CSM Digi Oradea - Dinamo București 8-7 (2-1, 2-3, 2-2, 2-1)
Poloiștii de la Dinamo au plecat de la Oradea cu două înfrângeri, în primele jocuri din semifinalele Superligii, însă au dat o replică foarte bună campioanei en titre. După ce au pierdut primul joc cu 10-7 (5-1, 2-2, 1-3, 2-1), jucătorii lui Andrei Iosep au fost la un pas să dea lovitura în cea de a doua partidă. Dinamo a condus până aproape de final (7-6), însă orădenii au revenit și au marcat golul victoriei când mai erau 15 secunde de joc. Semifinala se mută la București, cu cel puțin un meci (17 aprilie).
Meciul al doilea, disputat vineri, a început în nota de dominare a dinamoviștilor, care au și deschis scorul prin Vrânceanu. Până la prima pauză, CSM a egalat și s-a desprins la 2-1. În debutul reprizei secunde, James Ciaran a readus echipa lui Iosep în avantaj, prin două goluri imparabile (al doilea din penalty), iar Vrânceanu a avut șansa desprinderii la două goluri, în urma unei noi aruncări de la 5 metri. A ratat însă, iar Oradea a revenit din nou: 4-3. În ultima secundă a reprizei secunde, Enescu a lobat portarul advers, ieșit să-l blocheze, astfel că scorul a rămas egal la pauză (4-4).
Repriza a treia a fost egală, cu câte două goluri de fiecare parte (Demeter și Alex Matei au marcat pentru Dinamo). Prima reușită a gazdelor, cea de 5-5, a fost însă un cadou făcut de arbitri. Mingea trimisă spre poarta lui Stoenescu a lovit bara și s-a oprit pe linia imaginară dintre bare, fără să fi trecut cu toată circumferința de aceasta, așa cum cere regulamentul.
În ultima repriză, Dinamo s-a apărat foarte bine și a reușit să preia din nou conducerea, 6-7 (Enescu). Cu două minute înainte de final, gazdele au egalat din nou, iar când mai erau 15 secunde de joc au marcat golul victoriei prin Ramiro Georgescu.
Andrei Iosep (antrenor Dinamo): ”Îmi pare rău pentru băieți, pentru că au făcut un meci foarte bun și meritau victoria. Nu vreau să vorbesc despre arbitraj, despre faptul că Oradea a avut un gol care de fapt nu a fost. Poate că și noi suntem vinovați pentru că nu ne-am apărat bine la ultima fază. Trebuia să facem eliminare. Ca o concluzie amară, am jucat mai bine ca niciodată și am pierdut ca întotdeauna”.
Au marcat pentru Dinamo:
Meciul 1: Alex Matei 3, James Ciaran 2, Andrei Prioteasa 1, Adrian Enescu 1.
Meciul 2: James Chiaran 2, Adrian Enescu 2, Ion Vrânceanu 1, Alex Matei 1, Szilard Demeter 1.
CS Dinamo, 03 aprilie 2015, ora 22:00
Săptămâna 18-23 mai 2026
Baschet. LNBM, semifinale (meci 4), marți 19 mai, ora 18:00: Dinamo – CSM CSU Raiffeisen Oradea. Sala Dinamo. Digi Sport
Polo. Superliga Suzuki, finala pentru bronz (meci 3), marți 19 mai, ora 20:00: Rapid București – Dinamo. Bazin Giulești
Polo. Superliga Suzuki, finala pentru bronz (meci 4), joi 21 mai, ora 20:00 (dacă mai este cazul): Rapid București – Dinamo. Bazin Giulești
Baschet. LNBM, semifinale (meci 5), vineri 22 mai (dacă mai este cazul): CSM CSU Raiffeisen Oradea - Dinamo. Sala Dinamo. Digi Sport
Fotbal. Liga 2, baraj menținere (retur), sâmbătă 23 mai, ora 11:00: CSC Șelimbăr – CS Dinamo. Stadion Măgura - Cisnădie
Rugby. Liga de Rugby Kaufland (etapa 8), sâmbătă 23 mai, ora 12:00: Dinamo – RC Gura Humorului. Stadion Florea Dumitrache Dinamo
Fotbal. Superliga Romania, play-off (etapa 10), sâmbătă 23 mai, ora 18:00: U* Cluj Napoca – FC Dinamo 1948
În vederea efectuării unor lucrări de amenajare a spațiilor exterioare, necesare fluidizării circulației auto în Complexul Sportiv DINAMO București, în perioada 06.05 - 08.05.2026 vom restricționa accesul autoturismelor din strada Barbu Văcărescu.
Mulțumim pentru înțelegere!