Clubul Sportiv Dinamo anunță cu profund regret trecerea în neființă a colonelului (r) Cosma Vasile Liță, fost jucător în prima generație de handbaliști a clubului și președinte al CS Dinamo în perioada 1974-1980. Cosma Liță s-a născut în comuna Bulbucata (jud. Ilfov) pe data de 9.09.1925, iar între 1946 și 1950 a urmat cursurile Institutului de Educație Fizică și Sport (IEFS, la vremea respectivă).
În 1949, a fost încadrat în M.A.I. pentru Clubului Sportiv Dinamo, cu gradul de sergent major, iar după absolvirea facultății a fost avansat sublocotenent. A făcut parte din prima echipă de handbal a clubului, alături de Oprea Vlase sau Gabriel Zugrăvescu.
La 31 octombrie 1958 a fost trecut în rezervă cu gradul de maior, angajându-se mai întâi ca asistent la IEFS și mai apoi la Consiliul Național pentru Educație Fizică și Sport (CNEFS).
La 1 noiembrie 1970 este reactivat în rândurile M.A.I., fiind numit locțiilor al președintelui CS Dinamo, iar în perioada 1.03.1974 – 21.03.1980 a îndeplinit atribuțiile funcției de președinte de club. A fost soțul gimnastei Emilia Vătășoiu – Liță, dublă medaliată olimpică (bronz în 1956 și 1960).
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
CS Dinamo, 8 august 2018
Săptămâna 7-13 septembrie 2026
Handbal. EHF Champions League (etapa 1), joi 10 septembrie, ora 19:45: Dinamo – Montpellier Handball (Franța). Sala Polivalentă Ioan Kunst Ghermănescu București
Handbal. Liga Națională (etapa 2), vineri 11 septembrie, ora 18:00: Dinamo – Steaua. Sala Dinamo, TVR
Fotbal. SuperLiga Romania (etapa 9), vineri 11 septembrie, ora 21:00: Csikszereda – FC Dinamo 1948
Rugby. Liga de Rugby Kaufland (etapa 14), vineri 11 septembrie, ora 16:00: Rapid – Dinamo. Stadion Florea Dumitrache Dinamo
Polo. Cupa României – turneul final, 9-13 septembrie, Focșani
Fotbal. Liga 2 (etapa 7), sâmbătă 12 septembrie, ora 11:00: CS Dinamo – Concordia Chiajna. Stadion Colentina
Baschet. Meciuri de pregătire, Memorialul George Ziguli, 11-12 septembrie, Pitești: 11 septembrie vs CSU Sibiu; 12 septembrie vs FC Argeș Pitești
Volei feminin. Meciuri de pregătire în Grecia, Panionios vs Dinamo (11-12 septembrie)
Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise. Link informații (AICI)
Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI