 18 când dinamoviștii s-au distanțat la două goluri: 10-8. Pe fondul unei apărări agresive, conduse de inepuizabilul Purcărea, diferența se majoreaza și asfel, în minutul 25, scorul devine 15-10. Eliminarea de două minute a interului stânga, Vasile (min.25), aduce o scădere în jocul gazdelor iar clujenii profită la maxim, egalând în minutul 30.
Repriza secundă avea să înceapă, parcă, după același scenariu, tabela indicând, în minutul 38, scorul de 20-20. De data aceasta însă, alb-roșii, impulsionați de galeria călărășeană, evoluează cu multă dăruire și reușește să se distanțeze. Apărarea exactă, dublată de prestația de excepție a portarului Marocico, faza a doua și contraatacul purtate în mare viteză, jocul mult mai exact al lui Săulescu și aruncările la poartă foarte eficiente ale interului Vasile (execuții care, efectiv, au ridicat sala în picioare), fac ca diferența să crească la 6 goluri în minutul 48 (27-21).
Clujenii mai au o tresărire de orgoliu, revin la 5 goluri diferență, dar timpul de odihnă, foarte inspirat cerut de antrenorul Sebastian Bota, face ca, de data aceasta, dinamoviștii să nu mai rătăcească busola și să câștige, în final, cu scorul de 33-28.
De remarcat, la acest meci, și prestatia cuplului de arbitrii Baducu-Voicu, din Buzău, care, deși au avut o misiune dificilă, au arbitrat foarte exact.
Ovidiu Semen team-managerul echipei dinamoviste, a declarat, la finalul partidei, următoarele: ,,Țin să mulțumesc băieților pentru tăria de caracter de care au dat dovadă și pentru faptul că nu au cedat în aceste momente grele. Dacă și anumite promisiuni făcute de partenerul călărășean ar fi fost onorate, probabil că alta ar fi fost acum situația echipei. Oricum, publicul din acest oraș este unul extraordinar și ne dorim ca și noi să putem să-i mulțumim prin performanțe mult mai înalte.”
Autorul articolului: Florin Vasiliu - CS Dinamo, 13 mai, ora 2330
27 noiembrie - 3 decembrie 2023
Handbal. EHF European League (etapa 5), 28 noiembrie, ora 19:45: HC Izvidac (Bosnia Herțegovina) - Dinamo. DigiSport, Prima Sport
Volei masculin. Challenge Cup (16-imi, manșa retur), 29 noiembrie, ora 19:00: Olanda - Numidia VC Limax Linne (Olanda)
Handbal. Liga Națională (etapa 13), 1 decembrie, ora 17:30: CSM București – Dinamo. Se dispută în sala Dinamo
Volei feminin. Divizia A1 (etapa 9), 2 decembrie, ora 14:00: Dinamo – FC Argeș. Sala Dinamo
Volei masculin. Divizia A1 (etapa 8), 2 decembrie, ora 17:00: Dinamo – Unirea Dej. Sala Dinamo
Baschet. LNB Getica 95 (etapa 11), 2 decembrie, ora 20:00: Dinamo – Municipal Galați. Sala Dinamo
Fotbal. Liga 3, seria 4 (etapa 15), 1 decembrie, ora 14:00: Aro Muscelul Câmpulung - Dinamo
Polo. Superliga (etapa 7), 2 decembrie, ora 20:00: Dinamo – Rapid. Bazin Anatolie Grințescu Dinamo
Box. Campionatul Național de tineret, 28 noiembrie – 2 decembrie, Bacău
Sâmbătă 04.11 si duminică 05.11, programul de agrement înot va fi următorul:
Sâmbătă: 14:00-18.30
Duminică: 11.00-19.00
Programul grupelor de inițiere înot rămane neschimbat.
Va mulțumim pentru înțelegere.
CS Dinamo