„Jocul interior” în practică

Editorial George Vescan

”Întotdeauna are loc un joc interior în mintea ta, indiferent care e jocul exterior pe care îl joci.  Măsura în care eşti conştient de acest joc interior este cea care face deosebirea dintre succes şi eşec.”

  Tim Gallwey

Mai sunt 8 luni până la starul J.O. din 2012 iar majoritatea loturilor olimpice au început perioada de pregătire generală. Obiectivul este foarte clar: medalia olimpică. În toată lumea, antrenori, metodişti, doctori, maseori, fizioterapeuţi, kinetoterapeuţi, cercetători, sunt implicaţi în găsirea celor mai bune metode pentru a facilita depăşirea permanentă a limitelor cu care se confruntă sportivii. Se caută soluţii în eficientizarea antrenamentelor, a refacerii, pregătirii psihologice, alimentaţiei şi vitaminizării. În ţările unde se investeşte în sport pentru a se asigura performanţa, sportivilor li se asigură metode moderne de refacere, cum ar fi: criosauna, camerele presurizate, fizioterapie de ultimă oră, iar pentru înbunătăţirea funcţiei respiratorii se folosesc aparate de antrenare a muşchiului diafragmei. Iar aceste metode sunt doar o parte din cele prezentate la Simpozionul Internaţional de Refacere şi Recuperare Sportivă – octombrie 2011, organizat de Institutul Naţional de Cercetare în Sport.  În lipsa acestor condiţii de refacere, sportivii români fac antrenamente mai grele, riscând accidentări sau supraantrenarea. Dacă ne întrebăm care dintre aceste metode sunt mai folositoare, răspunsul este simplu: pentru fiecare, zecime/sutime de secundă sau centrimetrii câştigaţi, este nevoie de o acţiune multidisciplinară.

 Dar poate,  înaintea acestor metode benefice performanţei, ar trebui să ne „uităm” în mintea unora dintre sportivi şi să cunoaştem ce conflicte interne nu îi lasă să se dedice fiecărui antrenament cu implicare şi responsabilitate faţă de propria autodepăşire.

Începeam articolul precedent cu mottoul: „Adversarul din mintea cuiva este mai redutabil decât cel aflat de partea cealalată a fileului” (W.T. Gallwey). Dacă ignorăm ce se întâmplă în mintea sportivilor, nu facem decât să ne autosabotăm munca. Dar ce trebuie să ştim despre „jocul interior” pentru al recunoaşte?

Sunt patru aspecte ale „jocului interior” care ne influenţează direct starea corporală (tonusul muscular, mobilitatea, dispoziţia pentru efort). Cum acordăm atenţie şi percepem: 1) realitatea exterioară; 2) ce gândim; 3) ce ne imaginăm; 4) ce simţim la nivel emoţional. Ideal este ca acestor patru instanţe ale ’’Jocului Interior’’ să li se acorde atenţie într-un mod echilibrat. Problemele apar atunci când un aspect domină celelalte aspecte (cf. D. Bichiş, 2005).

De exemplu:

1. Dacă percepţiile sunt îndreptate prea mult în direcţia realităţii exterioare, o să auzim orice foşnet, vedem tot ce mişcă, dar nu ne putem concentra deoarece atenţia este distrasă prea uşor.
2. Dacă suntem prea conectaţi la ce simţim, emoţional, sentimental, afectiv, o să fim deconectaţi de la realitatea exterioară iar reacţiile corporale pot fi întârziate sau impulsive.
3. Gândirea exacerbată seamănă cu un ’’Vorbăreţ’’ zăpăcit şi fatalist care dă din una într-alta. Aici găsim vocile interioare critice, fricile, care ne blochează şi ne fac să ne îndoim. Nu avem constanţă pentru că ’’Vorbăreţul’’ este greu de controlat, el crează indisciplina mentală care duce la stări de anxietate, panică, etc.
4. Excesul de imaginaţie ne face să fim rupţi de realitate, să ne bazăm doar pe intuiţie, fler, pe ce ne imaginăm noi despre realitate. Aici găsim categoria celor care cred că  „tot ce zboară se mănâncă”.

