Noutăți:
Română (România)English (United Kingdom)
Home Handbal masculin Handbal. CS Dinamo - comunicat de presa

Handbal. CS Dinamo - comunicat de presa

Grafica_internet_20CS Dinamo dorește să aducă la cunoştinţa opiniei publice abuzurile comise de FRH faţă de cluburile afiliate, prin luarea unor decizii nestatutare.

Astfel, Federaţia Română de Handbal a invitat Clubul Sportiv DINAMO Bucureşti şi AHC Dunărea Călăraşi pentru a participa la ședinţa Consiliului de Administraţie din data 21 martie a.c, ca urmare a solicitărilor formulate de acestea în vederea reanalizării unor decizii pronunţate anterior de comisiile FRH.

RELEVANT: CS DINAMO Bucureşti NU a solicitat soluţionarea unui recurs extraordinar, aşa cum tendenţios a reţinut FRH pe ordinea de zi, cu scopul vădit de a respinge motivat cererea (ceea ce s-a și întâmplat). CS DINAMO a solicitat corectarea unei decizii pronunţate de Comisia de Competiţii, ținând cont de hotărârile luate de comisiile jurisdicționale în ”Cazul Turda vs Călărași”, dar și pe baza unor probe clare care dovedesc încălcarea unor decizii ale Consiliului de Administrație (între acestea, și înregistrarea unor contracte pentru jucători fără criterii)În acest context, reprezentanţii CS DINAMO Bucureşti şi AHC Dunărea Călăraşi au dat curs invitaţiei, cu atât mai mult cu cât prin adresa sus-menţionată se precizează în mod expres faptul că au dreptul să participe. La ora 11.00 reprezentanţii entităţilor sportive s-au prezentat  la sediul FRH, fiind invitaţi în sală abia la 11.35, oră la care preşedintele FRH, Alexandru DEDU, le-a adus acestora la cunoştinţă că punctele de pe ordinea de zi ce priveau cele două cluburi au fost excluse, culmea tupeului, la propunerea unui membru direct interesat, aspect votat cu majoritate.

Facem precizarea că propunerea de excludere de pe ordinea de zi a CA a venit de la preşedintele AHC Potaissa Turda, persoană interesată în nesoluţionarea ambelor cereri, fiind susţinut de alţi membri interesaţi în menţinerea actualului clasament al Ligii Naţionale.

Totodată, arătăm opiniei publice faptul că prin decizia Consiliului de Administraţie, CS DINAMO Bucureşti şi AHC Dunărea Călăraşi au fost private de exercitarea dreptului la apărare, demonstrându-se în acelaşi timp lipsa de transparenţă şi corectitudine din partea FRH.

În final, CS Dinamo își exprimă îngrijorarea față de apariția, tot mai des, a unor situații controversate în campionatul masculin de handbal, care alimentează zvonurile că anul acesta titlul de campioană se decide în altă parte, nu în teren.

CS Dinamo, 21 martie 2019

Program Competitional

Săptămâna 10-16 august 2026

Înot. Campionatul European de la Paris (David Popovici, Denis Popescu), 10-16 august

Atletism. Campionatul European de la Birmingham (Rareș Toader), 10-16 august

Gimnastică. Campionatul European de la Zagreb (Maria Ceplinschi – competiția senioarelor; Aniela Tudor și Ariana Tamași la junioare), 13-16 august

Handbal. Turneu de pregătire în Portugalia: meciuri cu Benfica Lisabona (marți 11 august) și Aguas Santas (joi 13 august)

Fotbal. Cupa României Betano (turul 3), miercuri 12 august, ora 11:00: SC Popești Leordeni - CS Dinamo. CNF Buftea

Rugby. Liga de Rugby Kaufland (etapa 11), vineri 14 august ora 17:00: Dinamo - SC USMV Timișoara. Stadion Florea Dumitrache (TVR Sport)

Fotbal. Liga 2 (etapa 3), sâmbătă ora 11:00: CS Dinamo – Metalul Buzău. Baza Sportivă Daco-Getica București

Fotbal. Superliga Romania (etapa 4), sâmbătă 15 august, ora 21:30: Rapid – Dinamo 1948

Academia de Inot Dinamo

Agrement Fitness

Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise

 banner_carusel_mic_SGG

 Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschiseLink informații (AICI)

Hidrokinetoterapie

Initiere/Agrement Tenis

Platforma e-Consultare

banner_carusel_mic_e_consultare

Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI

IA ATITUDINE

2_InfoCons

Online Guests

We have 266 guests online