Noutăți:
Română (România)English (United Kingdom)
Home Handbal masculin Handbal masculin. LZ – etapa 2. Demonstratie de forta

Handbal masculin. LZ – etapa 2. Demonstratie de forta

Liga Zimbrilor, etapa 2: Potaissa Turda – Dinamo 31-36 (19-15)

victorieHandbaliștii de la Dinamo au obținut joi o victorie importantă în etapa a doua a Ligii Zimbrilor, 36-31, la Turda, în fața unei echipe care cu greu pierde puncte pe teren propriu. Alb-roșiii au fost surprinși la debut de apărarea avansată a gazdelor. Au fost conduși chiar și cu șase goluri, dar și-au impus superioritatea în repriza a doua, când au egalat și au preluat frâiele meciului. Cea mai mare diferență în favoarea campionilor a fost tot de șase goluri.

Potaissa a început cu 5-0 și 7-1 (minutul 5), majoritatea golurilor fiind pe contraatac. Dinamo a găsit soluții pentru apărarea avansată a gazdelor, iar jocul a început să se reechilibreze: 9-7 (min. 12). Turda a mai avut o perioadă bună, în care s-a desprins la șase goluri (15-9, 17-11), dar Dinamo a revenit până la 17-15 (min. 26). La pauză a fost 19-15 pentru Potaissa.

Din repriza a doua, pe teren a fost practic o singură echipă. Dinamo s-a apărat din ce în ce mai bine, Irimuș a apărat din nou senzațional, iar mingile recuperate s-au transformat în goluri suoerbe la poarta adversă. Alb-roșiii au egalat în minutul 38, la 22-22, iar în următoarele șapte minute au mai înscris de patru ori, fără să primească gol: 22-26.

Momentul psihologic a avut loc în minutul 50, când Dinamo a rămas în patru jucători de câmp (doi eliminați), la scorul de 25-29. Deși în inferioritate, Asoltanei a reușit să marcheze două goluri consecutive, o dată din pozițional, a doua oară pe contraatac, iar Dinamo s-a desprins la șase goluri: 25-31! Meciul era practic jucat.

Dinamo are punctaj maxim după două etape, iar luni, 12 septembrie (ora 18:00), va juca pe teren propriu cu CSM București.

Dinamo: Irimuș, Grigoraș – Asoltanei 8, Sajad Esteki 7, Șandru 5, Vrankovic 3, Mironescu 3, Capotă 2, Mousavi 2, Criciotoiu 2, Savenco 1, Ragot 1, Allahkaram Esteki 1, Mocanu 1, Cîmpan, Bera. Antrenori: Eliodor Voica, Sebastian Bota.

CS Dinamo, 08 septembrie 2016

Program Competitional

Săptămâna 10-16 august 2026

Înot. Campionatul European de la Paris (David Popovici, Denis Popescu), 10-16 august

Atletism. Campionatul European de la Birmingham (Rareș Toader), 10-16 august

Gimnastică. Campionatul European de la Zagreb (Maria Ceplinschi – competiția senioarelor; Aniela Tudor și Ariana Tamași la junioare), 13-16 august

Handbal. Turneu de pregătire în Portugalia: meciuri cu Benfica Lisabona (marți 11 august) și Aguas Santas (joi 13 august)

Fotbal. Cupa României Betano (turul 3), miercuri 12 august, ora 11:00: SC Popești Leordeni - CS Dinamo. CNF Buftea

Rugby. Liga de Rugby Kaufland (etapa 11), vineri 14 august ora 17:00: Dinamo - SC USMV Timișoara. Stadion Florea Dumitrache (TVR Sport)

Fotbal. Liga 2 (etapa 3), sâmbătă ora 11:00: CS Dinamo – Metalul Buzău. Baza Sportivă Daco-Getica București

Fotbal. Superliga Romania (etapa 4), sâmbătă 15 august, ora 21:30: Rapid – Dinamo 1948

Academia de Inot Dinamo

Agrement Fitness

Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise

 banner_carusel_mic_SGG

 Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschiseLink informații (AICI)

Hidrokinetoterapie

Initiere/Agrement Tenis

Platforma e-Consultare

banner_carusel_mic_e_consultare

Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI

IA ATITUDINE

2_InfoCons

Online Guests

We have 447 guests online