BASCHET. Interviu cu Anastasis Zetos: ”Imi doresc să ajungem în play-off”

Interviu realizat de Adela Rusu

Când inocența întâlnește pasiunea și munca, te găsești în fața unui fenomen care îți umple sufletul de bucurie știind că viitorul baschetbalistic se croiește cu grijă prin tineri frumoși ca Anastasis Zetos (18 ani), jucător cu dublă cetățenie, româno-greacă, născut, crescut și educat în baschet la școala grecească din orașul Partenonului. Fiind cel mai tânăr component al echipei de baschet Dinamo București, Anastasis impresionează prin caracter și personalitate.

– Te-ai născut în Grecia și vorbești foarte bine limba română. Cum așa?
– M-am născut în Atena, având mama de naționalitate română și tatăl grec. Am copilărit și am fost la școală în Grecia, am început să joc baschet în Grecia, însă cea mai mare parte a vacanțelor de vară mi le-am petrecut în România, la Oradea, la bunicii mei, unde am vorbit numai limba română.

– Ai jucat baschet în Grecia de mic copil și ai trecut prin trei cluburi înainte de a ajunge la nivel profesionist direct în România, la Dinamo. Cum e un club de baschet juvenil din Grecia? Cum ai făcut primii pași? Ai avut părinți baschetbaliști?
– Părinții mei au jucat baschet, dar nu la nivel profesionist, mama a jucat la Oradea, tatăl meu la el acasă în Grecia, dar nu a existat o influență din partea lor spre a începe baschetul. Am început să joc baschet la scoală cu o gașcă de prieteni, mi-a plăcut, m-a atras și atunci am hotărât, cu părinții, că vreau mai mult și m-au înscris la un club din Atena, respectiv Panathinaikos.

– Bănuiesc că nu baschetul i-a adus împreună pe părinții tăi.
– Nu, facultatea de medicină din Timișoara a fost factorul comun. Am acasă un pneumolog și un endocrinolog.

– Foarte frumos. Mai ai frați?
– Nu, sunt singurul copil.

– Cum a fost experiența Panathinaikos în perioada junioratului? Cât ai stat acolo ca junior?
– Am stat cam 5 ani. Mi-a plăcut foarte mult, aveam un grup de copii foarte buni și ne-am împrietenit, iar antrenorul era excepțional, mă atrăgea foarte mult către sportul acesta, am învățat foarte multe. Avem încă relații bune și chiar și acum mai fac antrenamente cu el când mă întorc acasă. E adevărat că sunt încă multe de îmbunătațit la un asemenea club, de o asemenea valoare, dar per ansamblu a fost o experiență plină și constructivă pentru mine. La U16, antrenorul s-a schimbat și am plecat și eu, cu puțin noroc am ajuns la o echipă de juniori la fel de bună, PERISTERI, cam de același nivel cu PAO, am jucat un an, apoi m-am transferat la TeleUnicom, o academie de baschet care nu are însă echipă de seniori în campionatele grecești.

– Cum de ai ajuns în România la o vârsta așa fragedă? Ai trecut chiar și pe la naționala de juniori a României în 2019. Cum de ai fost “văzut”?
– Eu făceam antrenamente vara la Oradea cu un grup de jucători mai mari ca vârstă și antrenoarea lor, doamna Scheiner Valeria, a vorbit cu antrenorii federației să merg la o selecție, altfel nu aveau cum să știe de mine, nu jucam baschet în România și nu știam pe nimeni. Apoi eu și părinții mei am căutat variante pentru a juca și auzind de regula de U23 din România am ales să vin aici și să joc cât de bine pot, mai ales că a venit pandemia și planurile de a merge peste ocean, la studii, au fost amânate.

– Amânate sau anulate?
–În principiu, doar amânate, am doar 18 ani și aș vrea să ajung să studiez și să joc în Statele Unite, după ce se termină nebunia asta cu Coronavirusul.

– Având în vedere că ai doar 18 ani cum spui, și ai schimbat țara, prietenii, ai trecut la seniori, locuiești singur acum, nu cu familia, care ți-a fost cea mai mare provocare după toate schimbările acestea?
– Nu cred că am avut o mare problemă cu asta, mai ales că veneam des în România. Cred că lucrurile simple de zi cu zi, spălatul hainelor, spălatul vaselor, au fost mai greu de adaptat, dar m-am descurcat.

– Cum e să fii senior? După anii de juniorat?
– E diferit evident, lucrurile sunt mult mai stricte, trebuie să te concentrezi la maxim, sunt lucruri noi, sedințe video, totul se întâmplă la o intensitate și la o seriozitate mai mare decât atunci când esti junior, și e normal să fie așa, te trasformi în jucător profesionist. Învăț zilnic ceva și m-am obișnuit, trebuie să muncesc dacă vreau să am performanță.

– Care îți e cel mai mare vis, legat de baschet sau nu?
– Aș vrea să călătoresc, să îmbin cumva această pasiune cu baschetul, și în plus cred că mi-ar plăcea să mă întorc în Grecia și să joc la cel mai înalt nivel acolo.

– Ai fost la meciurile de Euroligă ale echipelor grecești?
– Da, de multe ori, atmosfera e incredibilă, nu mergi doar ca să te uiți la baschet acolo, mergi și ca să strigi pentru echipa ta. Când ai și o echipă adversă puternică, meciul se transformă într-un spectacol suprem.

– Ce crezi că poți aduce în plus echipelor la care vei juca?
– Energie, forță în atac.

– Dacă ai pune cei mai buni prieteni să te descrie, care ar fi concluzia lor?
– Cred că ar spune că sunt un om liniștit dar care mai face și câte o prostie din când în când. Iar cei din Grecia ar spune că sunt un om bucuros, fericit și pozitiv.

– Dacă ar fi să anulezi o invenție de pe planetă, ce ai anula, ce ai vrea să nu existe?
– Toate funcțiile telefonului mobil, în afară de a vorbi la el. Dacă suntem 5-6 oameni la o masă, cei mai mulți stau cu ochii în telefon și nu mai comunică direct între ei. Mie imi place să stau și să vorbesc direct cu oamenii. Cu prietenii mei din Grecia lăsăm telefoanele de-o parte când mergem în vacanță și facem alte lucruri.

– Care e jocul tău video preferat?
– FIFA

– Ce personaj de film ti-ar plăcea să joci?
– Îmi plac eroii, probabil Zorro...

– Cum vezi sezonul acesta, cu turnee, cu stat în carantină?
– E mai greu decât într-un sezon normal, sunt mai multe meciuri de-o dată, sunt multe ședințe video, echipe după echipe, adversar după adversar, dar e loc de adaptare și până la urmă, toate echipele se confruntă cu același lucru.

– Ce asteptări ai de la tine și de la echipă pentru sezonul 2020-2021? 
– Să fiu sănătos și să îmi fac treaba bine ca să îmi fac un nume, iar de la echipă să ajungem în play-off. E un an greu, multe rezultate sunt surprinzătoare, să speram că ne vom menține constanți.