Studiul Genialității în Sport: Altruismul este forța coeziunii la o echipă

 Un interviu de George Vescan (fotografii - Mihai Neacșu) 

După o serie de interviuri ale unor mari glorii sportive, care s-au afirmat prin munca, talentul și voința lor, în acest interviu vom căuta secretul succesului în sporturile de echipă. După o carieră de excepție în cadrul C.S. Dinamo București, ca voleibalist, antrenor și sef de secție, ieșit la pensie cu gradul de comisar șef de poliție, Marian Păușescu ne împărtășește din culisele succesului unei mari echipe.

Palmares

Iubitorii sporturilor de echipă știu cum visul de a mai avea o echipă câștigătoare a Campionatului Mondial sau a Cupei Campionilor Europeni se îndepărtează de la an la an. Oricât de incredibil poate părea în prezent, România a avut echipe care au câștigat de mai multe ori aceste trofee.Ca voleibalist al echipei de volei a C.S. Dinamo București, Marian Păușescu a câştigat Cupa Campionilor Europeni (1981), a fost de 5 ori finalist în Cupa Campionilor Europeni (1972-1976), a ridicat deasupra capului Cupa Cupelor (1979) și Cupa Campionilor Balcanici (1977), și-a trecut în palmares de 12 ori titlul național (1972-1984). Pentru echipa națională a jucat peste 250 meciuri (1974-1979).

Anii 60` – 70`, o altfel de copilărie decât în prezent

Întrebându-l pe Marian Păușescu cum a ajuns sportiv, mi-a povestit cu aceeași blândețe și siguranță pe care le avea ca antrenor, când dădea indicații sportivilor în cele mai tensionate time break-uri. ”În acele vremuri, sportului i se acorda o binemeritată importanță. Deoarece erau stabilitate și siguranță în societate, preocuparea majoră a copiilor era să facă sport. După ce își terminau lecțiile copiii improvizau în curțile blocurilor sau pe stradă terenuri de fotbal sau legau o sfoară de doi copaci și gata terenul de volei. Eu până la 13 ani am făcut atletism și tenis de masă. Locuiam la Podul Mărășești, începând cu vârsta de 10 ani plecam singur cu tramvaiul la Stadionul 23 August unde făceam atletism sau la Stadionul Republicii unde jucam tenis de masă. Într-o zi, urmăream în ziarul Sportul Popular timpii pe care îi scosesem la un concurs de atletism, atunci am citit că se face o selecție la C.S. Dinamo. Antrenori și specialiști ai cabinetului metodic organizau la Dinamo în fiecare primăvară și toamnă selecții la toate disciplinele sportive. Aveam atunci 13 ani și văzusem la TV finala Campionatului Național între Dinamo și Rapid, atunci mi-am zis: ”eu mă fac voleibalist”. Sportul era perceput ca o soluție de realizare în viață, veneau mii de copii la selecție, antrenorii aveau de unde să aleagă. Prima dată am fost respins de către unul din specialiști, dar nu m-am lăsat, m-am dus a doua zi la antrenorul de volei, care m-a acceptat. Primul antrenor a fost Veneriu Tătaru, apoi antrenorul emerit George Eremia și William Schreiber. În 1972 aveam 18 ani când s-a făcut un schimb de generații la echipa de seniori și atunci eu cu Cornel Oros, Laurenţiu Dumănoiu, Mircea Tutovan, Dan Gârleanu, Gunther Enescu, am ajuns la echipa mare. În acel an, după ce am luat bacalaureatul, imediat am fost angajat sergent major, iar în anul trei de facultate eram locotenent. Această apreciere și siguranță profesională însemnau mult pentru noi, ne dădeau liniștea necesară pentru a ne concentra doar la performanță”.

