Olimpiada de la Barcelona din 1992

Performanţă la canotaj, contraperformanţă la… kaiac-canoe !

Nu mai puţin de 45 de sportivi dinamovişti s-au aflat în delegaţia României la ediţia jubiliară – a 25-a – a Jocurilor Olimpice de vară desfăşurate, de această dată, într-o ţară europeană, Spania, la Barcelona. O revenire, deci, după 12 ani, pe „bătrânul continent” (anterioara la Moscova, în 1980). A fost  prima Olimpiadă, după căderea „Cortinei de fier”, după dispariţia „Războiului rece”. Dispăruse sentimentul acela ambiguu potrivit căruia sportul este utilizat doar ca un mod de rivalitate între un  bloc (militar, politic, social) şi celălalt. A dispărut acea „mare linie de separare a apelor”. Azi, sportul nu mai este folosit în ceea ce a reprezentat rivalitatea Est-Vest, iar Jocurile Olimpice nu mai participă la împărţirea puterilor mondiale după criteriile  inerentei supremaţii politice. Aspectele politice ale Jocurilor au rămas, undeva, în trecut, cu punctele lor culminante Berlin '36 (din „epoca Jesse Owens”), Munchen '72 (cu tragismul iscat de atacul terorist), Moscova '80 (neparticiparea unor mari puteri) şi, în fine, Los Angeles '84 (cu neparticiparea  multor ţări din blocul comunist, mai puţin România, R.P. Chineză sau Iugoslavia).

Dar, să revenim la Barcelona, acolo unde arena olimpică a luat locul pentru câteva săptămâni coridei toreadorilor. Primele zile n-au oferit nici o medalie dinamoviştilor, aşa că surâsul avea să le apară pe feţe abia într-un miez de noapte, dar pentru o reuşită a echipei feminine de gimnastică a României, ce a devenit vicecampioană olimpică. Numai că, singura dinamovistă de acolo, Eugenia Popa, era doar membră a lotului lărgit, rezervă, cum se zice, iar nu concurentă directă.

Vârful dinamovist la Barcelona s-a aflat tot pe… ape şi s-a numit – nici nu se putea altfel! – Elisabeta Lipă, cea care, pe apele lacului Castelldefels, a cucerit titlul olimpic (la schif simplu, cât şi „argintul” (la 2 vâsle, alături de stelista Veronica Cochelea)! În proba de simplu, Elisabeta a dominat cursa clar, deşi favorită era canadiana Silken Laumann, campioană mondială en titre ! Numai că strocul dinamovistei a fost fantastic : 30 de lovituri pe minut !

Delegaţia română realizează o superbă salbă de medalii la disciplina care ne-a adus în ultimele decenii mari satisfacţii: canotajul. Panoplia barceloneză cuprinde 2 medalii de aur, 4 de argint şi una de bronz. Printre campionii olimpici se află şi dinamoviştii Viorel Talapan şi Nicolae Ţaga la 4+1 rame. Cu „argint” olimpic a fost încununată truda Anişoarei Dobre (4 vâsle), Adrianei Bazon şi Doinei Şnep (8+1), ca şi băieţilor Valentin Robu, Dorel Năstase, Viorel Talapan, Claudiu Marin, Iulian Vizitiu şi Gheorghe Marin (toţi la 8+1). Ţaga a „plusat” şi cu „bronz” la 2+1 rame.

Ieşind din… apă, să urcăm pe… salteaua de lupte, acolo unde dinamovistul Ioan Grigoraş, de la „greco-romane”, obţine medalia de bronz la categ.130 kg.

Speram, fireşte, la medalii în cursele de kaiac-canoe. Ne-am înşelat, însă. Deşi prezenţi la 10 din cele 12 finale (!), ai noştri n-au izbutit, sub nici o formă, să urce pe podiumul de premiere al Olimpiadei, ceea ce, să fim sinceri, este foarte greu credibil…Deci, canotajul a uimit prin înalta performanţă, iar kaiacul-canoe a uimit prin… contraperformanţă ! Un alt sport ce promitea medalii a fost boxul. A rămas, finalmente, doar…  promisiunea.

Dacă de alte medalii n-a mai fost vorba, totuşi, să-i amintim pe dinamoviştii ce au adus puncte pentru România în clasamentul pe naţiuni: Costel Grasu (disc), Sandală Toma (kaiac 2), Gheorghe Andriev, Nicolae Juravschi (canoe 2.500 m şi 1.000 m), Sandală Toma şi Claudia Niculae  (ambele la kaiac 4 – 500 m), Marina Popescu (kaiac 1 – 1.000 m) – toţi au terminat competiţia pe locul 4, în vreme ce Adrian croitoru (judo, categ.86 kg) şi Geza Maghiar (kaiac 4-1.000 m) s-au clasat pe locul 5.

Aşadar, asta a fost la Barcelona !

Marcel Popescu