Canotaj. Interviu cu antrenorul Antonio Colamonici (partea I)

Interviu de George Vescan
Traducere de Marius Băcăuanu

Într-o zi însorită de iarnă - 2019 - pe terasa Complexului Sportiv Naţional Snagov (Baza Nouă)  stăteam de vorbă cu Antonio Colamonici la o cană cu ceai. De la începutul discuţiilor noastre am avut inspiraţia de a începe să îmi notez unele informaţii pe care le consideram cu semnificaţie psihologică dar care la final mi-au conturat ideea acestui interviu, structurat în patru părți.    

În anul 2017 am publicat un interviu cu antrenor principal al loturilor olimpice de canotaj Antonio Colamonici în care scriam: „Antonio Colamonici este un antrenor modern datorită viziunii sale umaniste. El reușește să catalizeze resursele ascunse ale sportivilor, punându-i în centrul atenției sale […]. Astfel reușește să transforme sportivi fără încredere și demotivați în sportivi implicați și responsabili […]. Antonio își depășește cu mult rolul de antrenor, el fiind perceput de sportivi ca mentor, părinte, prieten, un model; sau poate asta înseamnă să fii Antrenor” ( http://www.csdinamo.eu/sectia-sporturi-individuale/canotaj/antrenorul-antonio-colamonici).

În acest interviu, după doi ani în care valoarea canotorilor români din loturile olimpice a crescut la un nivel de necontestat, îmi propun să prezint o perspectivă psihologică a viziunii lui Antonio asupra performanţei sportive.

Scopul este să te antrenezi pentru a fi de nota 10 şi apoi să dai maximum din potenţialul tău real 

L-am întrebat pe Antonio Colamonici ce părere are despre încurajările motivaţionale pe care unii antrenori le folosesc înaintea unui meci sau cursă importantă, cum ar fi: “Există doar campioni restul sunt pierzători!; Eşti cel mai bun, trebuie să câştigi!; Singurul lucru care conteaza este Victoria!"

Antonio răspunde cu o nuanţă de revoltă în glas:Acestă gândire “pozitivă” poate face mult rău sportivilor. Pentru a câştiga primul loc înseamnă să-ţi învingi toţi adversarii, ori înainte de cursă sunt multe necunoscute, nu ştii cum vor evolua adversarii, iar majoritatea oamenilor simt teamă în faţa necunoscutului.  Obligativitatea de a câştiga este declanşatoare de anxietate. Ca antrenor trebuie să fiu corect, să ştiu ce pot sportivii mei în comparaţie cu adversarii şi o dată ajunși în concurs sportivii mei trebuie să fie ei înșiși, ei trebuie doar să-şi exprime valoarea lor. Dacă suntem mai puternici decât adversarii câştigăm dar dacă suntem mai slabi vom pierde. Acest “trebuie să câştigi”, este ceva ridicol pentru că eu nu pot să îţi impun să câștigi împotriva unuia mai bun ca tine. Singurul obiectiv pe care vreau ca sportivii să îl învețe este că dacă valoarea lor este de nota 8, eu vreau să fie de 8 în concurs. Adică să îşi facă cursa lor. Dacă eu ştiu că anumiţi sportivi în prezent sunt de nivelul 8 trebuie să fiu ipocrit să le cer să fie de 10 la concurs.  La finalul cursei pe mine nu mă interesează dacă au câştigat sau au pierdut, ci dacă şi-au făcut cursa lor, mă interesează propria lor performanţă. De asta eu nu înțeleg scopul încurajărilor motivaţionale înainte de concurs. Motivația este importantă dar trebuie să aibă un scop, iar acesta este să te antrenezi pentru a fi de 10 şi apoi să dai maxim din potenţialul tău real. Impunerea gândului de a câştiga este sursă de presiune şi îngreunare. Orientarea gândirii spre ce are de făcut în cursă, pentru a-şi face cursa lui, este sursă de încredere şi siguranţă. Emoţiile sunt foarte importante, ele pot copleşi un sportiv sau pot fi productive dacă sunt gestionate într-o manieră productivă.

Foto: Marian Enache și Ioan Prundeanu (dublu vâsle)

Un antrenor trebuie să fie conștient de realitate, nu trebuie să mintă

Aşadar, nu este indicat ca înainte de cursă sportivii să se compare cu adversarii, gândind că sunt mai buni sau mai slabi decât aceştia? Am întrebat vrând să clarific acest subiect important. “Dacă sportivii unei ambarcaţiuni ar avea un nivel valoric mai mic decât favoriţii acelei curse, iar antrenorul îi convinge că sunt mai buni decât aceia, atunci ei vor încerca să menţină viteza adversarului, dar nu vor putea să ţină cursa până la capăt pentru că nu este tactica pe care ei au antrenat-o. Aşa că nu îşi vor face cursa lor şi de aceea vor ajunge pe un loc mai mic decât ar fi ieşit în mod normal. Un antrenor trebuie să fie conștient de ceea ce face, nu trebuie să mintă, trebuie să spună adevărul, iar ca să spui adevărul trebuie să îl cunoști, trebuie să știi valoarea sportivilor tăi și valoarea adversarilor. Ar fi ușor să spui trebuie să câştigi, eşti mai bun ca toți adversarii şi sportivul să execute întocmai. Antrenorul este bine să îi spună, mergi în cursă și faci ceea ce ai antrenat, ești un actor care a învățat o interpretare, ieși pe scenă și recită ce ai învățat, exprimă-ți talentul, nu inventa nimic”.

