Conducerea Clubului Sportiv Dinamo a reușit un transfer spectaculos pentru începutul anului 2022. Interul croat Ante Kuduz (26 de ani) se întoarce încă din primele zile ale lunii ianuarie la CS Dinamo, unde a mai jucat în perioada 2018-2021. Transferul s-a putut realiza după ce valorosul jucător și-a încheiat înțelegerea cu RK Vardar, din Macedonia de Nord. Noul contract al lui Kuduz cu Dinamo se va derula pentru următorii doi ani și jumătate.
Timp de trei ani, Kuduz a fost unul dintre jucătorii exponențiali ai echipei Dinamo. Vârful lui a fost în sezonul 2019-2020 al EHF Champions League, când a marcat 61 de goluri în cele 12 meciuri disputat de ”alb-roșii”. În acel sezon, FRH l-a declarat cel mai valoros jucător din campionatul intern, iar forul european EHF la nominalizat în grupul select pentru ”All Star Team” EHF Champions League.
În vara anului 2021, când s-a despărțit de Dinamo, Ante Kuduz a publicat un mesaj emoționant pentru fanii dinamovișri: „Sunt mândru că am avut privilegiul de a juca în fața celor mai buni fani din lume și că am avut susținerea lor, eu, un croat născut la Osijek. A fost o onoare pentru mine să îmbrac tricoul unui club mare cum e Dinamo București! Voi, fanii, ați jucat un rol important în dezvoltarea mea ca persoană și ca jucător. Pot să spun cu mâna pe inimă că Bucureștiul este a doua mea casă, iar Dinamo a doua mea familie. Așa că, sper, ca la sfârșitul acestui sezon, să nu spun «adio», ci doar «la revedere» și că voi avea ocazia să mă întorc la club într-o bună zi și să fiu iar alături de suporteri și la dispoziția clubului nostru!”.
După ce a parafat noul contract cu CS Dinamo, Ante Kuduz a ținut să transmită un mesaj scurt, dar sugestiv: ”M-am întors!”.
CS Dinamo, 29 decembrie 2021
Săptămâna 7-13 septembrie 2026
Handbal. EHF Champions League (etapa 1), joi 10 septembrie, ora 19:45: Dinamo – Montpellier Handball (Franța). Sala Polivalentă Ioan Kunst Ghermănescu București
Handbal. Liga Națională (etapa 2), vineri 11 septembrie, ora 18:00: Dinamo – Steaua. Sala Dinamo, TVR
Fotbal. SuperLiga Romania (etapa 9), vineri 11 septembrie, ora 21:00: Csikszereda – FC Dinamo 1948
Rugby. Liga de Rugby Kaufland (etapa 14), vineri 11 septembrie, ora 16:00: Rapid – Dinamo. Stadion Florea Dumitrache Dinamo
Polo. Cupa României – turneul final, 9-13 septembrie, Focșani
Fotbal. Liga 2 (etapa 7), sâmbătă 12 septembrie, ora 11:00: CS Dinamo – Concordia Chiajna. Stadion Colentina
Baschet. Meciuri de pregătire, Memorialul George Ziguli, 11-12 septembrie, Pitești: 11 septembrie vs CSU Sibiu; 12 septembrie vs FC Argeș Pitești
Volei feminin. Meciuri de pregătire în Grecia, Panionios vs Dinamo (11-12 septembrie)
Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise. Link informații (AICI)
Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI