Studiu. Antrenorul modern din perspectiva psihologica

Un studiu de George Vescan - psiholog CS Dinamo

Acest articol este un rezumat al prezentări „Antrenorul modern”, pe care l-am expus în cadrul Cursului de perfecționare al antrenorilor din canotaj – 24-26 noiembrie 2017, Snagov.

Despre atitudinea modernă a antrenorului în relația cu sportivul se vorbeste în SUA și apoi în alte tări occidentale de mai multe decenii. Aşa că termenul de antrenor modern este depăşit în unele ţări, dar nu şi pentru noi.

În România după anul 1989, odată cu schimbarea motivațiilor, convingerilor și valorilor tinerelor generații, maniera autoritară și unidirecțională de comunicare a antrenorilor ar fi trebuit schimbată. Psihologia Umanistă apărută în anul 1950 ca reacție la limitările psihologiei Behavioriste (comportamentale), este cea care în scurt timp a influentat conturarea profilului antrenor modern.

Antrenorul de tip vechi are la bază principiile şi metodele pedagogiei comportamentale. Psihologia comportamentală apare la începutul sec. XX în laboratoarele lui I. Pavlov şi B.F. Skinner, care erau intreresaţi de cum se aplicau teoriile lor pe animale. Teoriile lor au fost preluate de alţi cercetători şi aplicate în educaţia tinerilor. Antrenorii acelor timpuri au preluat la rândul lor din acele metode și tehnici pedagogice de modelare a comportamentului prin recompense sau pedepse în funcţie de realizările sportivului. Astfel antrenorul este cel care modelează sportivul după un șablon pe care îl consideră ideal fără să fie interesat de calităţile native ale sportivului. Acesta este supus condiţionărilor antrenorului pe drumul împlinirii obiectivelor fixate de șefii ierarhici ai antrenorului. Cât timp sportivul s-a supus de bună voie acestor metode, motivat de evitarea pedepselor și de dorința recompenselor, au fost înregistrate performanțe remarcabile. Dar, în timp, s-a dovedit că sportivul motivat extrinsec doar de obținerea recompenselor nu se mai bucură de experiența în sine (plăcerea de a se antrena și concura). Iar cel pedepsit (jignit, amenințat sau amendat) devine furios, urmând să se concentreze mai mult cum să nu fie surprins executând greșit de către antrenor în loc să fie concentrat la ce are de făcut. Astfel antrenorul își asumă un rol de ”polițist” iar sportivul rolul de urmărit, care se antrenează din obligație.

Antrenorul de tip nou se bazează pe principiile și metodele psihologiei umaniste. În acestă abordare antrenorul se dă jos de pe piedestalul autorității și îl pune pe sportiv în centrul atenției sale. Sportivul este privit în toată complexitatea sa urmărindu-se dezvoltarea holistică a acestuia. Scopul modelului umanist este ca fiecare persoană să-și exprime adevăratul său potențial.Antrenorul modern are o relație de parteneriat cu sportivul, pe care îl consideră capabil să fie implicat în urmărirea performanței, să fie conștient de autodepășirea lui, de a găsi soluții și a ști ce își dorește.  Antrenorul știe să pună întrebări pentru al ajuta pe sportiv să se descopere, să conștientizeze și să integreze experiența antrenamentului sau a concursului; consideră greșelile oportunități pentru a învăța din ele și a progresa; nu are idei preconcepute ci observă realitatea prezentă (aici și acum); acceptă că sportivii doresc să se autodepășească, iar problemele apar atunci cand cineva sau ceva se interpune acestui proces. Intervențiile antrenorului sunt menite să ajute sportivul să fie conștient de sine și să-și atingă întregul potențial. Obiectivul principal pe care antrenorul îl propune unui sportiv în pragul unei competiții este ca acesta să se autodepășească și nu neapărat să câștige. Astfel luând de pe umerii sportivului presiunea multor necunoscute din ecuația posibilității de a câștiga. Pe când participarea la potențialul maxim la care a ajuns sportivul în acel moment este un obiectiv perceput ca realizabil și deci va fi lipsit de stări anxioase. Așa cum spunea antrenorul Lotului Olimpic Masculin de Canotaj, Antonio Colamonici ”concursul ar fi bine să fie perceput de sportivi ca o celebrarea a tinereții și vitalității lor, pentru a se bucura de el”. Starea de plăcere care îl absorbe pe sportivul implicat total în activitatea sa este starea care asigură intrarea în ”starea de flux” care îi faciliteaza obținerea acelei experiențe de vârf  și înalta performanță.

Tab. 1. Antrenor de tip vechi vs. Antrenor modern

Dar care este efectul acestor două tipuri de relaționare cu sportivii?

