Noutăți:
Română (România)English (United Kingdom)
Home Editorial George Vescan Sport pentru dezvoltare personală – partea I

Sport pentru dezvoltare personală – partea I

Editorial George Vescan

Dezvoltarea armonioasă a copiilor noştri este cea mai bună investiţie pe termen lung”

                                                                                              Autorul

F_15Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti, vine în întâmpinarea interesului manifestat de către mulţi părinţi şi copii care doresc, din partea activităţii de iniţiere în sport, mai întâi posibilitatea de a cunoaşte mai multe ramuri sportive şi, în egală măsură, formarea unei personalităţi armonios dezvoltate.

Programul „Sport pentru dezvoltare personală” foloseşte sportul ca facilitator al dezvoltării personale. Sportul este o activitate care prin excelenţă activează toată complexitatea fiinţei umane, de aceea latura educaţional-psihologică va fi principalul obiectiv al programului.

Copiii vor fi iniţiaţi într-o paletă largă de sporturi (handbal, volei, arte marţiale, lupte greco-romane, baschet, înot, atletism, ş.a.), folosindu-se suportul psihologic specific fiecărei discipline ca bază educaţională de dezvoltare. Cunoştinţele şi abilităţile psihologice dezvoltate din aceste activităţi sportive  sprijină o creştere armonioasă şi globală, care va face diferenţa dintre viitorul om de succes şi restul lumii.

GIM._02Se poate spune că acest program are ca punct de plecare evenimentele devenite tradiţionale de “Ziua Copilului” la C.S. Dinamo Bucureşti. Eveniment anual la care sute de copii au ocazia să treacă prin “atelierele sportive”, pentru a cunoaşte mai multe discipline sportive. Aici copii au ocazia să discute cu fostele glorii sportive despre frumuseţea şi plăcerea de a face sport.

Despre rolul esenţial pe care îl are sportul în dezvoltarea armonioasă fizică şi psihică a copiilor, doamna preşedinte Elisabeta Lipă spunea de “Ziua Copilului” (2010): Dorim ca, prin acest eveniment, să atragem atenţia că, deşi de multe ori educaţia fizică este subestimată, ea reprezintă un domeniu de studiu la fel de important ca şi celelalte materii predate în şcoli. Am dori ca adevăratele valori ale sportului, performanţa, fairplay-ul şi spiritul de echipă, să fie insuflate copiilor încă de la cele mai fragede vârste.

LE__01Ineditul acestui program sportiv este focalizarea obiectivelor de antrenament spre dezvoltarea abilităţilor psihologice, de aceea antrenamentele vor fi conduse în tandemul antrenor şi psiholog sportiv. În perioada programului se vor dezvolta bazele interioare ale unor abilităţi performante cât şi cunoaşterea mai multor discipline sportive. Astfel copilul va alege în cunoştinţă de cauză sportul preferat pe care îl va aborda cu o mentalitate performantă. De asemenea programul este recomandat şi copiilor care nu îşi doresc o carieră sportivă ci doar o iniţiere în educaţia fizică specifică ramurilor sportive pe care le va practica la acest nivel cât şi dezvoltarea conştiinţei autodepăşirii (vezi articolul precedent).

Încrederea în sine, comunicarea în echipă, gândirea eficientă, maxim de eficienţă cu minim de efort, disciplina interioară, vor fi doar câteva din temele de antrenament pe care copii le vor cunoaşte într-o manieră experimentală, pe care le vor putea generaliza la şcoală sau în familie.

Antrenamentele vor fi susţinute de antrenori ai secţiilor sportive, foşti sportivi de înaltă performanţă împreună cu psihologul George Vescan specializat în: psihologie sportivă, programare neuro-lingvistică, coaching şi psihosomatică.

Vom prezenta în articolele viitoare detalii ale acestui program. 

Program Competitional

Săptămâna 10-16 august 2026

Înot. Campionatul European de la Paris (David Popovici, Denis Popescu), 10-16 august

Atletism. Campionatul European de la Birmingham (Rareș Toader), 10-16 august

Gimnastică. Campionatul European de la Zagreb (Maria Ceplinschi – competiția senioarelor; Aniela Tudor și Ariana Tamași la junioare), 13-16 august

Handbal. Turneu de pregătire în Portugalia: meciuri cu Benfica Lisabona (marți 11 august) și Aguas Santas (joi 13 august)

Fotbal. Cupa României Betano (turul 3), miercuri 12 august, ora 11:00: SC Popești Leordeni - CS Dinamo. CNF Buftea

Rugby. Liga de Rugby Kaufland (etapa 11), vineri 14 august ora 17:00: Dinamo - SC USMV Timișoara. Stadion Florea Dumitrache (TVR Sport)

Fotbal. Liga 2 (etapa 3), sâmbătă ora 11:00: CS Dinamo – Metalul Buzău. Baza Sportivă Daco-Getica București

Fotbal. Superliga Romania (etapa 4), sâmbătă 15 august, ora 21:30: Rapid – Dinamo 1948

Academia de Inot Dinamo

Agrement Fitness

Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise

 banner_carusel_mic_SGG

 Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschiseLink informații (AICI)

Hidrokinetoterapie

Initiere/Agrement Tenis

Platforma e-Consultare

banner_carusel_mic_e_consultare

Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI

IA ATITUDINE

2_InfoCons

Online Guests

We have 517 guests online