Noi nu creștem doar campioni, îi ajutăm să descopere identitatea lor extraordinară, acum şi aici îşi creează viitorul lor

Cu riscul de a părea cu o capacitate redusă de înţelegere, l-am provocat pe Antonio spunându-i: dar, totuşi, scopul final al unui sportiv este să câştige la fiecare concurs. Amuzat, dar cu privirea ţintită departe, spune: “Un artist adevărat când lucrează la opera lui nu se gândeşte tot timpul că o să realizeze o capodoperă şi la câţi bani va câştiga. Dorinţa care îl face să acţioneze este de a exprima acolo tot ce are în interior ca pasiune creativă. Ceilalți oameni vor hotărî dacă este o capodoperă sau nu. Aşa şi sportivul, nu este bine să se lase presat de rezultatul final, el trebuie să fie stimulat de dorinţa interioară de a fi magnific, extraordinar, să facă ceva incredibil prin care să scoată afară cea mai bună parte din el. Când ne uităm la statuia lui David nu vedem o bucată de piatră, vedem ce a ieşit la lumină din inima lui Michelangelo. 

 Ca antrenor singurul lucru pe care îl pot face este să îi pregătesc să fie mai puternici din toate punctele de vedere. Dacă vor câștiga sau pierde depinde de mulți factori externi asupra cărora eu nu am controlul. Dar ce înseamnă a câștiga? Ce este mai bine, să câştigi sau să fii un învingător? Dacă obiectivul tău este pe termen scurt, să câștigi, este ca și cum ai avea obiectivul să ajungi în vârful unui munte, vârful este un punct maxim, considerat foarte frumos, dar vârful este şi o limită. Pentru că cine vrea să ajungă în vârf poate ajunge doar în vârf și vârful depinde de munte, ceea ce pentru o furnică este Everestul, pentru mine este un mușuroi. Sunt mulţi copii care au câştigat campionatul naţional şi apoi s-au lăsat pentru că doar asta îşi propuseseră iniţial. Obiectivul adevăratei performanţe nu este să ajungi în vârf, este acela de a creşte, de a te autodepăşi permanent, să urci. Atunci când urmăreşti să urci, să te autodepăşeşti, nu te vei opri în vârful muntelui, te vei opri la stele, pentru că vei crește din ce în ce mai mult. Obiectivul de a câştiga bani din sport este un obiectiv mic pe lângă obiectivul unui sportiv matur, care a învăţat din sport că singurul lucru care contează cu adevărat este evoluţia. Înseamnă să continue să urce chiar și după ce a lăsat vâslitul. În filosofia mea noi nu creștem doar campioni, îi ajutăm să-şi descopere identitatea lor extraordinară, acum şi aici îşi creează viitorul lor”.

Foto: Componenții bărcii de 4 rame, alături de președinta FR de Canotaj, Elisabeta Lipă, una dintre sportivele exemplu pentru autodepășire permanentă

Medaliile vin ca rezultat al muncii când ţelul este creşterea

Cât de importantă este această creştere din perspectiva performanţei sportive?Am continuat ideea de mai înainte, iar Antonio continuă cu pasiune în glas. „Efectul psihologic este că dacă înveți sportivii să caute această creștere va deveni o nevoie fiziologică pentru ei, să crească cu perseverenţă pe toate planurile vieţii. Noi, antrenorii, nu trebuie să împingem sportivii să facă ceva. Trebuie să le explicăm cum funcționează lucrurile, să le dăm direcţia şi dorinţa de a se autodescoperi, autodepăşirii, şi cu cât vor merge pe calea aceasta cu atât vor prinde mai multă viteză. Cât timp vor face canotaj vor performa din ce în ce mai mult. Când se vor opri din canotaj şi vor începe adevărata partidă cu viaţa, vor avea mentalitatea celui ce a învățat să crească. Când viaţa îi va confrunta cu problemele ei, le vor considera provocări şi oportunităţi de creştere. Când vor avea suficient încât să stagneze într-un prea bine, ei nu se vor opri, vor creşte mai departe. La bătrâneţe, când corpul lor nu va mai fi aşa puternic, vor continua să crească spiritual şi să dăruiască, pentru că vor avea ce. Când vor ajunge în ultima zi a vieții lor, cu curiozitatea celui care vrea să meargă mai departe, vor merge mai departe. Asta este bine să îi învățăm, asta trebuie să fie misiunea noastră. Pentru că misiunea mea nu poate fi așa banală să câștig o medalie şi nişte bani, viața mea e mai important, sunt aici pentru că eu cred în astea. Medaliile vin ca rezultat al muncii când ţelul este creşterea. Personal nu îmi lipsește nimic, am mult mai mult decât ceea ce îmi trebuie și am mult mai mult decât ce merit, dar misiunea vieții mele nu poate fi redusă doar la o medalie sau la ceva bani în plus. Şi sunt convins de tot ce spun aici”.

(va urma)

CS Dinamo, 6 februarie 2020