| Natatie – Campionatele naționale 2013 |
|
Anul acesta Naționalele de natație au reunit la start 40 de cluburi și 150 de sportivi din întreaga țară. Se poate spune că Piteștiul a fost, pentru trei zile, Capitala natației românești. CS Dinamo a participat la aceste Naționale cu o echipă mică, formată din doar 8 sportivi seniori și juniori. În aceste condiții, cele 23 de medalii cucerite de sportivii dinamoviști reprezinta un rezultat bun. Indiscutabil, Ionela Cozma a fost vedeta acestor întreceri, ea cucerind nu mai puțin de șase medalii la următoarele probe: 50m liber, 100m liber, 400m liber, 800m liber, 100m fluture și la stafeta de 4X100m (alături de Daniela Benea, Nicoleta Zboiu și Andreea Puchiu. La juniori, Andreea Puchiu a câștigat șase locuri I (50 și 100 m liber, 50 și 100 m bras, 50 și 100 m fluture) și un loc III. Așadar un bilanț încurajator dar care în 2014-2015 va arăta sigur altfel, când piscina acoperită din incinta Complexului nostru sportiv, aflată acum în fază de construcție, va fi gata, pentru că Dinamo va deveni un centru de natație important pe harta țării. Autorul articolului și foto: Mihai Neacșu – CS Dinamo, 9 aprilie 2013, ora 1530 |
| Natatie – Campionatul National de juniori II, 2012 |
|
Un nume despre care vom mai auzi: Andreea Puchiu
În cadrul acestei competiții, dinamovista Andreea Puchiu a reusit performanța de a câștiga șapte probe din opt la care a luat startul. Proba cea mai spectaculoasă a concursului, 100 m liber, a fost castigata de Andreea cu timpul de 59.81 sec, un timp foarte bun pentru vârsta ei: 14 ani pe care îi va împlini luna viitoare când îi dorim să-și serbeze ziua de naștere cu o victorie la Concursul Țărilor Central-Europene (13-14 mai) - atunci când vom afla dacă Andreea poate fi considerată o junioară de top în Europa. Antrenoarea Andreei, profesoara Carmen Radu, ne asigură că eleva ei, dar nu numai ea, ci și mulți alți sportivi, au talent, valoare și, nu în ultimul rând, disponibilitate pentru performanță. Acești tineri, încadrați într-un program modern și generos de pregătire, pot obține performanțe notabile pe plan mondial. Efortul lor, în afara faptului că nu ar fi prea mare, ne-ar aduce satisfacțiile pe care, să ne aducem aminte, ni le-a adus Diana Mocanu sau Camelia Potec iar asta nu cu foarte mult timp în urmă. Autorul articolului și foto: Mihai Neacșu – CS Dinamo, 23 aprilie, ora 2330 |
| Natație - Campionatele Naționale seniori și juniori, Pitești, 4-8 aprilie |
|
25 de medalii pentru sportivii dinamoviști! Peste 80 de cluburi și mai mult de 200 de sportivi au participat anul acesta la Naționale, participare care, coroborată cu rezultatul excepțional al poloiștilor care s-au calificat la Jocurile Olimpice, ne face să credem că am putea fi chiar o națiune cu vocație pentru aceste sporturi. Echipa CS Dinamo a cucerit 25 de medalii dintre care 10 locuri I la seniori și șase la juniori, după cum urmează: Ionela Cozma - locul I la: 50m liber, 100m liber, 200m liber, 400m liber, 800m liber, 1500m liber, 100m fluture. Ștafeta de fete formată din Ionela Cozma, Daniela Benea, Andreea Puchiu și Bianca Bocșa, a câștigat următoarele probe: 4x100m liber și 4x200m liber. La ștafeta de 4x100m și 4x200m mixt, în locul Danielei Benea a înotat Diana Bejan. Citeşte mai mult... [Natație - Campionatele Naționale seniori și juniori, Pitești, 4-8 aprilie] |
| Natatie – Campionatul Național de Poliatlon pentru Copii |
|
Dinamovista Ingrid Puchiu a obținut titlul național. Campionatul National de poliatlon pentru copii (11-13 ani) s-a desfășurat anul acesta la Pitești. Poliatlonul este un sistem de competiție care funcționează numai pentru copii și se desfășoară la cinci probe: 50m-liber; 100m-liber; 50m-bras; 50m-spate; 50m-fluture. Câștigătorii sunt desemnați prin însumarea punctajului obținut la fiecare probă. În finalele finalele desfășurate duminică, 25 martie, 90 de fete s-au întrecut pentru titlul de campion. Dinamovista Ingrid Puchiu a avut un parcurs foarte bun câștigând titlul național. Facem precizarea ca Ingrid este sora mai mica a înotătoarei Andreea Puchiu, și ea campioană și deținătoare a unui record național la natație. Profesoara Carmen Radu, care le antrenează pe cele două dinamoviste, ne-a declarat faptul că este încrezătoare în talentul acestor două tinere. Le dorim să calce pe urmele Dianei Mocanu, ale lui Carmen Bunaciu sau ale Cameliei Potec, pentru că natația din România a demonstrat ca, și fără o bază materială normală are rezultate care nu sunt rodul întâmplării (in acest sport nu exista întâmplare). Autorul articolului: Mihai Neacșu - CS Dinamo, 25 martie, ora 2315 |
| Natație - Campionatele Naționale, Hunedoara 17-20 noiembrie |
|
Ionela Cozma – vedeta Naționalelor României din acest an
În clasamentul realizat la sfârșitul competiției de catre Federație, clasament întocmit în funcție de valoarea rezultatelor, Ionela ocupă locul I cu 929 p., urmată de Camelia Potec cu 922 p. și Alexandra Popa cu 863p. Printre rezultatele deosebite ale Ionelei merită amintită în primul rand doborârea recordului național la proba de 50m fluture, cu 00:27:37, record vechi de 21 de ani. Citeşte mai mult... [Natație - Campionatele Naționale, Hunedoara 17-20 noiembrie] |
Pagina 25 din 26
<< Început < Anterior 21 22 23 24 25 26 Următor > Sfârşit >>Săptămâna 10-16 august 2026
Înot. Campionatul European de la Paris (David Popovici, Denis Popescu), 10-16 august
Atletism. Campionatul European de la Birmingham (Rareș Toader), 10-16 august
Gimnastică. Campionatul European de la Zagreb (Maria Ceplinschi – competiția senioarelor; Aniela Tudor și Ariana Tamași la junioare), 13-16 august
Handbal. Turneu de pregătire în Portugalia: meciuri cu Benfica Lisabona (marți 11 august) și Aguas Santas (joi 13 august)
Fotbal. Cupa României Betano (turul 3), miercuri 12 august, ora 11:00: SC Popești Leordeni - CS Dinamo. CNF Buftea
Rugby. Liga de Rugby Kaufland (etapa 11), vineri 14 august ora 17:00: Dinamo - SC USMV Timișoara. Stadion Florea Dumitrache (TVR Sport)
Fotbal. Liga 2 (etapa 3), sâmbătă ora 11:00: CS Dinamo – Metalul Buzău. Baza Sportivă Daco-Getica București
Fotbal. Superliga Romania (etapa 4), sâmbătă 15 august, ora 21:30: Rapid – Dinamo 1948
Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise. Link informații (AICI)
Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI