Noutăți:
Română (România)English (United Kingdom)
Home Prezentare Participări la Jocurile Olimpice Olimpiada de la Atena din 2004

Olimpiada de la Atena din 2004

ATENA__04___0011„Jocurile” din nou acasă!

Titlul rândurilor de față reprezintă, de fapt, sloganul sub care s-au desfășurat Jocurile Olimpice de Vară de la Atena, 2004. Acestea au revenit „acasă” după 108 ani (1896 fiind anul primei Olimpiade moderne, găzduită pe tărâmul legendar al Eladei). Sincer, Greciei i se facuse o nedreptate refuzându-i-se candidatura organizării Jocurilor Olimpice la Centenar (1996), așa încât acum s-a produs și o „reparație” creatorilor Jocurilor, astfel încât ideea olimpică și-a regăsit pământul natal, în umbra sacră a monumentului  etern al democratiei și libertății, Acropole...

Lot_AtenaReîntoarcerea Jocurilor Olimpice în țara  de origine a avut „un parfum particular”, spunea Jacques Rogge, Preşedintele C.I.O. Și, într-adevăr, aşa a fost: ediția cu numărul 28 a reprezentat un real succes organizatoric pentru mândrele gazde balcanice. Iar România, ca mai mereu, s-a aflat printre statele protagoniste ale Jocurilor, ocupând – la finalul acestora – un onorant loc 14 în clasamentul ce cuprinde nu mai puțin de 202 țări, grație celor 19 medalii cucerite – dintre care 8 de aur, 5 de argint și 6 de bronz! Dintre cei 112 sportivi români prezenți la Atena, 46 au fost dinamoviști: ei au obtinut 8 medalii, dintre care 3 de aur, 2 de argint și 3 de bronz, la care s-au mai adăugat și alte 8 locuri 4-6. Și, așa cum îmi place mie s-o spun mereu, dacă Dinamo ar fi fost un stat, la Atena, ar fi ocupat locul 24 din 202 țări prezente, performanță - fără îndoială - fantastică, dacă ne gândim că poziția 15-24  ar  fi ocupat-o clubul nostru în lumea olimpică a întregului prim deceniu al secolului 21 (cum, de altfel, relevă chiar sloganul introdus in ianuarie 2000:  „Dinamo – clubul Mileniului 3”, însemnând prezența la cele trei ediții olimpice ale noului mileniu (Sydney 2000, Atena 2004, Beijing 2008)! Da, dinamoviștii au cu ce să se mândrească!

8_1_Atena__4Revenind  la  competiția în sine, să dăm Cezarului ce i se cuvine, adică sportului care ne-a adus atâtea și atâtea bucurii, îndeosebi în ultimele trei decenii:  canotajul! Fetele noastre, pregătite de profesorul Mircea Roman, au fost minunate, pur și simplu, pe apele canalului Schinias (situat la 60 km de centrul Atenei), unde au cucerit de trei ori aurul! Astfel, fenomenalul cuplu dinamovist de la 2 rame (Georgeta Andrunache – Viorica Susanu) a uimit, din nou, asistența de la cursele nautice, depășindu-le pe britanicele Katty Graiger și Cath Bishop cu o lungime de barcă. Un alt duo, campioanele mondiale dinamoviste en titre Constanța Burcică – Angela Alupei, a învins într-o finală extraordinară, la 2 vâsle, categoria ușoară, echipajul german Daniele Reinier – Claudia Blassberg!

Burcica_AlupeiÎn fine, ambarcaţiunea amiral a canotajului românesc, de 8+1, încărcat de glorie, cu dinamovistele Viorica Susanu, Ioana Papuc, Liliana Gafencu, Elisabeta Lipă,  Georgeta Damian-Andrunache, Doina Ignat, Elena Georgescu, a reeditat sucesul de la  Sydney, întrecând SUA şi Olanda, cu aproximativ două secunde! Fireşte, toate privirile  au fost aţintite pe Elisabeta Lipă, o recordmenă incredibilă: cu şase participări la J.O., cu cele 5 medalii olimpice de aur, cu 7 medalii olimpice în total! După aproape cinci ani de la triumful atenian, Uţa avea să devină Preşedintele clubului la care a cunoscut întreaga  glorie, clubul pe care l-am slujit şi eu din aceeaşi onorantă postură, cu mândrie infinită,  Dinamo!

Marius__Urzica___cal__01Nu mai putin de patru medalii avea să fie „recolta” băieţilor pregătiţi de Dan  Grecu şi Adrian Sandu în competiţia olimpică a gimnaştilor de la Olympic Indoor Hall (o sală de 15.000 de locuri). Premiera absolută a reprezentat-o, fireşte, medalia olimpică de bronz cucerită de echipa României (alcătuită în totalitate din dinamovişti: Marian  Drăgulescu, Daniel Popescu, Dan Potra, Răzvan Şelariu, Ioan Suciu, Marius Urzică), depăşită doar de Japonia şi S.U.A.  Ai noştri aveau să conducă după cinci aparate! Două  medalii de argint aveau să cucerească Drăgulescu (la sol) şi Marius Urzică (la cal cu mânere), iar bronzul l-a obţinut acelaşi „Marocan” la sărituri.

Dan_Potra_01În competiţia pe aparate  însă, dinamoviştii puteau schimba calitatea… metalului dacă nu apăreau unele  probleme, precum arbitrii (în cazul lui Urzică, luându-i-se titlul olimpic în dauna chinezului Teng)  sau o a doua săritură mai puţin fericită (la Drăgulescu). În fine, să relevăm evoluţia excelentă – la individual compus – a lui Ioan Suciu (locul 4, cel mai bun pentru un gimnast  român în istoria Jocurilor Olimpice!), despărţit de medalie de doar 126  de… miimi!

Box_2004Cea de-a opta medalie olimpică dinamovistă avea să fie bronzul de la box a lui Ionuţ Gheorghe, la categoria 64 kg (cel care – în ciuda durerilor la mâna dreaptă, a trecut în „sferturi” de italianul Michele Di Rocco). Un  alt elev al  antrenorului V. Vrânceanu, Viorel Simion (cat. 57 kg), s-a aflat în apropierea podiumului de premiere, ocupând locul  5.

Rămânând în zona locurilor cu puncte olimpice, să amintim şi alte nume de  dinamovişti bine clasaţi la Atena. Astfel, la kaiac-canoe, Florin Popescu a ocupat de două ori locul 4 (la 500 m şi 1000 m, C2). Tot pe apă, dar la canotaj, la 2 vâsle (2 x), Camelia Mihalcea şi Simona Strambeschi s-au clasat pe locul 5. Trei locuri 6 au fost rezervate halterofilului Adrian Jigău (cat. 56 kg – cu 275 kg), atletelor Nicoleta Grasu (disc – cu o aruncare de 64,52 m), Angela Moroşanu şi Alina Râpanu (componente ale ştafetei 4 x 400 m).

8_1_Atena__3Asadar, Olimpiada ateniană a menţinut România între forţele sportului planetar.  Totuşi, semne „deranjante” s-au simţit (inclusiv pentru dinamovişti), amintind doar  absenţa din  prim-planul  podiumului de  premiere, a două discipline sportive importante: scrima şi kaiac–canoe. Oricum, statistic, pentru clubul Dinamo, Atena 2004 a fost mai bună – ca performanţă – decât Atlanta 1996, Barcelona 1992, Seul 1988, Moscova 1980  ş.a.m.d. (adică Roma 1960, Tokyo 1964, Ciudad deMexico 1968)… Deci, una peste alta, cifrele sunt cele care rămân, iar Atena 2004 va rămâne ( o ) cu certitudine !

Marcel Popescu

Program Competitional

Săptămâna 22-28 aprilie 

Handbal. EHF European League, sferturi de finală (meci tur), marți 23 aprilie, ora 19:45: Dinamo – Skjern Handbold (Danemarca). Sala Dinamo

Fotbal. Superliga România, play-out (etapa 6), marți 23 aprilie, ora 19:30: FC Botoșani – Dinamo 1948

Baschet. LNB Getica 95, locurile 5-8 (meci 1), joi 25 aprilie, ora : Rapid București – Dinamo

Fotbal. Superliga România, play-out (etapa 7), vineri 26 aprilie, ora 20:00: Dinamo 1948 – FC Voluntari. Stadion Arcul de Triumf

Volei masculin. Divizia A1, finala mică (meciurile 3 și 4), sâmbătă 27 aprilie, ora 18:00, și duminică 28 aprilie, ora 18:00: Dinamo – Rapid București. Sala Dinamo

Volei feminin. Divizia A1, locurile 7-8 (meci 2), sâmbătă 27 aprilie, ora 17.00: Corona Brașov – Dinamo

Rugby. Liga Națională Kaufland (etapa 3), sâmbătă 27 aprilie, ora : SCM USV Timișoara – Dinamo

Fotbal. Liga 3, play-off (etapa 5), sâmbătă 27 aprilie, ora 17:00: SC Popești Leordeni – CS Dinamo

Baschet. LNB Getica 95, locurile 5-8 (meci 2), duminică 28 aprilie, ora : Dinamo – Rapid București. Sala Dinamo


Academia de Inot Dinamo

Agrement Fitness

Agrement Tenis de Masa

Hidrokinetoterapie

Initiere/Agrement Tenis

ANUNTURI

PROGRAMUL BAZINULUI OLIMPIC ACOPERIT ȘI AL SĂLII DE FITNESS ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR PASCALE.

BAZIN OLIMPIC ACOPERIT (AGREMENT)

01 - 07.05.2024 – ÎNCHIS

*Valabilitatea abonamentelor se va prelungi cu perioada în care bazinul este închis

SALA FITNESS

04 - 06.05.2024 – ÎNCHIS

IA ATITUDINE

2_InfoCons

Online Guests

We have 212 guests online