Talentul și inteligența se topesc în coeziunea echipei

Acest interviu urmărește dintr-o perspectivă psihologică aflarea cheii succesului în sport. Ce calități personale credeți că stau la baza performanțelor pe care le-ați avut?, l-am întrebat pe fostul mare performer. Răspunsul a venit fără ezitare. ”Când vorbești de o echipă adevărată, cu performanțe remarcabile, calitățile personale se topesc în emergența grupului. Calitățile individuale se întrepătrund și rămân unite datorită unei legături interne, nevăzute, dar care se simte. Este altfel decât la sporturile individuale. La jocurile de echipă coeziunea este mai importantă decât talentele individuale. Altruismul nu urmărește afirmarea personală, ci dăruirea, să dai un plus echipei și astfel primești înzecit. Noi eram foarte uniți, toți trăiam pentru volei într-o simbioză greu de explicat. Aveam unele reguli pe care echipa le impunea. De exemplu, în ziua meciului ne beam cafeua împreună, după meci cu toții mergeam la bere, apoi mergeam la unul dintre noi acasă, apoi la altul, până târziu când hotăram să plecăm fiecare la casele noastre. Când făceam cadouri prietenelor sau soțiilor noastre ne consultam pentru a nu apărea cu ele îmbrăcate la fel sau cu același cadou, cine intra în echipă era obligat, de noi, să urmeze o facultate. Nu ne plăcea să avem vreun coleg fără studii superioare, nu din snobism sau elitism, ci pentru că inteligența contează mult în economia unui meci. Pe vremea aceea nu se intra ușor la facultate, cu toate acestea Oros a terminat Filologia, Gârleanu a făcut Dreptul și I.E.F.S.-ul, Dumănoiul și alții A.S.E.-ul. Ne plăcea să ne punem întrebări de cultură generală și să cronometrăm timpul până se dădea răspunsul. Singurul care a fost acceptat de echipă fără facultate a fost Tutovan, avea o inteligență practică, dar poate și din acest motiv nu a stat prea mult la Dinamo”.

Pregătirea pentru meci

”Înaintea meciurilor mergeam la Baza Sportivă de la Săftica. Cred că toți ne gândeam la unele scheme tactice, seara înainte de culcare. Așa că dimineața ne strângeam cu toții, la cafea, în sala de mese și puneam la punct planul tactic al meciului. În final totul se rezuma la două cuvinte mobilizatoare: ”îi facem”! Pentru noi nu conta decât primul loc, dar pentru asta eram foarte preocupați să știm ce avem de făcut. Când mergeam la turneele internaționale, memoram tot felul de scheme de joc pe care noi le antrenam acasă. În acea perioadă treaba antrenorului era să se zbată pentru drepturile noastre materiale. Se pare că eram responsabili și foarte implicați în tot ce făceam. Înaintea meciurilor, mie îmi făcea bine o alergare de o oră dimineața, așa mă simțeam mai mobilizat fizic și psihic”.

Cu cât antrenorul crede că le ştie pe toate cu atât ştie mai puţine

-        Cum vedeți voleiul românesc în prezent ?

-        Sunt multe de spus. Înainte, sportul deși nu era profesionist, se organiza într-o formă foarte profesionistă, numic nu era luat la voia întâmplării. Începând cu selecția, școlarizarea, antrenamentele și până la urmarea unei cariere profesionale. Sportul era inclus in Strategia Națională de promovare a idealurilor acelei societăți. În ziua de azi sportul își caută încă un loc în interesul naţional. În ultimii ani este dezorganizare și se vrea performanţă după ureche. În sporturile de echipă nu se mai poate scoate rezultate internaţionale fără un staff complet care să includă şi un scouter şi un psiholog.

Oamenii performanţi îşi amintesc reuşitele, iar cei ineficienţi eşecurile

În finalul interviului l-am întrebat pe Marian Păuşescu dacă ar schimba ceva din toată cariera de sportiv, antrenor sau şef de secţie. ”Fără nici o îndoială, nu am ce schimba. Cea mai mare împlinire a mea, pe lângă cea legată de familia mea, este faptul că mi-am desfăşurat întreaga activitate în Clubul Dinamo. Am parcurs toate etapele posibile ce ţin direct de activitatea voleibalistică, de la junior la şef de secţie. Am o mare mulţumire când mă gândesc la câţi sportivi am format ca antrenor, pe câţi i-am angajat şi îndrumat în viaţă. Şi în prezent ţin legătura cu mulţi dintre ei. Principiul care m-a călăuzit în viaţă a fost că este un timp prielnic pentru toate. Când este timpul tău, trebuie să profiţi, să te implici cu totul, când vine timpul altuia nu e bine să te agăţi şi să-ţi pară rău. Îi faci loc celui mai tânăr, îl ajuţi dacă îţi cere şi îl laşi mai departe să sfinţească locul. Dacă ai făcut ce a trebuit, când a trebuit, nu există regrete. În prezent merg la meciurile de volei ale echipelor dinamoviste, îl apreciez pe Marian Ştefan pentru tot ce face la echipa de fete, le felicit şi pe ele pentru cât de aproape au fost să câştige titlul naţional în acest an. Îi felicit şi pe băieţi pentru că ştiu că singurul lor avantaj în comparaţie cu celelalte echipe de pe podium este spiritul de echipă, iar Dan Drăguşin cu Daniel Rădulescu au un mare merit în această privinţă”.

CS Dinamo, 8 mai 2014, ora 20:00