Starea de optim energetic sau de flux se obţine din jocul atenţiei între aceste patru instanţe ale conştiineţei. A fi ghidat în acţiunile exterioare de  resursele interne (emoţionale şi kinestezice), de o gândire preocupată doar de  reglajul permanent (aici şi acum), împreună cu imaginaţia pe post de anticipare imediată, este formula stării psiho-fizice ideale din timpul unui concurs. 

Conştientizarea de către sportivi a influenţei gândurilor (de îngrijorare, excesiv de autocritice sau a celor necontrolate) şi imaginaţiei (a unor amintiri sau expectaţii nefaste), asupra emoţionalităţii şi automat a stării corporale, poate face parte din procesul de antrenare şi disciplinare mentală. Sportivii trebuie să înţeleagă faptul că starea psiho-fizică pentru antrenament sau concurs este responsabilitatea lor; şi că totul începe de la ce gândesc, ce îşi imaginează şi ce simt înainte de a începe ceea ce îşi doresc ei să facă bine.

În tot acest autoreglaj al „jocului interior”, atenţia joacă rolul cel mai important. Antrenorii ştiu că sportivii cei mai buni sunt cei care reuşesc să fie atenţi/concentraţi la cea mai mare parte din antrenament. Dar şi această atenţie concentrată are două aspecte: una este forţată, încordată, obositoare şi a doua este efectul dorinţei, plăcerii interioare a ceea ce face. Atunci când facem ceea ce ne dorim nu simţim oboseala sau timpul cum trece, este cu totul altfel decât atunci când facem ceva din obligaţie sau din sacrificiu.         

Aşadar, pentru atingerea înaltei performanţe, ar fi bine ca sportivii să-şi facă un obiectiv din a le face plăcere să meargă la antrenament. Bine înţeles că şi antrenorii îi pot ajuta făcând antrenamentele pe cât posibil incitante, astfel evitând monotonia. Dar indiferent de ramura sportivă sau de stilul antrenorilor, dacă sportivii îşi doresc să progreseze, vor găsi plăcere tocmai în această autodepăşire, concretizată în micile şi marile reuşite din timpul antrenamentelor.

Atitudinea sportivilor din momentul când intră în sala de antrenament  spune multe despre disponibilitatea lor de a se angaja în pregătire. „Diferenţa dintre un muncitor şi un artist, este că primul munceşte din obligaţie iar al doilea munceşte cu pasiune şi plăcere” [cf. Mircea Roman, 2009 (antr. Lot Olimpic Canotaj Feminin)]. Cu siguranţă fiecare sportiv îşi poate aduce aminte de bucuria primelor antrenamente sau de plăcerea primelor rezultate. Poate că am fost învăţaţi cum să nu ne bucurăm, demotivarea fiind cel mai contagios aspect psihologic în viaţa unei echipe. Sunt sportivi care se vaită înainte de antrenament, nu pentru că nu îşi doresc să se antreneze cu plăcere ci pentru că îi aud pe alţii şi li pare, că este mai la modă să se vaite decât să-şi exprime dorinţa de a se antrena şi a avea rezultate.

O condiţie pentru ca sportivii să-şi  îndeplinească obiectivul, este de a le face plăcere să mergă la antrenament şi să se descotorosească de bruiajul demotivator al altora. Este limpede că înalta performanţă este un rezultat al implicării totale în muncă, este o luptă permanentă între agonie şi extaz. De aceea sportivii adevăraţi sunt respectaţi şi apreciaţi, pentru că ei fac ceea ce oeamenii obişnuiţi nu pot face.

Obiectivul de a ne antrena cu plăcere poate părea un sfat bun dar foarte greu de pus în practică, deoarece suntem învăţaţi  că bucuria sau plăcerea sunt stări interioare care vin ca un cadou din exterior şi nu ca o consecinţă a ce gândim, ne imaginăm şi simţim, noi faţă de un lucru sau altul.

În concluzie, pentru a fi performant, e bine de ştiut că reglarea „jocului interior” este responsabilitatea fiecăruia dintre noi şi că plăcerea/dorinţa sunt mult mai productive decât chinul şi nefericirea.

Bibliografie

GALLWEY, W., T., (2011), Jocul interior si munca, Edit. Spandugino, Bucuresti (pp. 174-176)

BICHIŞ, D., (2005), Seminar Coaching - N.L.P.