Antrenorul de tip vechi sub “armura” autoritații ține monologuri, le vorbește sportivilor fară ca aceștia să aibă dreptul de a se exprima, contează doar ce spune și vrea el, astfel necunoscând realitatea sportivului. În timpurile noastre antrenorul ar fi bine să se dea jos de pe piedestalul autorității și venind umăr la umăr cu sportivul sa fie un sprijin real in autodepasirea sportivului. Întrebându-l pe sportiv: ce își dorește?; ce crede el că are nevoie pentru a se autodepăși?; ce are de gând să facă?; ce este important pentru el?; cum s-a simțit la antrenament?; ii va cunoaște modelul de gândire, motivațiile și valorile. Altfel spus, pentru a transmite o informație de calitate, aceasta trebuie transmisă pe frecvența beneficiarului.

Pentru a obține înalta performanță în zilele noastre, nu mai este îndeajuns ca sportivul să fie doar puternic, acum este nevoie de inteligentă motrica, de stabilitate emoțională și disciplină mentală. Antrenorul care comandă sportivului care trebuie să execute fară întrebări îl pune în situația de simplu executant, care va executa ce i se spune, dar în caz de eșec va spune: ”am făcut ce mi s-a spus eu nu am nici o vina”.

Antrenorul modern consideră că sportivul este cel mai important factor in obținerea perfomanțelor, de accea îi va cere părerea, il va întreba după fiecare antrenament ce crede despre: când  a mers mai bine?; unde nu a mers bine?; care sunt soluțiile, pentru ca data viitoare să rezolvi problema asta? Astfel sportivul învață sa fie atent la ce i se întâmplă în antrenament, să se analizeze, să caute soluții... Deci o creștere a conștiintei de sine.

Obiectivul impus pe lângă faptul de a-l pune pe sportiv în rolul de simplu executant poate atrage îndoieli și demotivare. Dar când antrenorul îl apreciază pe sportiv și îl întreabă ce își dorește să realizeze, ceea ce îi va spune sportivul va putea fi folosit oricând pentru a-l motiva în direcția performanței. Obiectivele dacă nu sunt considerate realiste de către sportiv sunt sursă de stres. Este important ca antrenorul să se asigure că are aceleași obiective ca sportivul.

Autoritatea și respectul impus motivează sportivul prin frică și nu prin admirație. Antrenorul modern prin atitudine, prin calitatea comunicării, prin veridicitatea spuselor și a sentimentului că îi pasă de sportiv îi generează un sentiment de admirație. În consecinţă, reacţia sportivului este înclinată la nivel subconștient spre a fi de acord cu el și a-i respecta propunerile. Astfel antrenorul devine un model căruia îi va fi ușor să ghideze sportivul.

Dacă antrenorul consideră că sportivul nu trebuie să știe ce urmează la antrenament, ci doar  are sarcina de a executa comenzile lui, crezând că astfel sportivul va executa mereu exercițiul la maxim ca și cum ar fi ultimul; atunci efectul este că sportivul va încerca să facă economie de energie pentru că nu știe ce îl așteaptă și își pune problema „dacă nu va termina antrenamentul”.

Când antrenorul modern prezintă sportivului planul antrenamentului, îi explică care sunt efectele urmărite și la final îl întreabă pe sportiv dacă este de acord și eventual ce părere are,  atunci sportivul are reprezentarea antrenamentului ce poate servi ca autoprogramare/concentrare, iar pe de altă parte  se simte important, responsabil și motivat de acordul dat.  Astfel antrenorul are acordul voluntar al sportivului.

Antrenorul autoritar urmarește greșelile și vrea să le corecteze. Astfel sportivul se antrenează cu teama de a greși, de a fi criticat. Pe când, dacă antrenorul îl ghidează spre tehnică corectă, apreciindu-i ce face bine și sugerându-i ce e bine să facă, îi lasă timp să exploreze și să integreze mișcarea, sportivul se va deschide cu toate resursele în acest mediu de încredere. Este mai ușor să învățăm să facem corect decât să corectam o greșeala. 

În concluzie:

-      sportivii tineri au alte motivații, convingeri și valori comparativ cu majoritatea sportivilor care astăzi sunt antrenori; de aceea este important să își dezvolte anumite abilități psihologice (comunicare bilaterală, ascultare activă, motivaționale s.a.)

-     sportivul trebuie pus în centrul atenției antrenorului, deoarece sportivul știe cel mai bine ce simte, cum simte și ce își dorește mai mult

-      cu sportivul responsabil și implicat în gestionarea propriei performanțe nu este nevoie de autoritate și de impunere a ceea ce și el își dorește ci doar îndrumat și sprijinit cu ce are nevoie, oferindu-i un spațiu de încredere optim dezvoltării

-      relația antrenor – sportiv este bine să fie dezvoltată pe bazele unei perspective umaniste, având în vedere beneficiile psihologice care îl pot susține în exprimarea întregului potențial.

CS Dinamo, 6 decembrie 2017