EHF Champions League, etapa 2: GOG (Danemarca) – DINAMO 38-38 (21-20)
Campioana României la handbal a obținut un punct mare la GOG, în partida disputată pe 22 septembrie la Odense. Meciul a fost unul cu un ritm alert, dovadă fiind cele 76 de goluri înscrise în total. Dinamo a fost condusă cu șase goluri, dar a avut puterea să revină și chiar să aibă șansa victoriei.
Meciul de la Jyske Bank Arena din Odense a avut un ritm sufocant. Ambele echipe au alergat mult, iar fazele s-au succedat cu rapiditate la cele două porți.
Dinamo a marcat prima și a avut un gol în plus pe tabelă până în min. 8 (6-5). Balanța s-a înclinat către echipa daneză, care s-a desprins la trei goluri, 11-8 (min. 15), și apoi la patru, 15-11 (min. 18), moment în care Xavier Pascual a cerut time-out. La reluare, Dinamo a reechilibrat jocul, iar în minutul 25 a egalat, 17-17. GOG a pus din nou trei goluri pe tabelă, 21-18 (min. 28), dar la cabine a intrat cu avantaj minim: 21-20.
După pauză, gazdele au avut un început în care le-am ieșit totul și s-au desprins la șase goluri: 27-21 (min. 37). A urmat un nou time-out și o nouă revenire dinamovistă. În 11 minute, tabela a indicat din nou egal: 31-31. Finalul a fost pe muchie. Dinamo a preluat conducerea, 34-35 (min. 53), și a rămas sus până cu 30 de secunde înainte de final, când tabela indica 37-38. GOG a egalat, iar campioana României a mai avut 20 de secunde pentru victorie. Gurbindo a împins balonul în plasă, dar golul nu a fost validat. S-a încheiat cu o remiză care avantajează echipa Dinamo.
Dinamo: Ghedbane, Heidarirad – Da Silva 2, Eduardo Gurbindo 1, Nicușor Negru, Alex Pascual 1, Lazar Kukic 6, Kasparek 5, Kuduz 4, Humet, Akimenko 7, Bokhan 4, Mamdouh Shebib 2, Ali Zein 5, Robert Militaru, Cedric Sorhaindo 1. Antrenor: Xavier Pascual
GOG: Thulin, Dorgelo - Pytlick 9, N. Pedersen, H. Jakobsen, Ch. Dreyer, J. Tollbring 7, E. Madsen 10, L. Jorgensen, L. Leger, O. Rasmussen 4, K. Kildelund, A. Zachariassen 3, J. Als, N. Cehte, M. Olsen 5. Antrenor: Nicolej Krickau
Credit foto: GOG
CS Dinamo, 23 septembrie 2022
Săptămâna 10-16 august 2026
Înot. Campionatul European de la Paris (David Popovici, Denis Popescu), 10-16 august
Atletism. Campionatul European de la Birmingham (Rareș Toader), 10-16 august
Gimnastică. Campionatul European de la Zagreb (Maria Ceplinschi – competiția senioarelor; Aniela Tudor și Ariana Tamași la junioare), 13-16 august
Handbal. Turneu de pregătire în Portugalia: meciuri cu Benfica Lisabona (marți 11 august) și Aguas Santas (joi 13 august)
Fotbal. Cupa României Betano (turul 3), miercuri 12 august, ora 11:00: SC Popești Leordeni - CS Dinamo. CNF Buftea
Rugby. Liga de Rugby Kaufland (etapa 11), vineri 14 august ora 17:00: Dinamo - SC USMV Timișoara. Stadion Florea Dumitrache (TVR Sport)
Fotbal. Liga 2 (etapa 3), sâmbătă ora 11:00: CS Dinamo – Metalul Buzău. Baza Sportivă Daco-Getica București
Fotbal. Superliga Romania (etapa 4), sâmbătă 15 august, ora 21:30: Rapid – Dinamo 1948
Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise. Link informații (AICI)
Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI