Liga Zimbrilor, etapa 2: Potaissa Turda – Dinamo 31-36 (19-15)
Handbaliștii de la Dinamo au obținut joi o victorie importantă în etapa a doua a Ligii Zimbrilor, 36-31, la Turda, în fața unei echipe care cu greu pierde puncte pe teren propriu. Alb-roșiii au fost surprinși la debut de apărarea avansată a gazdelor. Au fost conduși chiar și cu șase goluri, dar și-au impus superioritatea în repriza a doua, când au egalat și au preluat frâiele meciului. Cea mai mare diferență în favoarea campionilor a fost tot de șase goluri.
Potaissa a început cu 5-0 și 7-1 (minutul 5), majoritatea golurilor fiind pe contraatac. Dinamo a găsit soluții pentru apărarea avansată a gazdelor, iar jocul a început să se reechilibreze: 9-7 (min. 12). Turda a mai avut o perioadă bună, în care s-a desprins la șase goluri (15-9, 17-11), dar Dinamo a revenit până la 17-15 (min. 26). La pauză a fost 19-15 pentru Potaissa.
Din repriza a doua, pe teren a fost practic o singură echipă. Dinamo s-a apărat din ce în ce mai bine, Irimuș a apărat din nou senzațional, iar mingile recuperate s-au transformat în goluri suoerbe la poarta adversă. Alb-roșiii au egalat în minutul 38, la 22-22, iar în următoarele șapte minute au mai înscris de patru ori, fără să primească gol: 22-26.
Momentul psihologic a avut loc în minutul 50, când Dinamo a rămas în patru jucători de câmp (doi eliminați), la scorul de 25-29. Deși în inferioritate, Asoltanei a reușit să marcheze două goluri consecutive, o dată din pozițional, a doua oară pe contraatac, iar Dinamo s-a desprins la șase goluri: 25-31! Meciul era practic jucat.
Dinamo are punctaj maxim după două etape, iar luni, 12 septembrie (ora 18:00), va juca pe teren propriu cu CSM București.
Dinamo: Irimuș, Grigoraș – Asoltanei 8, Sajad Esteki 7, Șandru 5, Vrankovic 3, Mironescu 3, Capotă 2, Mousavi 2, Criciotoiu 2, Savenco 1, Ragot 1, Allahkaram Esteki 1, Mocanu 1, Cîmpan, Bera. Antrenori: Eliodor Voica, Sebastian Bota.
CS Dinamo, 08 septembrie 2016
Săptămâna 10-16 august 2026
Înot. Campionatul European de la Paris (David Popovici, Denis Popescu), 10-16 august
Atletism. Campionatul European de la Birmingham (Rareș Toader), 10-16 august
Gimnastică. Campionatul European de la Zagreb (Maria Ceplinschi – competiția senioarelor; Aniela Tudor și Ariana Tamași la junioare), 13-16 august
Handbal. Turneu de pregătire în Portugalia: meciuri cu Benfica Lisabona (marți 11 august) și Aguas Santas (joi 13 august)
Fotbal. Cupa României Betano (turul 3), miercuri 12 august, ora 11:00: SC Popești Leordeni - CS Dinamo. CNF Buftea
Rugby. Liga de Rugby Kaufland (etapa 11), vineri 14 august ora 17:00: Dinamo - SC USMV Timișoara. Stadion Florea Dumitrache (TVR Sport)
Fotbal. Liga 2 (etapa 3), sâmbătă ora 11:00: CS Dinamo – Metalul Buzău. Baza Sportivă Daco-Getica București
Fotbal. Superliga Romania (etapa 4), sâmbătă 15 august, ora 21:30: Rapid – Dinamo 1948
Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise. Link informații (AICI)
Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI