Noutăți:
Română (România)English (United Kingdom)
Home Kaiac-canoe Aniversare. Ivan Patzaichin, sărbătorit la Teatrul Național

Aniversare. Ivan Patzaichin, sărbătorit la Teatrul Național

Ivan_1.jpgFostul mare campion Ivan Patzaichin, președintele de onoare al Clubului Sportiv Dinamo București, a fost sărbătorit luni, la Teatrul Național, cu ocazia împlinirii vârstei de 65 de ani. Născut pe 26 noiembrie, ”Amiralul canoei românești” a avut parte de un spectacol-surpriză, organizat de prietenii și partenerii săi. CS Dinamo i-a oferit cvadruplului campion olimpic, prin intermediul doamnei președinte Elisabeta Lipă, o plachetă aniversară.

Îmbrăcat atipic pentru el, în costum negru cu papion, Ivan Patzaichin a avut alături, la acest eveniment, aproape 300 de prieteni. Pe scena Sălii Studio, foști colegi sau chiar adversari de la canoe, cum este cazul ungurului Tamas Wichmann, actori, cântăreți și amici i-au adus ”Prințului Deltei” un omagiu pentru întreaga activitate. Mircea Baniciu, Julie Mayaya, Paula Seling, Trupa Urma și Pasărea Rock (legendarii componenți ai Phoenix) au cântat pentru cel care a considerat mereu că există o legătură puternică între lumea sportului și cea a artei.

În sală a luat loc, printre alte personalități, și fostul președinte al României, Ion Iliescu, care a ocupat în anii 80 funcția de președinte al Federației Române de Kaiac-Canoe. De lângă soția sa, Georgiana, Ivan Patzaichin a urmărit imaginile de arhivă cu ochii umezi. La final, a urcat pe scenă și le-a mulțumit celor prezenți. ”Nu sunt un bun orator, de aceea nu voi vorbi prea mult. Am deja palmele umede din cauza emoțiilor. Vă mulțumesc tuturor că v-ați făcut timp să fiți alături de mine”, a spus Ivan Patzaichin la sfârșit.

CS Dinamo, 9 decembbrie 2014, ora 13:00

Program Competitional

Săptămâna 7-13 septembrie 2026

Handbal. EHF Champions League (etapa 1), joi 10 septembrie, ora 19:45: Dinamo – Montpellier Handball (Franța). Sala Polivalentă Ioan Kunst Ghermănescu București

Handbal. Liga Națională (etapa 2), vineri 11 septembrie, ora 18:00: Dinamo – Steaua. Sala Dinamo, TVR

Fotbal. SuperLiga Romania (etapa 9), vineri 11 septembrie, ora 21:00: Csikszereda – FC Dinamo 1948

Rugby. Liga de Rugby Kaufland (etapa 14), vineri 11 septembrie, ora 16:00: Rapid – Dinamo. Stadion Florea Dumitrache Dinamo

Polo. Cupa României – turneul final, 9-13 septembrie, Focșani

Fotbal. Liga 2 (etapa 7), sâmbătă 12 septembrie, ora 11:00: CS Dinamo – Concordia Chiajna. Stadion Colentina

Baschet. Meciuri de pregătire, Memorialul George Ziguli, 11-12 septembrie, Pitești: 11 septembrie vs CSU Sibiu; 12 septembrie vs FC Argeș Pitești

Volei feminin. Meciuri de pregătire în Grecia, Panionios vs Dinamo (11-12 septembrie)

Academia de Inot Dinamo

Agrement Fitness

Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise

 banner_carusel_mic_SGG

 Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschiseLink informații (AICI)

Hidrokinetoterapie

Initiere/Agrement Tenis

Platforma e-Consultare

banner_carusel_mic_e_consultare

Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI

IA ATITUDINE

2_InfoCons

Vizitatori online

Avem 258 vizitatori online