Dinamo – Sportul Studențesc Corona 9-8 (5-3, 3-3, 0-0, 1-2)
Poloiștii de la Dinamo au debutat cu dreptul în finala mică a Superligii, care se dispută pe sistemul "cel mai bun din cinci partide". Jucătorii antrenați de George Georgescu și Alex Matei s-au impus sâmbătă în bazinul propriu, scor cu 9-8, la capătul unui meci echilibrat, așa cum au fost aproape toate cele disputate între ele în acest sezon. Cel de-al doilea joc e programat duminică, de la ora 11:00, tot în bazinul Dinamo.
Dinamo a început fără Alex Matei în primul șapte, interul dinamovist suferind în urmă cu două săptămâni o accidnetare la piramida nazală. Alex a intrat însă pe parcurs și chiar a marcat o dată.
Oaspeții au marcat primii și au avut și 2-1, dar Dinamo s-a dovedit superioară la înot, astfel că s-a desprins la 5-2, cu trei reușite în situații de om în plus din mișcare. Prima repriză s-a încheiat cu 5-3 pentru alb-roșii, după penalty marcat de "studenți".
În repriza a doua, cele două echipe și-au împărțit perioadele de dominare. Primele minute au aparținut oaspeților (trei goluri marcate consecutiv), ultimele au fost dominate de Dinamo (tot trei goluri). La pauza mare s-a intrat cu avantaj de două goluri pentru alb-roșii.
După o repriză a treia fără goluri, în care ambele echipe s-au anihilat, Dinamo s-a desprins la trei goluri după un minut și jumătate de la startul ultimului sfert. Meciul nu era însă închis. Oaspeții au mai înscris de două ori, dar alb-roșiii au rezistat pe final, trecându-și în cont prima victorie.
Marcatori: A. Georgescu 3, Vrânceanu 2, Simion 1, C. Marian 1, Al. Matei 1, Demeter 1 (Dinamo), V. Georgescu 2, Gergelyfi 2, Delas 1, Rădoi 1, A. Stan 1, Oanță 1 (Sportul).
CS Dinamo, 14 mai 2016

ANUNȚ PUBLICITAR privind transmiterea fără plată la alte instituții publice sau unități de cult religios recunoscute din România a unor mijloace fixe de resort auto (3 autovehicule) din cadrul Clubului Sportiv Dinamo București. Informațiile vor fi publicate pe 01.06.2026 AICI
ANUNȚ PUBLICITAR privind transmiterea fără plată la alte instituții publice sau unități de cult religios recunoscute din România a unor bunuri materiale de resort auto (piese de schimb) din cadrul Clubului Sportiv Dinamo București. Informațiile vor fi publicate pe 01.06.2026 AICI