HC Dobrogea Sud Constanța – Dinamo 32-29 (15-14)
Handbaliștii de la Dinamo au pierdut primul meci în actuala ediție a Ligii Zimbrilor. Campionii au cedat miercuri în deplasarea de la Constanța, scor 32-29 pentru Dobrogea Sud, după un meci în care roș-albii au plătit tribut celor două absențe majore din lot (Vrankovic și Șandru), dar și numeroaselor ratări din situații de ”unu la unu” cu portarul advers (inclusiv două aruncări de la 7 metri). În urma acestui eșec, Dinamo a cedat prima poziție a clasamentului.
Începutul de meci a fost echilibrat, cu Dinamo punctând pentru 1-0 și 2-1. Jucătorii gazdă s-au desprins primii la două goluri, 5-3 (min. 11), dar aceeași diferență s-a înregistrat șase minute mai târziu, dar în favoarea dinamoviștilor, 8-10 (min. 17), după trei goluri consecutive marcate de Ragot, A. Esteki și bătăiosul Mousavi. Ultima oară a fost egal în minutul 26, la 12-12. Din acel moment, pe fondul ratărilor din atac ale dinamoviștilor, uneori fără soluții în fața veteranului portar Sijan Dane (39 de ani), marcator și al unui gol, echipa din Constanța s-a distanțat până la 22-18 (min. 41). Șania și Ragot au readus diferența la două goluri, 22-20 (min. 43), dar apărarea ”roșiilor” nu a rezistat. Impulsionată de un alt veteran, Dalibor Cutura (41 de ani), Dobrogea Sud a marcat aproape la fiecare atac și, profitând de indeciziile dinamoviștilor, s-a desprins în ultimele zece minute la cinci goluri. Pe final, Dinamo nu a mai putut decât să reducă din diferență.
Campioana rămâne cu 19 puncte din 8 etape și se află pe locul 2, la două puncte de HC Dobrogea Sud.
Dinamo: Irimuș, Grigoraș – Ragot 8, S. Esteki 4, Șania 4, Mousavi 4, A. Esteki 3, Savenco 3, Asoltanei 1, Câmpan 1, Mironescu 1, Capotă, Bera, Mocanu, Șandru.
Pentru Constanța au marcat: Cutura 7, Toma 5, Buricea 5, Angelovski 4, Celica 3, Nicolic 3, Vujadinovic 2, Crnoglavac 2, Dane 1.
Vineri de dimineață, Dinamo decolează spre Portugalia, unde sâmbătă va disputa meciul cu UMinho Braga, din VELUX Champions League.
CS Dinamo, 12 octombrie 2016
Săptămâna 10-16 august 2026
Înot. Campionatul European de la Paris (David Popovici, Denis Popescu), 10-16 august
Atletism. Campionatul European de la Birmingham (Rareș Toader), 10-16 august
Gimnastică. Campionatul European de la Zagreb (Maria Ceplinschi – competiția senioarelor; Aniela Tudor și Ariana Tamași la junioare), 13-16 august
Handbal. Turneu de pregătire în Portugalia: meciuri cu Benfica Lisabona (marți 11 august) și Aguas Santas (joi 13 august)
Fotbal. Cupa României Betano (turul 3), miercuri 12 august, ora 11:00: SC Popești Leordeni - CS Dinamo. CNF Buftea
Rugby. Liga de Rugby Kaufland (etapa 11), vineri 14 august ora 17:00: Dinamo - SC USMV Timișoara. Stadion Florea Dumitrache (TVR Sport)
Fotbal. Liga 2 (etapa 3), sâmbătă ora 11:00: CS Dinamo – Metalul Buzău. Baza Sportivă Daco-Getica București
Fotbal. Superliga Romania (etapa 4), sâmbătă 15 august, ora 21:30: Rapid – Dinamo 1948
Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise. Link informații (AICI)
Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI