Noutăți:
Română (România)English (United Kingdom)
Home Baschet masculin Baschet. Incepe campionatul! ”Dinamo Știința”, un proiect ambitios

Baschet. Incepe campionatul! ”Dinamo Știința”, un proiect ambitios

Liga Națională, etapa 1: Dinamo – CSU Sibiu, vineri, 5 octombrie, ora 19:00

baschet_comunicatAstăzi, 5 octombrie, începe o nouă ediție a Ligii Naționale masculine la baschet, iar cel mai titrat club din baschetul românesc, Dinamo București, își propune să revoluționeze unul dintre cele mai îndrăgite sporturi mondiale, atât prin calitatea jocului de pe teren, cât și prin spectacolul general, două elemente care vor transforma fiecare meci de baschet într-o experiență inedită.

Cu 22 de titluri cucerite în palmares, o performanță de neegalat, Dinamo București are o istorie impresionantă care începe încă din 1949, anul în care a fost înființată echipa. În sezonul care urmează, clubul se relansează într-un nou format, prin unirea forțelor a două echipe de top, Dinamo București și Știința București, în Dinamo Știința București.

Noul proiect aduce un suflu nou baschetului românesc, tânăr și proaspăt, cu o echipă formată din jucători cu potențial și o viziune care revoluționează sportul de la noi. Dinamo București își unește forțele cu Știința București, ambele echipe cu performanțe deosebite de-a lungul timpului. Noua formulă își propune să formeze o adevărată academie de baschet, care să atragă cei mai talentați sportivi din țară. Dinamo Știința București își propune să fie o echipă performantă, ambițioasă care să obțină rezultate notabile și să redevină în cel mai scurt timp o principală competitoare în lupta pentru titlul național

Dinamo Știința București își dorește să transforme experiența unui simplu meci într-un spectacol inedit, care să țină spectatorii cu sufletul la gură și să îi aducă cât mai aproape de echipă și de standardele din afară. Infrastructura necesară marilor performanțe, tradiția și istoria sunt elementele cheie care stau la baza noului proiect, alături de comunicarea transparentă cu fanii și elementele de show pe care le promite pentru fiecare partidă.

Tudor Costescu este antrenorul principal al echipei, figurând, în același timp ca antrenor la echipa națională de baschet de seniori. Experiența sa aduce încă de la început un plus de valoare noii formule și cu siguranță impactul său asupra echipei se va vedea de la primul meci. Acesta va avea loc vineri, 5 octombrie, începând cu ora 19.00, la Sala Polivalentă Dinamo, cu echipa BC CSU Sibiu.

Președintele Clubului Sportiv Dinamo București, George Cosac, se declară convins de reușita noii formule și este nerăbdător să vadă echipa pe teren: “Sunt total încrezător în parteneriatul cu Știința București, în profesioniștii care sunt în spatele acestei echipe. Cu siguranță, în viitorul apropiat, fanii baschetului vor umple Sala Polivalentă Dinamo pentru a asista la spectacole deosebite ale clubului Dinamo Știința, iar împreună vom fi martorii unor mari performanțe.”

Și directorul Clubului Sportiv Știința București, Victor Mihăilescu, are mare încredere în succesul noii echipe: “Acest proiect a luat naștere din dorința de evoluție, de a implementa un stil de management holistic, atent la absolut toate aspectele care trebuie să genereze atât performanță sportivă cât și spectacol, emoție. La Dinamo am găsit mediul propice pentru a atinge aceste obiective.”

Toți jucătorii noii echipe sunt tineri, dornici de performanță, cu o carieră promițătoare înainte. Managerul echipei, Vasile Gîlcă, are deja experiență în începerea proiectelor de la zero și crede că a venit momentul ca baschetul românesc să primească rezultatele pe care le merită: “Parteneriatul cu un club de renume, precum este Dinamo București, vine ca o rampă perfectă în planul nostru comun de dezvoltare. Dinamo Știința București reprezintă o provocare pe care o primim cu brațele deschise!”

Jocurile se vor desfășura într-un nou format: În prima fază a sezonului regulat se va juca în fiecare grupă valorică (A, B, C,) în sistem tur-retur, pe durata a 14 etape. În faza a doua a sezonului regulat se vor forma patru grupe cu câte șase echipe, după cum urmează:

Grupa roșie (prima grupă valorică), cu primele șase echipe clasate din Grupa A;

Grupa galbenă, cu ultimele două echipe clasate din Grupa A, primele trei din Grupa B și prima din Grupa C; 

Grupa albastră, cu echipele de pe locurile 4-8 din Grupa B și locul 2 din Grupa C; 

Grupa verde, cu echipele rămase din Grupa C.

În fiecare din cele patru grupe se va juca din nou în sistem tur-retur, pe durata a zece etape și apoi vor urma turneele play-off și play-out. La play-off vor participa cele șase echipe din Grupa roșie și primele două clasate din Grupa galbenă. La play-out vor lua parte ultimele patru echipe clasate în Grupa galbenă și primele patru clasate din Grupa albastră, care vor juca pentru locurile 9-16.

CS Dinamo, 5 octombrie 2018

Program Competitional

Săptămâna 22-28 aprilie 

Handbal. EHF European League, sferturi de finală (meci tur), marți 23 aprilie, ora 19:45: Dinamo – Skjern Handbold (Danemarca). Sala Dinamo

Fotbal. Superliga România, play-out (etapa 6), marți 23 aprilie, ora 19:30: FC Botoșani – Dinamo 1948

Baschet. LNB Getica 95, locurile 5-8 (meci 1), joi 25 aprilie, ora : Rapid București – Dinamo

Fotbal. Superliga România, play-out (etapa 7), vineri 26 aprilie, ora 20:00: Dinamo 1948 – FC Voluntari. Stadion Arcul de Triumf

Volei masculin. Divizia A1, finala mică (meciurile 3 și 4), sâmbătă 27 aprilie, ora 18:00, și duminică 28 aprilie, ora 18:00: Dinamo – Rapid București. Sala Dinamo

Volei feminin. Divizia A1, locurile 7-8 (meci 2), sâmbătă 27 aprilie, ora 17.00: Corona Brașov – Dinamo

Rugby. Liga Națională Kaufland (etapa 3), sâmbătă 27 aprilie, ora : SCM USV Timișoara – Dinamo

Fotbal. Liga 3, play-off (etapa 5), sâmbătă 27 aprilie, ora 17:00: SC Popești Leordeni – CS Dinamo

Baschet. LNB Getica 95, locurile 5-8 (meci 2), duminică 28 aprilie, ora : Dinamo – Rapid București. Sala Dinamo


Academia de Inot Dinamo

Agrement Fitness

Agrement Tenis de Masa

Hidrokinetoterapie

Initiere/Agrement Tenis

ANUNTURI

ANUNȚ

Mâine, 26.04.2024, sala fitness Dinamo se va inchide de la ora 13:00 pentru activități de dezinsecție.

Mulțumim pentru înțelegere!


PROGRAMUL BAZINULUI OLIMPIC ACOPERIT ȘI AL SĂLII DE FITNESS ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR PASCALE.

BAZIN OLIMPIC ACOPERIT (AGREMENT)

01 - 07.05.2024 – ÎNCHIS

*Valabilitatea abonamentelor se va prelungi cu perioada în care bazinul este închis

SALA FITNESS

04 - 06.05.2024 – ÎNCHIS

IA ATITUDINE

2_InfoCons

Online Guests

We have 316 guests online