Vineri, 1 iulie, la sediul EHF de la Viena a avut loc tragerea la sorți a grupelor EHF Champions League 2022-2023. Aflată printre cele mai valoroase 16 echipe din Europa, Dinamo și-a aflat cele șapte adversare pe care le va întâlni în competiția de elită, ce va debuta pe 14 septembrie.
Grupa A
1. PSG Handball (Fra)
2. Magdeburg (Ger)
3. GOG (Dan)
4. FC Porto
5. CS DINAMO (ROU)
6. Telekom Veszprem (Ung)
7. Orlen Wisla Plock (Pol)
8. HC PPD Zagreb (Cro)
Antrenorul Xavier Pascual:
”Primul lucru și cel mai important este că Dinamo a fost acolo, la tragerea la sorți a EHF Champions League. În al doilea rând, când ești într-o astfel de companie știi că toți adversarii sunt dificili. Sunt sigur că și celelalte cluburi cunosc totul despre Dinamo și se gândesc că nu suntem un adversar facil, la fel cum și noi știm că toți adversarii din grupă sunt foarte puternici.
Cred că în acest sezon vom avea nevoie de suporterii noștri mai mult ca în sezonul trecut, avem nevoie să jucăm într-o atmosferă fierbinte, indiferent dacă vom juca în Dinamo sau în Sala Polivalentă. Avem nevoie să câștigăm puncte pe teren propriu. Să primim la București echipe atât de mari este o onoare pentru noi și important pentru club.
Noi ne vom juca șansele de calificare până la capăt. Din punctul meu de vedere este o grupă echilibrată, exceptând trei echipe care sunt în top. Între celelalte echipe va fi o luptă complicată și orice punct poate fi decisiv.
Trebuie să ne concentrăm atenția la primul meci și după aceea vom vedea. Trebuie să pregătim echipa perfect și să abordăm meci cu meci, pentru a scoate maximum posibil”.
CS Dinamo, 3 iulie 2022
În perioda 31.05 - 1.06.2026 inclusiv, BAZINUL ESTE ÎNCHIS.
Abonamentele de înot agrement se prelungesc automat cu 2 zile (cu excepția AGR 365), iar şedințele de inițiere se reprogramează pe WhatsApp la 0740 100 030.
CS Dinamo vă urează o minivacanță frumoasă!

ANUNȚ PUBLICITAR privind transmiterea fără plată la alte instituții publice sau unități de cult religios recunoscute din România a unor mijloace fixe de resort auto (3 autovehicule) din cadrul Clubului Sportiv Dinamo București. Informațiile vor fi publicate pe 01.06.2026 AICI
ANUNȚ PUBLICITAR privind transmiterea fără plată la alte instituții publice sau unități de cult religios recunoscute din România a unor bunuri materiale de resort auto (piese de schimb) din cadrul Clubului Sportiv Dinamo București. Informațiile vor fi publicate pe 01.06.2026 AICI